Desi cel mai adesea cand folosim cuvantul discriminare ne gandim la femei sau la anumite tipuri de minoritati, realitatea este ca tatii sunt si ei un fel de „minoritate” discriminata in societatea de azi care continua sa perpetueze ideea ca ei sunt acolo sa „ajute” mamele si nu sa contribuie in mod egal la cresterea copiilor sai.
Am luat la intamplare din raftul bibliotecii mele cinci carti de educatie parentala si am remarcat ca doar doua dintre acestea au capitole speciale dedicate tatilor (Crescandu-l pe Cain de Dan Kindlon si Michael Thompson si Cum sa ne crestem baietii de Steve Biddulph). Celelalte, desi pretind ca se adreseaza ambilor parinti in aceeasi masura, la o lecturare atenta, descoperim ca, de fapt, mamele sunt tinta principala a autorilor, ca si cum ele s-ar ocupa singure de copii, beneficiind doar ocazional de „ajutorul” partenerului.
Fara a intentiona sa generalizez, o sa afirm totusi ca barbatii sunt mai greu de convins sa puna mana pe o carte de educatie parentala sau sa mearga la un curs de specialitate, asa ca cei mai multi specialisti in puericultura prefera sa se adreseze direct mamelor, fara a face un efort considerabil de a convinge tatii. Cumva ei merg pe principiul „castiga mamele de partea ta si vor veni si tatii dupa aceea”. Scotocind totusi mai mult prin biblioteca, am gasit doua carti care se adreseaza mai degraba tatilor, fara a-si aroga, totusi, titulatura de carte de educatie parentala.
Comparand aceste carti cu cele dedicate mamelor, am constatat ca cele pentru tati sunt mai degraba colectii de experiente personale presarate cu glumite sau comentarii, cu scopul de a face cititorul sa se identifice cu ele si sa traga concluziile odata cu autorul, fara a avea pretentia ca incearca sa educe.
Una dintre aceste carti este Tata este gras de Jim Gaffigan, un stand-up comedian din America si tata a cinci copii sub zece ani (2 fete si 3 baieti). In cele 300 de pagini ale volumului publicat la editura Act si Politon, Gaffigan abordeaza intr-o maniera amuzanta teme precum sentimentul de vinovatie omniprezent in viata parintilor, rolul tatalui la nastere si ulterior in viata copilului dar si in general in familie, aparitia unui frate sau a unei surori in viata copilului, cum e viata cu un toddler (copil intre 1 si 3 ani), somnul si bolile copiilor, lecturile de seara, teama de monstri la ora de culcare, petrecerile aniversare, calatoriile cu familia.
Tot din aceeasi categorie este Nevasta, fetele si eu de Vincent Gracy (editura Minerva). Vincent povesteste despre experienta sa de a fi singurul barbat dintr-o casa cu cinci femei (patru fete si sotia). Gracy povesteste despre experientele lui cu nasterile celor patru fete, adaptarea copiilor la cresa si bolile aferente, despre vaccinuri, jucarii de atasament, iesitul la cumparaturi cu copiii, iesitul in parc, provocarile alimentatiei si mofturile, crizele de tantrum, petrecerile fetelor (care devin din ce in ce mai grandioase, pe masura ce cresc), scoala, temele, vacantele in familie si amintirile create, cititul la ora de culcare, discutiile despre existenta lui Mos Craciun, despre moarte, despre procreere, despre viitor si alegerea meseriei.
Desi dezavuez total capitolul despre pedepse, cartea lui Gracy este un volum de referinta mult mai bun pentru tatii romani deoarece societatea europeana (autorul este francez) este mai apropiata de a noastra decat societatea americana din cartea lui Gaffigan.
O carte mai practica pentru tatici gasim si la editura DPH. 100 de activitati cu tata este un volum util pentru tatii carora le place sa se joace cu copiii lor dar si pentru cei care ar vrea sa se joace dar nu stiu exact ce sa faca si de unde sa inceapa. Cartea e impartita pe etape de varsta (0-2 ani, 2-5 ani, 5-10 ani) si contine sugestii variate de activitati, precum dans, gimnastica, iesit in natura, activitati creative, activitati de conectare, gatit, desenat, joc actoricesc, muzica, ritualuri de ingrijire, povestit, masaj etc Structura schematica si ilustratiile variate ale cartii o fac usor de parcurs si de folosit in fiecare zi.
Dupa ce am terminat cu biblioteca mea, am luat la verificat bibliotecile copiilor. Din fericire, am gasit o multime de carti cu si despre tatici. Tatici care sustin visele copiilor, care ii incurajeaza si ii poarta pe umeri, care le citesc povesti si care nu spun niciodata “asta este o prostie”. Tatici mai curajosi sau tatici mai stangaci, tatici care fac echipa buna cu mamele sau care, dimpotriva, se descurca singuri. Am ales aleatoriu doua dintre ele pentru acest articol, caci altfel mi-ar fi luat cel putin cateva zile sa vi le prezint pe toate.
Cel mai iubit tatic din lume (Univers Enciclopedic Junior) e o povestioara in versuri despre frumusetea legaturii dintre tata si copil. Gasim in carte un tata-urs care prepara micul dejun pentru ursulet, unul soricel care deseneaza pentru copil, unul iepure care se joaca de-a v-ati ascunselea. Un tatic catel isi duce puiul in spate, unul pinguin ii citeste o poveste iar un tata-om isi inveleste copilul la ora de culcare. Eu ce va spuneam ca tatii pot face de toate si ca nicio activitate (cu exceptia nascutului si alaptatului) nu este rezervata in exclusivitate mamei?
A doua carte selectata este Tati si cutia cu pupici (editura DPH) de Pascal Bruckner, una dintre cele mai dragi mie. In ea este vorba despre un tatic care nu prea se adapteaza la noul lui statut. La inceput pare sa nu gaseasca niciun mod de a relationa cu fiica lui, iar orice gest face fata de ea pare nefiresc si stangaci. Cand fetita se imbolnaveste, medicul recomanda tratamentul cu pupici de tata. Doar ca tatal nu stie sa dea pupici, asa ca va cumpara o foarte costistitoare cutie cu pupici. Insa ce credeti ca va face in ziua in care cutia se rastoarna si toti pupicii evadeaza?
Va las pe voi, dragi tatici, sa va ganditi ce a facut personajul nostru si va provoc la o meditatie pe tema rolului tatalui in viata de familie si in cresterea si educarea copiilor sai.
*Guest post by Laura Frunza/Blogger la laurafrunza.com
