Eu am o vorbă: Nu te purta sau nu acționa cum crezi tu că ar trebui să o faci, ci cum i-ar fi plăcut copilului care ai fost să se fi purtat un adult.
Nu știu de ce uităm că am fost și noi copii și că multe din acțiunile sau comportamentele adulților ne displăceau profund. Sigur uităm pentru că de multe ori ajungem să ne comportăm și noi la fel cu copiii din ziua de azi. Nu spun că nu ar trebui să le spunem copiilor când greșesc, când depășesc niște limite, când sunt leneși etc. Dar contează ENORM felul în care o facem și în care o spunem, iar noi, adulții, ar trebui să știm cel mai bine, că doar am trecut pe acolo. Dar surprinzător, de multe ori, zici că am șters cu buretele toate aceste amintiri și repetăm și noi, la nesfârșit, aceleași greșeli.
Cred că dacă ne-am gândi un pic mai mult la copiii care am fost, la lucrurile care ne-au plăcut atunci și cele care ne-au plăcut mai puțin sau le-am urât de-a dreptul, am fi niște adulți și niște părinți mai buni și mai responsabili. Căci de multe ori se întâmplă ca mintea noastră de om matur să nu mai reușească să se “coboare” la nivelul unui copil, să înțeleagă ce nevoi are el, ce-și dorește, de ce a făcut ce a făcut și tot așa. Nu reușim mereu să empatizăm cu ei, din diferite motive: pentru că suntem obosiți, nu avem chef sau răbdare sau pentru că pur și simplu vedem lucrurile altfel. Și atunci, dacă am reuși să ne oprim și să gândim cu mintea unui copil…o, câte lucruri și situații s-ar rezolva atât de mult mai simplu și cu mai puține urlete și nervi, de ambele părți.
Dar nu, noi ne încăpățânăm să rămânem prizonierii minții adulte, crezând că anii care au trecut peste noi ne-au făcut mult mai deștepți în toate privințele, ne-au făcut să vedem lucrurile mai bine și ne-au făcut să știm noi ce e cel mai bine. Greșit! Sigur că experiența de viață acumulată în toți acești ani este esențială și ne ajută foarte mult. Dar copiii…copiii sunt copii și au nevoie, așa cum am avut și noi, să fie înțelesi. Să nu fie certați pentru orice prostie. Să fie încurajați să încerce și să li se permită să greșească. Să li se spună că e normal să facă tâmpenii. Să se țină cont de părerea lor și tot așa, cred că fiecare dintre noi ar putea umple pagini virtuale întregi de lucruri care ne-ar fi plăcut să fie altfel atunci când eram copii.
Ok, pentru noi e prea târziu din punctul ăsta de vedere. Dar dacă tot am acumulat această experiență, dacă tot am învățat atâtea în perioada asta, nu mai bine folosim asta ca să le oferim copiilor ăstora o copilărie altfel, mai liniștită decât am avut noi. De ce alegem să repetăm iar și iar aceleași greșeli? De ce nu am fi noi generația care să rupă acest cerc vicios? Căci, pe termen lung, toată lumea ar avea de câștigat, garantat.
Uitați-vă numai la felul în care ne raportăm sau ne comportăm față de bătrânii noștri. Știm că am putea mai mult și mai bine, dar nu știm cum sau nu vrem. Dar ne-ar plăcea ca ei, copiii, să facă altfel când vom fi și noi acolo. E, ca să se întâmple asta, trebuie mai întâi să schimbăm noi ceva.
Cu alte cuvinte, depinde de noi ce generație viitoare de adulți creștem. Poate ar fi bine să ne amintim asta mai des, nu credeți?
*** Alex Zamfir, Editor moderndads.ro, Blogger & Realizator Radio. Pe Alex il puteti citi pe celmaibuntata.ro sau il puteti asculta la Itsy Bitsy FM, la emisiunea „Tati in dialog”.
