„Nu știu ce vreau să mă fac”! Peste 10–15 ani, multe dintre meseriile pe care le vor avea copiii noștri poate nici nu există astăzi. Atunci, cum îi pregătim pentru viitor fără să le alegem noi drumul?
Am stat de vorbă cu Mihaela Ciuraru, fondatoarea EMTHRIVE – Centrul de Carieră, despre orientare profesională, competențele de care vor avea nevoie copiii într-o lume dominată de AI, diferența dintre pasiune și abilități și, mai ales, despre rolul părinților în această etapă. Pentru că poate cea mai importantă lecție nu este să-i ajutăm să găsească „meseria potrivită”, ci să-i învățăm cum să se orienteze atunci când lumea se schimbă.
Moderndads.ro. Cum creștem copii pregătiți pentru o lume profesională pe care noi, ca părinți, încă nu o cunoaștem?
Cred că primul lucru pe care trebuie să-l acceptăm este că nu îi putem pregăti oferindu-le o hartă exactă a viitorului, pentru că nici noi nu o avem. Îi putem însă învăța să se orienteze atunci când harta se schimbă.
Pentru mine, asta înseamnă să creștem copii care știu să învețe, să pună întrebări, să caute informații, să testeze, să lucreze cu oameni diferiți și să se adapteze fără să simtă că fiecare schimbare este un eșec. În loc să îi pregătim pentru o singură meserie, ar trebui să îi ajutăm să construiască un set de competențe transferabile, precum cele de comunicare, gândire critică, autonomie, colaborare, alfabetizare digitală, capacitatea de a lua decizii și de a rezolva probleme.
Și mai este ceva foarte important, curiozitatea. Un adolescent curios, care are voie să exploreze și să greșească, va fi mai pregătit pentru o piață a muncii imprevizibilă decât unul care a învățat doar să execute corect un traseu stabilit de adulți.
Moderndads.ro: Diploma, pasiunea sau abilitățile? Ce va conta cel mai mult în cariera copilului nostru peste 10-15 ani?
Nu cred că răspunsul este „ori-ori”. Diploma poate deschide anumite uși și, în unele profesii, este obligatorie. Pasiunea oferă energie, dar nu este suficientă singură. Abilitățile sunt cele care transformă interesul în rezultate.
Eu aș privi cariera ca pe intersecția dintre patru lucruri, ce îmi place, la ce pot deveni bun, ce valori și nevoi am și pentru ce există o nevoie reală în societate sau pe piața muncii. Pasiunea fără competență poate rămâne hobby. Competența fără sens poate duce la frustrare. Iar o diplomă fără capacitatea de a aplica ceea ce ai învățat nu mai este o garanție.
Peste 10-15 ani, cred că avantajul real îl vor avea tinerii care pot demonstra ce știu să facă, care învață repede și care își pot actualiza competențele de mai multe ori pe parcursul vieții profesionale.
Moderndads.ro: Cât de devreme ar trebui să începem să vorbim cu un copil despre carieră și orientare profesională? Riscăm să punem prea multă presiune prea devreme?
Putem vorbi despre lumea profesiilor încă din copilărie, dar fără să cerem o decizie. Este o diferență uriașă între explorare și presiune.
La vârste mici putem observa și discuta: „Ce ți-a plăcut la activitatea asta?”, „Cum crezi că arată munca unui arhitect, medic, programator sau antreprenor?”, „Ce problemă ți-ar plăcea să rezolvi?”. În adolescență, mai ales când apar alegeri educaționale importante, conversația poate deveni mai structurată: interese, abilități, valori, tip de mediu de lucru, opțiuni de liceu, facultate, meserii și experiențe practice.
Presiunea apare atunci când întrebarea devine „Ai 14-15 ani, spune-mi acum ce vei face toată viața”. Orientarea sănătoasă spune exact opusul: „Nu trebuie să știi totul acum. Hai să strângem suficiente informații ca să faci următorul pas potrivit pentru tine”.
Moderndads.ro: Cum îi pregătim pentru meseriile care vor apărea, nu doar pentru cele care există astăzi?
Îi pregătim mai puțin prin memorarea unei liste de meserii și mai mult prin capacitatea de a combina competențe.
Multe roluri noi apar la intersecția dintre domenii: tehnologie și sănătate, educație și inteligență artificială, design și inginerie, psihologie și produs digital. De aceea, mi se pare util ca adolescenții să nu se definească prea repede printr-o singură etichetă.
I-aș încuraja să experimenteze proiecte, voluntariat, cluburi, internshipuri, concursuri, cursuri scurte, discuții cu profesioniști și utilizarea responsabilă a noilor tehnologii. Un copil care înțelege cum să învețe un instrument nou și cum să transfere ceea ce știe într-un context diferit este pregătit inclusiv pentru o meserie care astăzi nu are încă un nume.
Moderndads.ro: Există semne care ne pot arăta că un copil este bun într-un anumit domeniu, chiar dacă rezultatele lui școlare nu spun asta?
Da, și tocmai de aceea nu aș confunda niciodată catalogul cu potențialul copilului.
M-aș uita la ce activități revine din proprie inițiativă, ce învață surprinzător de repede, pentru ce îi cer ceilalți ajutorul, ce tip de probleme îi place să rezolve și în ce contexte își păstrează atenția chiar și atunci când sarcina este dificilă. Uneori vedem abilități de negociere, leadership, construcție, creativitate, organizare, empatie sau gândire practică pe care școala nu le măsoară direct.
Notele sunt informație, dar nu sunt identitate. Un rezultat slab poate însemna lipsă de interes, metodă nepotrivită de învățare, un context dificil sau pur și simplu faptul că acel tip de evaluare nu surprinde ceea ce copilul știe să facă. Important este să căutăm tipare în timp, nu să construim o concluzie dintr-o singură notă sau materie.
Moderndads.ro: Școala pregătește copiii pentru piața muncii sau părinții trebuie să completeze acest gol? Și, dacă da, cu ce?
Școala oferă o bază importantă, dar niciun sistem educațional nu poate acoperi singur toate schimbările din piața muncii. Cred că responsabilitatea trebuie împărțită între școală, familie, specialiști, comunitate și mediul economic.
Părintele nu trebuie să devină consilier în carieră sau recrutor. Poate însă să creeze acces la experiențe să îl ajute pe adolescent să vorbească cu oameni din profesii diferite, să participe la voluntariat, proiecte sau vizite, să învețe să scrie un CV, să se prezinte, să gestioneze bani, să înțeleagă ce înseamnă un contract, un interviu, responsabilitatea și munca într-o echipă.
Aș completa educația academică prin contact cu lumea reală. Uneori o conversație de o oră cu un profesionist sau câteva zile într-un proiect îi pot oferi unui adolescent mai multă claritate decât luni întregi în care încearcă să își imagineze o profesie din exterior.
Moderndads.ro: Cât de important este să-i învățăm pe copii că o carieră nu trebuie să fie o linie dreaptă?
Este esențial. Dacă îi spunem unui copil că alegerea de la 15, 18 sau 20 de ani îi decide definitiv viața, transformăm orientarea profesională într-o sursă de anxietate.
Cariera poate avea etape, schimbări, pauze, reconversii și combinații neașteptate. Uneori ceea ce înveți într-un domeniu devine avantajul tău într-un altul. Eu vin din inginerie și arhitectură navală, iar astăzi construiesc proiecte în educație și orientare în carieră. Nu consider anii din domeniul tehnic „pierduți”. Mi-au format gândirea structurată, disciplina, modul de a construi procese și de a transforma o idee într-un proiect concret.
Aș vrea ca adolescenții să înțeleagă că o alegere trebuie făcută responsabil, dar nu cu frica faptului că nu mai poate fi schimbată niciodată.
Moderndads.ro: Tu ai schimbat mai multe direcții profesionale și ai ajuns să construiești EMTHRIVE. Ce ai învățat din propriul traseu pe care ai vrea să-l știe orice adolescent?
Am învățat că faptul că ești bun la ceva nu înseamnă automat că acel lucru trebuie să fie drumul tău pentru tot restul vieții.
Am studiat Arhitectură Navală, am lucrat în inginerie, inclusiv în contexte internaționale, și mult timp traseul meu părea foarte clar. În paralel, însă, lucram de ani de zile cu copii și adolescenți prin karate și observam cât de mult poate schimba un tânăr faptul că cineva îl ajută să capete încredere, structură și direcție. Din această intersecție și din propriile mele întrebări profesionale s-a construit, treptat, EMTHRIVE.
Dacă aș vorbi cu mine la 16 ani, mi-aș spune: „nu încerca să ghicești perfect viitorul. Cunoaște-te, muncește serios acolo unde ești, caută experiențe reale și fii atentă la problemele pe care simți că merită să le rezolvi.” Uneori vocația nu apare ca o revelație. Se construiește din experiențe, oameni, încercări și curajul de a schimba direcția când afli mai multe despre tine.
Moderndads.ro: Ce facem cu un adolescent care spune: „Nu știu ce vreau să fac în viață”? Care ar fi primul pas concret?
În primul rând, nu îl tratăm ca și cum ar avea o problemă. „Nu știu” este un punct de pornire foarte normal.
Primul pas concret pe care l-aș face este să schimb întrebarea. Nu „Ce vrei să faci toată viața?”, ci „Ce știm deja despre tine?”. Aș lua o foaie și aș face patru coloane: lucruri care îmi plac; lucruri la care mă descurc sau pe care le învăț repede; lucruri importante pentru mine; lucruri pe care sigur nu mi le doresc într-un viitor loc de muncă.
Apoi aș alege 3-5 direcții care merită investigate și, pentru fiecare, aș căuta o experiență reală, o discuție cu cineva din domeniu, o zi de observare, un proiect, un curs, voluntariat. Testele vocaționale pot fi instrumente utile de explorare, dar nu ar trebui să dea o sentință de tipul „tu trebuie să fii X”. Claritatea apare când combinăm autocunoașterea cu informația și experiența.
Moderndads.ro: Dacă ai avea 10 minute cu un părinte al unui adolescent de 15 ani, care sunt cele 3 lucruri pe care i-ai spune să le facă de acum pentru viitorul copilului?
Primul: observă-l înainte să îl direcționezi. Separă, pe cât posibil, visurile tale de profilul lui. Întreabă-l mai des „Ce ai descoperit despre tine?” și mai rar „Te-ai hotărât ce te faci?”.
Al doilea: oferă-i experiențe, nu doar sfaturi. Lasă-l să intre în contact cu profesii, proiecte, voluntariat, oameni și contexte diferite. Un adolescent își descoperă mult mai ușor preferințele făcând decât imaginându-și.
Al treilea: construiește-i autonomie. Lasă-l să ia decizii potrivite vârstei, să suporte consecințe mici, să își organizeze timpul, să comunice, să ceară ajutor și să rezolve probleme. Peste ani, nu îi va fi suficient să știe „ce meserie vrea”. Va trebui să știe să se conducă pe sine.
Dacă părintele reușește aceste trei lucruri, nu îi garantează copilului un traseu fără schimbări. Îi oferă ceva mai valoros, instrumentele cu care să își construiască singur traseul.
Viitorul profesional al copiilor nu poate fi anticipat, dar îi putem pregăti să se adapteze unei lumi în continuă schimbare. Curiozitatea, flexibilitatea, autocunoașterea și capacitatea de a învăța vor conta poate mai mult decât alegerea unei singure meserii. Iar rolul părintelui nu este să decidă drumul copilului, ci să-l ajute să și-l descopere.
