Conștientizarea importanței educației pentru sănătate
Conștientizarea importanței educației pentru sănătate

Când vorbim despre conștientizarea importanței educației pentru sănătate, este bine să abordăm subiectul din mai multe unghiuri: sănătatea sistemului imunitar, virusuri și bacterii, alimentație și emoții.

Sistemul imunitar: informare, conștientizare și prevenție

În ceea ce privește imunologia pediatrică, bolile precum lupus sau reumatologie există și la copii, ba chiar sunt mai grave decât la adulți ca viteză de evoluție și consecințe. – Dr. Alexis Cochino medic primar pediatrie, medic specialist alergologie în cadrul INSMC.

Principalele modalități prin care microbii intră în organism sunt: prin barierele intacte folosind receptori de pe suprafața celulelor noastre și prin leziuni produse de alți factori (răni, arsuri, alți microbi).

Până acum 3 ani, consideram ca fiind normale până la 6 răceli simple (fără să ajungi la spital) ale copilului înainte de intrarea în colectivitate și 10 răceli simple la copilul aflat în primii ani de colectivitate. În prezent, timp de 2 ani am fost izolați unii de alții și avem trei generații care au intrat simultan în colectivitate. Astfel că „normalitatea” răcelilor a căpătat diferite înțelesuri.

Unul dintre factorii de risc ai infecțiilor la copii este fumatul pasiv. Fumatul pasiv nu înseamnă expunerea copilului în locul în care fumezi. În momentul în care fumezi, tragi în plămâni niște substanțe care se metabolizează și apoi le scoți în aerul pe care îl expiri. 

Sănătate: Viral și bacterian pe înțelesul tuturor

Febra și tusea sunt cele mai des întâlnite simptome pentru care părinții își aduc copiii la spital. Însă aceste simptome, alături de muci, sunt salvatoare de viață, chiar dacă părinții sunt deseori mai deranjați de ele decât copiii.

Frigul duce la o scădere a sistemului imun, dar nu este el responsabil de boala în sine. -dr. Victor Daniel Miron – medic pediatru

Cauzele bolilor sunt virusurile și bacteriile. Virusurile nu au viață proprie ca să trăiască și au nevoie de o gazdă vie (animal sau om). Bacteriile au viață proprie, iar dacă pătrund într-o gazdă umană vor să distrugă celelalte celule din jur. 

Virusurile sunt mai mici și mai numeroase decât bacteriile și sunt într-o continuă evoluție. Virusurile dau simptome multe și diverse, în timp ce bacteriile dau simptome localizate. 

Când copilul se confruntă cu foarte multe și diverse simptome, cel mai probabil implicat este un virus. – dr. Victor Daniel Miron – medic pediatru

Febra

  • Nu este o boală, ci un semnal de alarmă;
  • Este benefică deoarece activează sistemul imunitar;
  • Valoarea temperaturii nu se corelează cu o „boală gravă”;
  • Antitermicele se dau doar la nevoie;
  • Fiecare copil răspunde diferit la infecție;
  • La copii fără boli cronice, febra NU lasă sechele pe termen scurt sau lung.

Importanța monitorizării stării generale a copilului pentru sănătate

Este foarte importantă monitorizarea copilului când nu are febră. Dacă în continuare nu dă semne să se simtă mai bine, poate fi ceva mai serios. Dacă, în schimb, după ce îi scade febra revine la comportamentul său normal, acesta nu are o boală severă.

Respirația rapidă și zgomotoasă sunt semnale de alarmă. Dacă observi că are stare generată alterată și respiră repede, folosește abdomenul când respiră sau are o infundare între coaste când respiră sau scoate un zgomot ciudat în respirație, ar trebui să mergi cu el la spital. 

La copilul peste 3 ani, administrarea băuturilor carbogazoase (100-200ml) poate să aibă beneficii în tratarea vărsăturilor.

Alimentația copilului și efectele sale pe termen lung

Pe lângă nutriție, e important să înțelegem mecanismele cu care ne luptăm. Ne punem amprenta asupra viitorului și sănătății copiilor noștri încă din prima zi a vieții lor. Iar nutriția este unul din cei mai importanți factori care influențează starea de sănătate viitoare a copiilor.  

Obezitatea este o boală cronică, progresivă și recidivantă și duce la hipotiroidism. 

Nu ne îngrășăm de la tiroidă, ci invers. – dr. Bogdan Pascu – medic specialist endocrinologie pediatrică

Conștientizarea prevenției obezității și tratament

  • Nutriția, alături de somn și activitate fizică, reprezintă una dintre bazele prevenției obezității;
  • Număr de mese principale: 3;
  • Nu săriți peste micul dejun;
  • Mâncatul se face la masă;
  • Pentru gustări, alegeți legume și fructe;
  • Intervalul orar de mese: până la ora 19:00;
  • Ultima masă cu mai mult de 3 ore înainte de culcare;
  • Garnitura să fie formată din legume fresh și gătite (nu doar cartof);
  • Nu interziceți alimentele: dezbateți și explicați de ce unele sunt bune și unele mai puțin bune;
  • Gustarea / pachețelul la școală: fructe și legume, iaurt și oleaginoase;
  • Limitarea alimentelor ultraprocesate;
  • Atingerea unui necesare de lactate – alimente ferementate importante pentru microbiomul intestinal;
  • Minim 2 porții de pește pe săptămână;
  • Reduceți grăsimile saturate: biscuiți, patiserie, carne procesată, pizza, chipsuri și alte gustări sărate;
  • Înlocuiți alimentele bogate în grăsimi saturate: untul, smântâna, margarina, nuca de cocos, uleiul de palmier cu uleiurile, oleaginoase și avocado;
  • Nu uitați de vitamina D.

Dacă copiii mănâncă fructe și au activitate fizică, pot mânca dulce o dată pe săptămână. 

Toate informațiile de mai sus despre sănătate au fost prezentate în cadrul Conferinței pediatrie pentru părinți organizată de asociația Din grijă pentru copii, conferință la care Modern Dads a fost partener media.

_____
Sursă poză de copertă: Pvproductions, Freepik

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.