A venit și vara cu vacanțe, concerte și festivaluri. Pentru mulți adolescenți, participarea la un festival este mai mult decât un weekend de distracție, este o experiență care înseamnă independență, apartenență la grup și sentimentul că sunt suficient de mari pentru a lua propriile decizii.
Poate că discuția începe simplu:
— „Mama, tata… toți prietenii mei merg la festival. Pot să merg și eu? Sau “Vreau sa merg și eu!”
Iar tu, ca părinte, simți că în interiorul tău se duc două lupte. Una îți spune că adolescentul tău crește și are nevoie de libertate. Cealaltă îți amintește de toate riscurile despre care ai citit sau pe care le-ai auzit la știri.
Astfel, pentru părinți, întrebarea este adesea aceeași: Îl las sau nu să meargă la festival?
Adevărul este ca nu există un răspuns universal. Mai important decât vârsta din buletin este nivelul de maturitate al adolescentului și felul în care gestionează responsabilitatea.
Există o vârstă potrivită?
Mulți părinți caută un prag clar: 14 ani? 16 ani? 18 ani? Însă adolescența nu cere doar libertate, cere și încredere.
Pentru noi, adulții, un festival poate însemna aglomerație, oboseală, riscuri și responsabilități. Pentru adolescent însă, înseamnă cu totul altceva.
Înseamnă primul pas spre independență.
Înseamnă experiențe pe care le va povesti ani la rând.
Înseamnă sentimentul că este suficient de mare încât părinții să creadă în el.
Dincolo de muzică și de artiști, festivalurile sunt despre apartenență. Despre prietenii care creează amintiri împreună. Despre nevoia firească de a explora lumea fără ca mama sau tata să fie la câțiva pași distanță.
Iar această nevoie nu este un act de rebeliune.
În realitate, doi adolescenți de aceeași vârstă pot avea niveluri foarte diferite de autonomie. Unii își asumă responsabilitatea pentru propriile decizii, respectă reguli și cer ajutor atunci când au nevoie.
Alții pot fi influențați foarte ușor de grup sau pot lua decizii impulsive.
În loc să ne întrebăm doar „Câți ani are?”, poate fi mai util să ne întrebăm:
- Își respectă responsabilitățile de zi cu zi?
- Reușește să ia decizii bune și atunci când nu este supravegheat?
- Poate spune „nu” atunci când simte presiune din partea grupului?
- Știe să ceară ajutor dacă apare o situație dificilă?
Aceste întrebări oferă, de multe ori, mai multe informații decât simpla vârstă.
Uneori, adolescenții interpretează refuzul ca pe o lipsă de încredere.
În realitate, de cele mai multe ori, în spatele refuzului stă frica/teama părintelui: frica de accidente, de anturaje nepotrivite, de consum de alcool, de droguri sau de persoane rău intenționate.
Frica aceea profundă pe care o înțelege doar cine iubește necondiționat.
A fi părinte înseamnă, uneori, să porți în tine această teamă și, în același timp, să găsești curajul de a-i permite copilului să crească.
Pentru că nu îl putem pregăti pentru viață ținându-l permanent lângă noi.
Dar nici nu îl putem trimite în lume fără să îi oferim repere.
Întrebarea nu este dacă merge la festival. Întrebarea este dacă este pregătit.
Știți care este unul dintre obiectivele importante din Programul de Educație Parentală “Cercul Siguranței” pe care îl facilitez și care este un program de educație parentală centrat pe relație?
Acela de a învăța părinții ce înseamnă sa fim “Mâini pe Cerc” și despre provocarea de a fi mai Mari, mai Puternici, mai Înțelepți și Blânzi în așa fel încât să putem să fim alături de copiii noștri atât pe partea de explorare, cât și pe partea de refugiu, de umplere a rezervorului de afecțiune, de iubire.
Acest lucru începe din momentul nașterii copilului și se continua în fiecare etapă de dezvoltare.
Înainte să plece: mai mult decât un simplu „Ai grijă!”
Mulți părinți încheie conversația cu un „Ai grijă de tine!”. Deși este spus cu cele mai bune intenții, pentru un adolescent poate fi prea vag.
Mai util este să discutați concret despre situații care pot apărea:
- Ce faci dacă te pierzi de grup?
- Dacă cineva îți oferă alcool sau droguri?
- Dacă unui prieten i se face rău?
- Dacă rămâi fără baterie la telefon?
- Dacă cineva te face să te simți în nesiguranță?
- Care este adultul sau persoana la care poți apela dacă ai nevoie de ajutor?
Scopul nu este să îl sperii, ci să îl ajuți să își imagineze dinainte cum ar reacționa.
Un checklist util pentru părinți
Înainte de plecare, este bine ca unele lucruri să fie stabilite clar:
- unde va dormi;
- cu cine merge;
- dacă există un adult responsabil în apropiere;
- telefon încărcat și o baterie externă;
- suficienți bani și o rezervă pentru situații neprevăzute;
- locația activată sau un mod prin care puteți comunica dacă apare o problemă;
- reguli clare privind orele la care vă auziți sau vă trimite un mesaj.
Și, poate cel mai important, să știe că există o regulă care nu se negociază:
Dacă ai o problemă, mă suni. Indiferent de oră. Indiferent ce s-a întâmplat. Întâi te ajut. Abia apoi vorbim despre consecințe.
Acest mesaj îi oferă copilului ceva neprețuit: siguranța că nu este singur.
Aceste reguli nu ar trebui prezentate ca o formă de control, ci ca o modalitate prin care vă puteți simți cu toții mai în siguranță.
Poate este suficient să întrebăm cu sinceritate:
„Ce ai face dacă unul dintre prietenii tăi ar consuma ceva și s-ar simți rău?”
„Cum ai reacționa dacă te-ai simți în pericol?”
„Pe cine ai suna primul?”
Uneori, aceste întrebări valorează mai mult decât o oră de predici.
Libertatea și limitele pot merge împreună.
A-i permite adolescentului să meargă la festival nu înseamnă să renunți la rolul de părinte, ci înseamnă să construiți împreună un plan.
Libertatea se negociază, nu se impune
Adolescența este perioada în care copiii încep, firesc, să-și dorească mai multă autonomie.
Dacă părintele controlează fiecare pas, adolescentul poate simți că nu este de încredere. Dacă, în schimb, nu există nicio limită, poate ajunge în situații pentru care nu este încă pregătit.
Cele mai sănătoase reguli sunt cele negociate împreună.
Când adolescentul înțelege de ce există anumite limite și simte că opinia lui contează, este mult mai probabil să le respecte.
Când nu este pregătit?
Există și situații în care răspunsul poate fi „nu încă”.
Dacă adolescentul are dificultăți în a respecta reguli simple, ia frecvent decizii impulsive, ascunde informații importante sau este foarte influențabil de grup, poate fi un semn că are nevoie de mai mult timp pentru a-și dezvolta autonomia.
Un refuz explicat și discutat este diferit de o interdicție categorică.
Nu orice adolescent este pregătit pentru aceeași experiență în același moment.
Important este felul în care spunem acest „nu”.
Nu din autoritate, nu din furie ci din grijă.
„Dar toți colegii merg…”
Aceasta este probabil una dintre cele mai dificile replici pentru un părinte.
În adolescență, apartenența la grup este extrem de importantă. La aceasta se adaugă și influența rețelelor sociale, unde festivalurile apar ca experiențe perfecte, iar sentimentul că „toți sunt acolo” poate genera FOMO: teama de a pierde ceva important.
De aceea, este util ca părintele să valideze emoția înainte de a răspunde.
„Înțeleg că simți că ai rămâne pe dinafară și că este important pentru tine.”
Poți spune:
„Îmi pot imagina cât de mult îți dorești să mergi și înțeleg că vei fi dezamăgit. Spun “nu” pentru că, în acest moment, simt că mai avem nevoie să construim împreună câteva lucruri. Îmi doresc ca atunci când vei merge, să o faci în siguranță și cu încredere.”
Poate că adolescentul nu va fi de acord și poate că se va supăra.
Totodată, va învăța că iubirea unui părinte nu înseamnă doar libertate, ci și responsabilitatea de a lua decizii dificile.
Interdicția îl protejează întotdeauna?
Nu neapărat.
Uneori, interdicțiile foarte rigide pot duce la ascunderea adevărului, la minciună sau la asumarea unor riscuri fără ca părintele să știe.
Pe termen lung, relația de încredere este cea care îl protejează cel mai bine pe adolescent. Atunci când știe că poate vorbi deschis, că va fi ascultat și că poate cere ajutor fără teama unei reacții disproporționate, șansele de a lua decizii mai sigure cresc.
Copiii nu cresc atunci când îi ținem aproape.
Cresc atunci când le oferim rădăcini suficient de puternice încât să poată pleca și încredere suficient de mare încât să știe că se pot întoarce.
Poate că festivalul va fi una dintre primele experiențe în care adolescentul tău va simți cu adevărat gustul independenței.
Iar rolul tău nu este să elimini toate riscurile, pentru că acest lucru este imposibil.
Rolul tău ca părinte este să fii omul care îl învață să recunoască pericolul, să ia decizii înțelepte și să știe că, indiferent unde îl poartă viața, acasă va găsi întotdeauna un loc în care este ascultat, înțeles și iubit.
Poate că adevărata dovadă de încredere nu este doar să îi spui „da” sau „nu”.
Ci să construiești, în fiecare zi, o relație în care copilul tău simte că poate veni la tine cu orice întrebare, orice greșeală și orice teamă și că este la fel de iubit.
Pentru că adolescenții, copiii noștri, nu au nevoie de părinți perfecți, au nevoie de părinți prezenți.
Despre autor
Anca Stăniloiu este psiholog și psihoterapeut integrativ, facilitator al Programului de Educație Parentală Cercul Siguranței, cu experiență în lucrul cu adulți, adolescenți și copii.
În practica sa, îi sprijină pe oameni să înțeleagă mai bine relația cu ei înșiși și cu cei din jur, abordând teme precum gestionarea emoțiilor, anxietatea, relațiile și dezvoltarea personală.
Printr-o abordare integrativă, adaptează procesul terapeutic la nevoile fiecărei persoane, punând accent pe construirea unei relații bazate pe încredere, siguranță și autenticitate.
