Investigațiile medicale în sarcină

Pe lângă multe zâmbete și fericire pentru viitorii părinți, perioada sarcinii înseamnă și diverse emoții și temeri. Pentru rezolvarea acestor temeri precum și pentru sănătatea copilului, se fac o serie de investigații medicale în sarcină. În urma investigațiilor, de cele mai multe ori, bebelușii sunt bine, iar părinții pleacă acasă fericiți de la medic. 

Tatăl poate fi alături de partenera lui la primele investigații pe care trebuie să le facă o viitoare mămică:

  • pe la 5-6 săptămâni se face o ecografie pentru a confirma sarcina. Sub 4 săptămâni, bebelușul nu se vede. De asemenea, se fac și teste de sânge tot pentru confirmarea sarcinii. La 48 de ore, se efectuează o verificare dinamică, pentru a confirma faptul că este vorba despre o sarcină evoluție care se dezvoltă în uter.

Din păcate, din 10 sarcini care se formează, 3 nu supraviețuiesc primelor săptămâni de sarcină.

  • Odată ce sarcina este confirmată, se fac o serie de analize prin care să se asigură sănătatea gravidei. 

Dacă nu s-a efectuat un examen Babeș Papanicolau (care verifică celulele de pe col) cu un an înainte de sarcină, este bine să se facă în primul trimestru de sarcină. 

Investigațiile medicale în sarcină

Ecografia din trimestrul I

În trimestru I se face o ecografie (și teste de screening) care este cea mai importantă investigație medicală la gravide, deoarece se fac estimări de risc. 

Pe la 11-13 săptămâni se vede mai bine bebelușul și se poate stabili vârsta gestațională – lucru care folosește pentru monitorizarea creșterii bebelușului și stabilirea momentului nașterii. 

Importanța ecografiei din trimestrul I:

  • se poate verifica translucența nucală (indice pentru sindromul Down);
  • evaluarea structurală a copilului pentru căutarea malformațiilor;
  • se estimează riscul pentru preeclampsie (o boală prin care gravidei îi crește tensiunea, iar bebelușul nu se mai hrănește prin placentă și nu se mai dezvoltă);
  • prin măsurarea lungimii colului uterin asociat cu factori materni, se măsoară riscul de naștere prematură; 

Biopsia de placentă

Biopsia de placentă este un test prin care se introduce un ac în uter unde se asipră câteva fragmente de placentă. Este un test genetic prin care se verifică cromozomii bebelușului.

Se face din diferite motive:

  • A fost detectat un risc în primul trimestru (ex. Sindrom Down);
  • S-a depistat o malformație;
  • Părinții sau cineva din familie suferă de o boală care se poate transmite genetic;

Înainte de efectuarea acestei investigații, se mai pot efectua următoarele teste de screening prin care se verifică fragmente de ADN ale bebelușului care se elimină din placentă în sângele matern: Harmony, Panorama, neoBona.

Biopsia de lichid amniotic (Amniocenteza)

Momentul în care se fac aceste investigații medicale în sarcină variază:

  • Dacă faci o biopsie mai devreme, până pe la 14 săptămâni, atunci este mai bine să se ia din placentă. 
  • Între 14-16 săptămâni, nu se introduce ac în placentă deoarece sarcina nu este lipită bine pe peretele uterin.
  • După 16 săptămâni, se face amniocenteza.

Bitestul 

Această metodă are criterii foarte stricte, atât în ceea ce-i privește pe cei care fac ecografia, cât și pentru aparatele care efectuează testul. Dacă aparatele sunt auditate cu regularitate și se folosește metoda de calcul a aparatului (FMF), rata de detecție este în jur de 97%.

Morfologia fetală

Se face pe la 20-23 de săptămâni de sarcină și este o ecografie prin care se analizează întreg bebelușul. Prin această investigație medicală se urmărește:

  • capul bebelușului
  • creierul
  • fața, buzele
  • mâini, picioare
  • inimă
  • burtică 
  • sexul 

În cadrul acesteia, se face o reluare a factorilor de risc pentru preeclampsie și pentru nașterea prematură. 

Se stabilește un plan de îngrijire a sarcinii prin care să fie depistate la timp posibilele complicații care pot apărea. De exemplu, în cazul nașterii premature, ajută dacă bebelușul primește prematur un tratament care să-l ajute să i se matureze plămânii.

Sarcina este o perioadă frumoasă și este important să vă bucurați de ea. Dacă ești gravidă, este recomand să faci investigațiile medicale necesare din care poți extrage o mulțime de informații. Iar dacă rezultatele sunt bune, bucurați-vă de această perioadă, fără stres.

Aceste informații au fost furnizate de Simona Duță, medic primar obstetrică-ginecologie clinica Nativa. Te invităm să afli mai multe despre investigațiile medicale în sarcină în cadrul evenimentului Modern Family Challenges care poate fi urmărit integral pe pagina de Facebook. Partenerii evenimentului sunt Lidl Romania, Nuk, FlavBebe și DAD TO BE Academy.

_____
Sursă poză de copertă: Pressfoto, Freepik.com

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.