Părinții se sperie când copilul este plictisit, fie că e vacanță, fie că apare în timpul anului școlar atunci când programul copilui este destul de predictibil. Ca să eliberăm întreaga familie de stresul plictiselii, am stat de vorbă cu Adriana Mitu, instructor de parenting, speaker la câteva dintre edițiile Modern Dad’s Challenges, despre PLICTISEALĂ și cum o gestionăm.
Când spunem plictiseală, ne gândim la un timp pierdut fără un scop anume. Iar cum mințile noastră de adulți sunt mereu ocupate cu liste de sarcini și cu următoarele activități pe care le avem de făcut la serviciu sau acasă, plictiseala copiilor poate activa multe semnale de alarmă în noi.
Doar că, plictiseala este foarte utilă pentru copii și chiar și pentru noi, adulții.
Chiar așa, când a fost ultima dată când te-ai plictisit?
Când apare plictiseala?
Plictiseala este benefică (orice emoție este un rezultat al evoluției umane) și apare pentru a ne determina să căutăm o modalitate de a ne ocupa timpul. Ea își face simțită prezența în lipsa unei stimulări și declanșează o senzație neplăcută care ne determină să căutăm modalități de a ne ocupa altfel timpul (cunoaștem cu toții această senzație de la școală, când plictiseala ne acapara în ore și căutam alte metode de a ne „antrena” creierul).
Dar copiii se plâng uneori de plictiseală?
Da, copiii se plâng de plictiseală sau se plâng că nu au ceva de făcut și cu toate acestea nu caută să găsească o activitate și nici nu sunt receptivi la sugestiile noastre. Atunci cum de plictiseala nu își face treaba să-i determine să acționeze?
Copiii care tind să reacționeze cel mai des astfel sunt cei ce au cea mai mare parte a timpului planificat de adulți, așadar nu ajung să se plictisească și atunci când o fac așteaptă ca cineva din afară să vină să-i salveze de această senzație neplăcută.
Care sunt beneficiile plictiselii?
Plictiseala este o pârghie pentru creativitate, iar creativitatea este una dintre cele mai importante resurse pe care avem nevoie să o cultivăm în copii, aceasta fiind în top 3 trăsături de caracter căutate de angajatori în viitor și poate cea mai importantă resursă a antreprenorilor. Creativitatea umană este o resursă inepuizabilă și care nu va fi înlocuită (prea curând) de calculator.
Plictiseala stimulează autonomia, ceea ce îi ajută pe copii să învețe să-și gestioneze timpul și alte resurse din jurul lor (spre exemplu să găsească un mod creativ în care să folosească un băț).
Prezența timpului nestructurat în viața copiilor îi ajută pe aceștia să-și cultive motivația intrinsecă și să caute activități prin care își explorează zonele de interes, își dezvoltă noi abilități și își cultivă curiozitatea și creativitatea.
Pentru preșcolari timpul nestructurat ar trebui să reprezinte cam 70% din timpul destinat activitățițor. Pe măsură ce copiii cresc, aceștia își pot fructifica resursele și potențialul din ce în ce mai mult în timpul structurat, însă și acest timp structurat este important să conțină momente de plictiseală, de gândire liberă, de inovare și creativitate (iar aici nu mă refer doar la ora de pictură de la școală, sau la un curs de gândire creativă).
Așadar, haideți să recadrăm conceptul de plictiseală și să-i vedem utilitatea!
Adriana Mitu așteaptă copiii și adolescenții cu 4 programe dedicate, în două locații din București: Unirii (Clinica Oana Nicolau) și Ștefan cel Mare (sediul Centrului EDUC). Detalii despre programe, tarife, găsiți aici . Important! Până în 15 Iulie beneficiați de 20% discount pentru fiecare modul (oferta Early Bird).
Pentru comunitatea Modern Dads, am pregătit împreună cu Adriana și alte articole, cu informații utile.
* Fii un Modern Dad informat! Abonează-te la newsletter-ul nostru AICI și fii parte din cea mai cool, informată și implicată comunitate de tați! Ne poți urmări și pe pagina de Facebook sau Instagram, unde te așteptam cu materiale numai bune de comentat!*