Cati dintre noi, tatii, constientizam suficient de repede ca pentru copilul nostru, fie el fata sau baiat, noi vom fi primul model de barbat din viata sa? Ca ceea ce vom face, vom spune, felul in care ne vom comportat in diferite situatii va fi modul in care ei, copiii, vor intelege ca asa se comporta un barbat in situatia data? Ca felul in care ne vom manifesta (sau nu) sentimentele, daca le vom spune (sau nu) ca ii iubim si ca sunt minunati va fi comportamentul pe care ei il vor considera potrivit pentru orice alt barbat?
Da, cand te gandesti in acest mod la astfel de lucruri, presiunea de a fi un tata cat mai bun parca devine si mai mare, daca acest lucru mai era posibil. Dar hai sa va spun un secret: fie ca alegem sa ne gandim la asta sau nu, fie ca o constientizam sau nu, lucrul acesta chiar asa se intampla. Suntem, alaturi de mamele copiilor nostri, primele modele. Iar tot ceea ce facem, chiar mai mult decat ceea ce spune, ramane impregnat in creierul lor și, mai tarziu, in comportamentul lor.
Si atunci, intreb asa: daca ai fi un tata de fata, nu ti-ar placea ca ea sa-si caute un barbat iubitor și sensibil? Un barbat despre care sa stie ca se va purta frumos cu ea, chiar si atunci cand se vor certa, un barbat care o va respecta si care o va incuraja sa incerce lucruri si care sa ii spuna ca poate face orice isi propune? Un barbat care s-o surprinda cu flori si cadouri si cu multe alte surprize? Un barbat care sa vorbeasca despre fricile si anxietatile sale (doar pentru c nu vorbim despre ele, asta nu inseamna ca nu le avem), un barbat caruia sa nu ii fie frica sa-si deschida sufletul?
Iar daca sunteti tati de baieti, nu v-ar placea ca ei sa creasca dorindu-si sa fie niste parteneri egali pentru partenerele lor? Niste adulti care isi pot exprima un punct de vedere fara a fi nevoiti sa recurga la violenta fizica sau verbala? Niste adulti care pot admite ca nu sunt perfecti si ca fac greseli si ca oricand pot invata lucruri noi de la ceilalti, chiar si de la niste copii?
Uitam prea repede si prea abrupt ca am fost si noi copii. Uitam cum ne uitam la adulti si cum ii veneram pe cei din familia noastra. Uitam cum nu reuseam sa intelegem diferite comportamente sau lucruri spuse si, pentru ca nimeni nu statea sa ne explice ca oamenii mai gresesc sau ca la nervi poti sa spui si lucruri pe care nu le crezi adevarate, am ajuns sa consideram ca asa trebuie sa ne purtam, ca asa stau lucrurile. Ne-am internalizat anumite comportamente si acum trebuie sa facem niste eforturi mari, daca vrem sa le facem, ca sa ne schimbam. Si nu ne e deloc simplu.
Stiti care mi se pare cea mai buna masura a unui parinte bun? Aceea de a incerca sa fim cei mai buni parinti nu neaparat pentru copiii nostri ci pentru copiii care am fost noi. Sa avem mereu asta in cap: ok, ceea ce urmeaza sa fac sau sa spun…ce as fi spus eu, copil fiind? Cum as fi reactionat? Mi-ar fi placut asta sau nu?
Sa ascultam mai des de copii, uite un sfat pe care nu ma satur sa-l impartasesc cu ceilalti. De copiii de azi, dar si de cei de ieri. Tot vine un an nou în curand, poate n-ar fi rau sa ne propunem sa mai schimbam cate ceva in ceea ce suntem azi ca parinti pentru a ne ajuta copiii sa devina niste adulti mai buni ca noi. Nu suna rau, nu?
*** Alex Zamfir, Editor moderndads.ro, Blogger & Realizator Radio. Pe Alex il puteti citi pe celmaibuntata.ro sau il puteti asculta la Itsy Bitsy FM, la emisiunea „Tati in dialog”.
