Coperta manual educatie sexuala

Asociația SEXUL vs BARZA a dezvoltat primul toolkit de educație sexuală comprehensivă special adaptat la nevoile beneficiarilor și angajaților din sistemul de protecție a copilului din România.

Kitul este compus din două curricule:

  1. „Educație sexuală. Manual în sprijinul educatorilor, al lucrătorilor sociali și al psihologilor din sistemul de protecție a copilului din România”, care include cele mai importante noțiuni de educație sexuală pentru adolescentele din sistem;
  2. „De ce Educație sexuală. Ghid îndrumător la Manual în sprijinul educatorilor, al lucrătorilor sociali și al psihologilor din sistemul de protecție a copilului din România”, care include cele mai importante noțiuni pentru pregătirea educatorilor, psihologilor și asistenților sociali din centre.

„Prevenție și reziliență împotriva traficului sexual prin educație sexuală comprehensivă”

Kitul a fost creat în cadrul proiectului-pilot „Prevenție și reziliență împotriva traficului sexual prin educație sexuală comprehensivă”, finanțat de Ambasada Germaniei la București. Scopul proiectului este dezvoltarea de resurse care să ajute educatorii și asistenții sociali să facă educație sexuală cu adolescenții pe care îi au în grijă și care se află în situații vulnerabile.

De aceea, cele două curricule au fost gândite și testate, atât cu personalul, cât și cu beneficiarele adolescente aflate în Centrul de primire în Regim Urgență și în apartamente rezidențiale de tip familial din Buzău.

În ultimele 5 luni, echipa de proiect a participat la 2 sesiuni de brainstorming și 1 sesiune de formare cu angajații DGASPC Buzău, dar și la 3 ateliere de educație sexuală cu adolescente. Cele două curricule rezultate răspund la specificul și nevoile personalului și beneficiarelor, abordând teme de interes general precum anatomie, contracepție și protecție sau infecții cu transmitere sexuală, dar și subiecte particulare situației de risc în care se regăsesc fetele din sistem precum traficul de persoane sau exploatarea sexuală. Copii ale materialelor pot fi trimise, gratuit, profesioniștilor interesați care le solicită la adresa contact@sexulvsbarza.ro.

„Suntem extraordinar de mândre să lărgim oferta educațională a Asociației SEXUL vs BARZA, de la materialele noastre video online pentru publicul larg vizionate de peste 105 milioane de ori, la primul manual de educație sexuală dedicat profesioniștilor care lucrează cu cei mai vulnerabili copii din România. Ne dorim astfel să contribuim la protecția lor în fața exploatării și a traficului de persoane, dar și în fața sarcinilor nedorite sau relațiilor nesănătoase” a declarat Adriana Radu, președinta Asociației SEXUL vs BARZA.

Tot în cadrul proiectului, Asociația SEXUL vs BARZA a organizat 4 întâlniri de advocacy cu reprezentanții și angajații a 4 Direcții Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, care și-au manifestat interesul pentru a continua proiectul început în Buzău și în localitățile lor, reiterând nevoia de formări în educație sexuală pentru personalul din sistem.

În plus, subiectul importanței educației sexuale la beneficiarele din sistemul de protecție a copilului a fost documentat printr-o serie de interviuri cu angajatele DGASPC și cu adolescentele care au participat la ateliere. În săptămânile următoare, videoclipurile vor putea fi vizionate pe paginile de TikTok, Facebook și YouTube ale Asociației SEXUL vs BARZA.

Asociația SEXUL vs BARZA dorește să mulțumească, pe această cale:

  • Adolescentelor care au găsit tăria de a participa la activități, în ciuda experiențelor dificile de violență prin care au trecut;
  • Personalului DGASPC Buzău, pentru responsabilitatea și disponibilitatea față de subiectul educației sexuale;
  • Conducerii DGASPC Buzău, pentru deschiderea și expertiza de care au dat dovadă în calitate de exemplu de bune practici;

Ambasadei Germaniei la București, pentru sprijinul financiar și pentru înțelegere a importanței educației sexuale la grupuri vulnerabile.

 

*SURSA: Asociația SEXUL vs BARZA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here