Unii copii intră într-un grup nou fără să se uite înapoi, ridică primii mâna în clasă și, dacă greșesc, mai încearcă o dată. Alții au nevoie de mai mult timp. Stau pe margine, se uită la ceilalți și uneori renunță înainte să încerce.
De cele mai multe ori, diferența nu ține de cât poate copilul. Ține de felul în care s-a clădit, zi după zi, încrederea lui în sine. Iar la clădirea asta tatăl are un rol mai mare decât cred mulți bărbați. Copilul se uită la tine ca să afle cât de periculoasă e lumea și cât de grav e să greșești. Felul în care reacționezi când varsă paharul, când pierde la un joc sau când se sperie îi rămâne în minte mai mult decât orice sfat.
Semnele nu se văd mereu de la prima vedere. Un copil poate părea doar mai liniștit, mai atent la detalii sau foarte pretențios cu el însuși. În spate poate sta teama de a greși în fața cuiva, și mai ales în fața ta. Cu cât observi mai devreme, cu atât îl poți ajuta mai ușor să prindă curaj, pas cu pas.
Lucrez de peste 15 ani cu copii și adolescenți. În sala de teatru am văzut de multe ori cum se schimbă un copil când tatăl lui începe să se uite altfel la greșelile lui. Mai jos găsești semnele pe care le întâlnesc cel mai des și câteva lucruri simple pe care le poți face tu, ca tată, acasă.
Semne care apar mai ales între 3 și 7 ani
1. Spune „Nu pot” înainte să încerce
Când „nu pot” vine aproape de fiecare dată, rar e vorba de o sarcină prea grea. Mai des, copilul se teme că nu va reuși sau că nu va face la fel de bine ca alții. Mulți tați au reflexul să răspundă cu „Ba poți, hai, nu mai fi fricos!”. Intenția e bună, dar copilul aude că frica lui e o slăbiciune și că tatăl lui nu o acceptă.
Mai mult ajută un prim pas mic, făcut împreună. Să zicem că nu vrea să coboare singur panta cu bicicleta. În loc de „Hai că poți!”, încearcă „Vrei să țin eu de șa doar pe prima bucată?”. Îi arăți că el hotărăște de cât sprijin are nevoie. Data viitoare îți va cere, probabil, mai puțin.
2. Se ferește de tot ce e nou
Unii copii vor mereu același joc, același parc, aceiași prieteni. De multe ori, în spate e nevoia de siguranță și teama de necunoscut. Tații sunt adesea cei care aduc aventura în casă: o drumeție, un sport nou, o joacă mai zgomotoasă. Asta e un mare avantaj, cât timp copilul nu simte că e pus la încercare sau că trebuie să-ți facă ție pe plac.
Când îi propui ceva nou, fă-l împreună cu el și lasă deoparte scorul și cronometrul. Construiți o cabană din pături în sufragerie, încercați o rețetă amândoi, mergeți pe o potecă pe care n-ați mai fost. Dacă vede că și tu ești la prima încercare și că nu trebuie să fie cel mai bun, copilul își dă voie să exploreze.
3. Cere confirmare la fiecare pas
„E bine așa, tati?”, „Am făcut corect?” și privirea care se întoarce spre tine după fiecare mișcare. Copilul își caută valoarea în ochii tăi mai mult decât în ce simte el.
Data viitoare, întoarce-i întrebarea: „Tu ce zici, cum ți se pare?”. Și ascultă răspunsul până la capăt, fără să-l corectezi din prima. Cu timpul, va avea mai multă încredere în propriile alegeri, iar părerea lui va începe să cântărească pentru el la fel de mult ca aprobarea ta.
Semne pe care le vezi des la școlari
4. Nu vrea să răspundă în fața clasei
Învățătoarea vă spune că știe lecția, dar când e întrebat, tace. Copilul are răspunsul. Doar că tăcerea i se pare mai sigură decât riscul de a greși cu toți ochii pe el.
Nu-l împinge să vorbească în public dintr-odată și nu transforma seara într-o lecție despre curaj. Curajul se strânge întâi acasă, cu tine. Cere-i părerea la cină, despre un meci, despre un film sau despre unde mergeți în weekend, și ia-o în serios. Lasă-l, din când în când, să decidă el pentru amândoi. Un copil pe care tatăl lui îl ascultă cu adevărat vorbește mai ușor și în clasă.
5. Perfecționismul îl ține pe loc
La prima vedere pare o calitate. De multe ori însă ascunde frica de eșec. Copilul amână să înceapă tema, șterge de zece ori același desen sau lasă baltă un lucru dacă nu iese din prima cum și l-a imaginat.
Aici contează mult ce vede la tine. Când îți iese ceva prost, un raft montat strâmb sau o clătită arsă, spune-o cu voce tare și râzi puțin de tine. Îi arăți că un bărbat poate greși și merge mai departe liniștit. Iar dacă zice „E urât, îl rup”, în loc de „Nu, e foarte frumos!” încearcă „Arată-mi partea la care ai muncit cel mai mult”. Așa îi muți atenția de pe rezultat pe efort.
6. Găsește mereu un motiv să nu participe
„N-am chef”, „Poate data viitoare”, „Nu mă pricep”. Sub scuzele acestea stă, de multe ori, nesiguranța. Interesul e acolo, doar că frica e mai mare.
Nu insista și nu-l tachina, nici măcar în glumă. O discuție liniștită, pe drum spre școală sau în timp ce reparați ceva împreună, îți spune mai mult decât zece încurajări aruncate în grabă. Mulți copii se deschid mai ușor când stau umăr lângă umăr cu tatăl lor decât atunci când li se cere să vorbească față în față.
7. Se compară mereu cu ceilalți
„Andrei e mai bun ca mine la fotbal”, „Eu n-o să reușesc niciodată”. Copilul care spune des asta are nevoie să afle că fiecare crește în ritmul lui.
Laudă-i efortul, răbdarea și curajul de a încerca, chiar și când rezultatul nu e cel dorit. Și ferește-te de „Eu, la vârsta ta…”. Pentru copil, comparația cu tatăl lui sună ca o ștachetă pusă prea sus, pe care nu o poate atinge. Povestește-i mai bine despre o dată când tu n-ai reușit din prima și ce ai făcut după aceea.
Când e momentul să intervii?
Orice copil trece prin perioade în care e mai retras sau mai nesigur pe el. Asta nu e, în sine, un motiv de îngrijorare.
Dacă însă comportamentele acestea se repetă luni la rând și încep să-i afecteze prieteniile, viața de la școală sau cheful de a încerca lucruri noi, e momentul să intervii. Vorbește întâi cu mama lui și puneți cap la cap ce observă fiecare dintre voi, pentru că un copil se poate purta diferit cu fiecare părinte. Iar dacă simțiți că e nevoie, cereți și sfatul unui specialist.
Cum se construiește încrederea în sine?
Nu există o rețetă rapidă și nicio activitate care să schimbe totul peste noapte. Încrederea crește din experiențe repetate, în care copilul are voie să încerce, să greșească, să lucreze alături de alți copii și să descopere singur ce poate.
Sportul, muzica, activitățile creative și teatrul îi dau exact aceste ocazii. La teatru, copilul intră în pielea unui personaj, vorbește în fața grupului și află că o replică uitată e doar un moment peste care treci. Improvizația îl învață să răspundă pe loc, fără să aștepte ca totul să fie perfect.
Un joc din improvizație pe care îl poți face cu el chiar în seara asta: inventați împreună o poveste, câte o propoziție fiecare, și fiecare propoziție începe cu „Da, și…”. Nimeni nu are voie să spună că ideea celuilalt e greșită. Durează cinci minute și îi arată copilului că ideile lui sunt primite, oricât de trăsnite ar fi.
Acasă, cel mai puternic exercițiu e și cel mai simplu: un tată care îl ascultă, care îl lasă să încerce și care, din când în când, greșește și el liniștit în fața lui.
Încrederea nu vine dintr-o singură reușită mare. Se adună din multe momente mici, în care copilul înțelege că nu trebuie să fie perfect ca să fie iubit de tatăl lui.
Mădălina Mărcuș este psiholog, pedagog teatral, trainer și mamă. De peste 15 ani lucrează cu copii și adolescenți și a fondat în București Școala de Actorie Metamorfoza (suntemsam.ro)
