Copiii, încă de mici deprind anumite valori financiare, din familie, observându-și părinții, observând relația acestora cu banii în diverse momente, aparent neimportante, dar care pun bazele propriei lor relații cu banii, unei educații financiare poate cumva diferită de ce ne-am dori să le transmitem. Pe măsură ce cresc copiii au nevoie să înțeleagă ce presupune un comportament financiar echilibrat pentru că sunt bombardați pe parcurs de tot felul de informații de la prieteni de aceeași vârstă, de la televizor, de la părinți.  

Doar 23% dintre părinți vorbesc cu copiii lor despre bani (studiu realizat de moneyconfidentkids). Astfel pentru a ne ajuta copiii să aibă o relație pozitivă cu banii, în primul rând trebuie să fim conștienți de ce fel de relație avem noi ca părinți, individual și împreună ca și cuplu, cu banii.

Conform celor de la moneyharmony există 5 tipuri de personalități: 

  1. Amasser

Dacă tinzi să aparții acestei personalității, ești cel mai fericit când ai mulți bani la dispoziție pentru a investi, economi, sau cheltui. Dacă nu faci nici unul din aceste lucruri pare că nu trăiești cu adevărat. Tinzi să pui egal între a avea bani și încrederea de sine și putere, astfel când nu ai bani poți să ajungi să te simți neputincios, ba chiar să intri într-o depresie. 

2. Avoider

Daca ești tipul de om căruia nu îi plac în mod deosebit banii, probabil ți-e greu să îți plătești taxele în timp util, atunci aparții acestui tip de personalitate legată de bani. Îti va fii greu să ții socoteala banilor, câți ai, câti datorezi și câți cheltuiești. Vei prefera să nu investești, chiar dacă ai bani, pentru că pare totul prea complicat.  

3. Hoarder

Dacă ești tipul de om căruia îi place să economisească și are întotdeauna un plan foarte clar financiar, înseamnă că faci parte din această categorie. Să economisești pentru vremuri grele este a doua ta natură, iar cheltuieli pe distracție sau vacanțe faci foarte greu, pentru că cântărești foarte mult între o cheltuială nenecesară și una chiar necesară. 

4. Money Monk 

Dacă faci parte din această categorie înseamnă că simți că banii sunt murdari și că prea mulți bani duc întotdeauna la corupție morală cel puțin. 

5. Spender

Dacă ești un cheltuitor, îți face cu adevărat plăcere să îți cheltuiești banii pentru imediata ta plăcere, sau pentru a celor dragi, făcându-le cadouri. Cel mai probabi ți-e greu să faci economii și să prioritizezi ce vrei cu adevărat să ai în viața ta. 

Cu siguranță nu aparținem unei singure categorii, ci avem valențe din 2 sau 3 categorii, în funcție si de etapa de viață în care ne aflăm. 

#TipsandTricks: Dacă de cele mai multe ori vă regăsiți în categoria Spender, atunci e recomandat să:

Făceți-vă un plan de cheltuieli (nu un buget) și un plan de economii și înregistrați progresul. De fiecare dată când faceți o cheltuială mare notați-vă cum vă face să va simțiți atunci pe loc, dar și peste câteva săptămâni.  O să vă ajute să deveniți mai conștienți de relația pe care o aveți cu banii. 

Acum că știți care sunt tipurile de personalități financiare, în care ați vrea să se încadreze copilul vostru? 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.