Conflictele dintre frați, tachinări, lovituri și certuri continue – O, Doamne! – cum să faci față rivalității dintre frați?!

Despre ce înseamnă să fii părinte de doi sau mai mulți copii și cum putem să creăm o atmosferă mai liniștită în familie și relații sănătoase între frați am vorbit cu Otilia Mantelers, psiholog, leader Hand in Hand Parenting în România și specialist în joc terapeutic, autor al cărții pentru copii Secretul Monstrului și, nu în ultimul rând, mamă a trei copii. Mulțumim, Otilia, pentru căldura cu care ne-ai răspuns la aceste întrebări!

”Când ai un copil, ești părinte. Când ai doi copii, ești arbitru”, spune David Frost. De ce se întâmplă asta? De ce se ceartă, se tachinează, se bat frații în loc să fie ocupați cu joaca?

               Otilia Mantelers: Când se naște al doilea copil în familie, primul trăiește două sentimente contradictorii – pe de o parte o bucurie și o curiozitate profundă față de frățiorul sau surioara sa, iar pe de cealaltă parte o teamă că ceva i se va schimba în viață. O teamă că nu va mai fi iubit la fel de mult. Astfel, se naște gelozia, pentru că atenția și timpul pe care le primea înainte se împuținează.

Și fratele sau sora cea mică simte gelozie pe competențele fascinante ale celui mare. Cât de multe poate să construiască, cum reușește să se cațere, ce prieteni minunați îl vizitează, ce corp mare și puternic are! Încet încet, dacă la început cel mic ar fi făcut orice pentru a primi o privire de admirație de la cel mare sau pentru a fi acceptat și validat de el, după ce crește puțin, și fratele cel mic intră în competiție cu cel mare tot pentru aceleași lucruri – atenția, timpul și iubirea părinților.

Așadar, la baza conflictelor între frați stă gelozia – adică teama de a fi iubit mai puțin decât este iubit celălalt. Iar gelozia dă naștere la tot felul de comportamente: tachinarea, loviturile, certurile, jignirile.

Intuitiv, frații știu că relația dintre ei este una semnificativă, care îi va marca pe viață. Toți cei care avem frați sau surori știm că una sau mai multe părți din noi sunt influențate de dinamica relației fraterne și de cea a părinților cu fratele sau sora noastră.

Cum să intervenim într-o ceartă dintre frați fără să agravăm situația? Și, apropo, care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac părinții (fără să-și dea seama) atunci când încearcă să facă ”pace” între frați?

               Otilia Mantelers: Așa cum îl citai mai devreme pe David Frost, atunci când e cazul ca părintele să intervină e bine ca el să o facă din poziția de mediator. Adică să nu țină partea vreunuia dintre copii. Este crucial ca părintele să știe un lucru tare important – conflictele dintre frați au la bază gelozia și teama de a fi pe locul doi. Cu alte cuvinte, subiectul conflictului este mereu un pretext pentru ca cei doi sau mai mulți frați să aducă la suprafață emoțiile grele care nu le dau pace. De aceea, când părintele intervine, este important ca el să nu se ducă pentru a soluționa conflictul, ci pentru a conține niște emoții de ambele părți. Subiectul conflictului îl vor soluționa copiii după ce se mai duce din aburul emoțional care a iscat cearta.

Când e indicat ca un părinte să intervină? Atunci când ambii copii simt teamă, sunt agresivi, iar cortexul lor prefrontal nu mai funcționează. Nu are rost să ne agățăm de binecunoscuta sintagmă “își vor rezolva ei conflictul”, pentru că un conflict se soluționează când funcționează rațiunea. Iar la doi copii care se bat nu le merge rațiunea, ea fiind oprită de potopul emotional. De cele mai multe ori, este mai mereu același frate care mănâncă bătaie și care nu își poate lua singur apărarea. Astfel, eu recomand ca atunci când ambii copii sunt aprinși, părintele să analizeze dacă e cazul să intervină, cu intenția de a conține niște emoții copleșitoare, cu intenția de a opri suferința fizică și de a îi ajuta pe cei doi copii să se simtă iar în siguranță.

Pe lângă greșeala pe care o facem toți, aceea de a împărți dreptatea și de a găsi o soluție pentru amândoi copiii – ceea ce am văzut cu toții că nu îi face niciodată fericiți pe copii, tocmai din motivele expuse mai sus – o altă greșeala frecventă este aceea că părintele îl poate ruga pe copilul mai cooperant să cedeze, pentru a opri conflictul. Ceea ce internalizează acel copil din intervenția părintelui este că ceea ce vrea și simte el nu contează. Că aplanarea unui conflict e mai importantă decât persoana lui. Astfel, copilul învață să renunțe la sine, de teama de a nu intra în conflict.

Despre toate acestea și multe alte lucruri subtile din relațiile fraterne voi povesti în cursul meu de Rivalități între frați pe care îl susțin pe 28 februarie și 6 martie (http://otiliamantelers.ro/curs-rivalitati-intre-frati/).

Dă-ne câteva idei prin care să putem preveni rivalitatea dintre frați și să încurajăm conectarea dintre ei.

               Otilia Mantelers: În toate familiile cu care am lucrat (inclusiv în familia mea) am recomandat introducerea timpului special între părinte și fiecare copil în parte. De ce? Pentru că fiecare copil are nevoie de o relație unu-la unu cu ambii părinți. Doar în acest fel el se simte văzut și important. În cadrul acestui timp special (care poate lua forma a 10 minute pe zi sau a unui weekend), copilul simte realmente că el contează pentru mama și tata, astfel că gelozia scade ca intensitate. Experiența mi-a arătat că dacă petrec timp cu fiecare din copiii mei, atunci ei se joacă mai cu drag împreună, se respectă, se admiră mai mult. Iar atunci când nu le ofer acest timp separat unul de altul, se ceartă și se rănesc emotional.

Cum se poate împărți un tată între doi frați și o soție – toți dornici de atenție – când vine acasă de la muncă?

               Otilia Mantelers: Deși e cel mai greu lucru de făcut pentru majoritatea dintre noi, tatăl trebuie mai întâi să își ofere sieși atenție. Să aibă un timp pentru sufletul lui, timp în care face ce vrea. În zilele aglomerate, acest timp poate fi înainte de a veni acasă, 10-15 min de plimbare pe jos, după ce a parcat mașina. Sau să asculte o muzică care îi place. Să fie un timp în care își oferă grijă. Să facă sport, să citească, orice.

Când ajunge acasă poate să se împartă între copii și soție, după cum au și ei nevoie. Ideal este să aibă un obicei de a petrece timp mai lung cu soția (care poate fi o zi fixă, de exemplu, prima joi din fiecare lună) și un timp mai scurt -10 minute dimineața și 10 seara, spre exemplu. La fel ca în timpul special al copiilor, și adulții au nevoie de siguranța emoțională pe care le-o dă acest ritual de a sta împreună și de a se bucura unul de altul ca parteneri de cuplu.

Așadar, când ajunge acasă seara de la muncă, tatăl poate petrece timp cu toată familia mai întâi, la masă sau cu copiii pe covor la joacă, pe playstation, sau în activitatea în care copiii sunt implicați în acel moment. Important este să se conecteze puțin cu copiii înainte de a avea timp pentru sine sau pentru soție. Timpul petrecut separat cu copiii nu trebuie neaparat să fie în fiecare zi, ci atunci când orarul îi permite. Uneori, unul din membrii familiei, un copil sau mama, poate trece printr-o perioadă grea, având nevoie de mai mult sprijin din partea tatălui și atunci ceilalți doi membri ai familiei vor primi o vreme mai puțină atenție.

Ce titluri de carte pe această temă recomanzi părinților? Dar copiilor?

               Otilia Mantelers: Iată cărțile pe care le recomand părinților de 2 sau mai mulți copii

1. Ascultă-ți copilul, de Patty Wipfler și Tosha Schore, Ed. Humanitas
2. Rivalitatea între frați, Adele Faber și Elaine Mazlish, Ed. Teora
3. Understanding Siblings Rivalry, The Brazelton Way – T. Berry Brazelton
4. Psihologia relațiilor fraterne, Stephen P. Bank, Ed. Trei

Iar pentru copii îmi plac acestea:

1. Sora-cea-mica, Jessica Meserve, Ed. Nemira
2. Puii de bufniță, de Martin Wadell, Ed. Cartea Copiilor
3. Împreună, de Ioana Chicet Macoveiciuc
4. You’re all my favourites, de Sam Mc Bratney

*Poze: Facebook Otilia Mantelers