Asociația Entuziart vă invită să participați la o întâlnire dedicată vouă, în cadrul proiectului „Ecosisteme Empatice Incluzive”, derulat în colaborare cu World Vision Româniași co-finanțat de Uniunea Europeană.
În ecosistemul școlar de astăzi, copiii se confruntă uneori cu situații dificile, iar identificarea timpurie a unor forme de abuz sau tratament necorespunzător poate face o diferență esențială. În același timp, este firesc să simțim uneori nesiguranță sau copleșire atunci când încercăm să înțelegem ce se întâmplă cu adevărat în viața copiilor.
Împreună, vom discuta:
- Cum recunoaștem semnele care pot indica un posibil abuz fizic, emoțional sau verbal în mediul școlar.
- Cum putem vorbi cu copiii noștri într-un mod deschis, fără teamă și fără a pune presiune.
- Ce pași putem urma pentru a raporta o situație îngrijorătoare și cui ne putem adresa.
- Care sunt resursele și instituțiile care pot oferi sprijin copilului și familiei.
Invitație adresată părinților și specialiștilor în domeniul educației și protecției copilului
Când?
- 11 decembrie, orele 19-20
- 13 decembrie, orele 19-20
Știm că poate fi dificil să găsești un moment potrivit, așa că am pregătit 2 întâlniri în zile diferite, în care vom aborda același subiect. Alege una dintre ele și conectează-te din spațiul personal.
Unde?
Online, accesând unul dintre link-urile de mai jos.
https://calendar.app.google/h8f8mkjLBh6xU2B78 – 11 decembrie
https://calendar.app.google/husnFatkQ9QEJeuH7 – 13 decembrie
Vă așteptăm cu drag să construim împreună o comunitate mai empatică, mai informată și mai bine pregătită să protejeze siguranța copiilor în mediul școlar!
Proiectul „Ecosisteme Empatice Incluzive” desfășurat în perioada 15 februarie – 14 decembrie 2025, a ajuns în 8 instituții școlare din București și Timișoara la peste 2000 de elevi, părinți, profesori și specialiști în cadrul activităților artistice și educaționale de Teatru Forum, Film Interactiv, Capoeira și Art Terapie.


