Depresia postnatală este una dintre acele experiențe despre care se vorbește mult, însă de cele mai multe ori despre simptom și mai puțin despre cauze. În mod curent apar explicații precum
„de la hormoni”, „oboseală”, „lipsă de somn” și recomandări moralizatoare: „să fie recunoscătoare”, „să se bucure de copil”, „gândește pozitiv”, “o să treacă”. Toate pot conține câte un adevăr, dar de cele mai multe multe lasă nevăzută furtuna interioară care se declanșează când o femeie devine mamă.
Depresia postnatală este mai mult decat o „tristețe după naștere”, este o criză complexă de identitate, relație și sens, în care se reiau conflicte mai vechi și se activează un tip de regresie psihică specifică perioadei de după naștere.
Conflicte psihice care pot alimenta depresia postnatală
Dependența – nevoia de a fi îngrijită într-o perioadă în care mama îngrijește
După naștere, apar nevoi reale de odihnă, susținere, ajutor, confirmare, protecție. Ca să poată îngriji un copil, o mamă are nevoie, la rândul ei, să se simtă îngrijită. În multe istorii personale, dependența a fost trăită ca rușinoasă, infantilă, ceva ce trebuie negat. Atunci apare o adaptare „nu am nevoie de nimeni/ eu îi îngrijesc pe ceilalți”. Problema e că, în postpartum, acest sistem poate ceda, devine prea mult, iar nevoile negate devin prea stringente.
Un exemplu concret ar putea fi o femeie care a fost „puternică” toată viața și ajunge să se simtă brusc „incapabilă” și nu înțelege de ce nu se poate aduna. Aici nu e vorba de slăbiciune, ci de colapsul unei strategii care nu mai funcționează, aceea de a nu cere ajutor, de a crede că le poți face singură pe toate.
Furia – partea care nu are voie să existe
O temă foarte frecventă este ambivalența dintre iubire și furie în același timp. Ambivalența nu e un semn că „nu există iubire”, ci un semn că există o relație reală, complexă. Doar că, în maternitate, furia este adesea interzisă cultural: „o mamă bună nu se enervează”, „dacă iubește, nu poate să aibă și sentimente mai puțin plăcute”. În realitate, oboseala, privarea de somn, durerea, izolarea, pierderea autonomiei și solicitarea continuă pot trezi furie. Dacă furia nu poate fi recunoscută și simbolizată, ea se întoarce spre interior sub formă de vinovăție, autocritică, depresie.
