La grădiniță există multe situații în care copiii învață, poate chiar mai mult decât în momentele dedicate în mod specific învățării. Există de asemenea și situații în care parcă orice ai face, copiii “nu ascultă”, sau pur și simplu nu fac ce le ceri.
Pe 21 – 22 septembrie, între orele 10.00 – 16.00 are loc evenimentul Educație cu blândețe – curs formare educatori și părinți, unde vom încerca împreună să găsim soluții pentru aceste probleme.
Principalele teme dezbătute sunt:
Ascultarea empatică începe cu schimbarea percepției noastre despre copii. Să ascultăm și încercăm să-i înțelegem pe copii, chiar dacă părerile nu ne coincid, e un exercițiu extrem de util, putem să începem prin a-i observa, îl loc de a-i judeca;
Învățăm cum să gestionăm conflictele dintre cei mici – astfel încât acestea să fie rezolvate pe înțelesul lor, să poată învăța din exemplul pe care îl dați și, în perspectivă, intervenția voastră directă să fie tot mai puțin necesară, pentru că micuții învață să rezolve singuri și corect majoritatea situațiilor;
Descoperim strategii de impunere cu blândețe a limitelor ferme – cum să le prezentați, în ce mod să le argumentați și cum să tratați reacțiile de contestare a lor, astfel încât să va asigurați că lucrați cu copii care înțeleg motivația limitelor, care sunt dispuși să le accepte și să coopereze pentru a vă petrece cu toții ziua într-un mediu plăcut;
Împreună vom înțelege de ce e bine să renunți la pedepsele care oricum nu par să îi facă să se oprească din lovit, ba mai mult, al căror rezultat sunt “scuze” oferite din automatism, fără emoție. Și sunt soluții pentru a înlocui pedeapsa astfel încât copilul să învețe să-și asume greșeala, să se simtă responsabil și să repare sau să nu mai repete comportamentul în viitor;
Vom afla cum să îi convingem pe copii să facă ce le cerem din motivație interioară, cum să dobândiți abilități de atragere a cooperării copiilor – învățați tehnici de lucru care sunt centrate pe motivarea intrinsecă, care îi fac pe copii să coopereze în mod voluntar în cea mai mare parte a timpului;
Vom pune accent pe comunicare constructivă cu părinții, pentru a le înțelege mai bine așteptările, valorile și principiile pentru a putea continua educația pe care au început-o, puteți avea un dialog în cunoștință de cauză despre personalitatea și particularitățile fiecărui copil din grupă.
De ce e valoroasă informația din cele câteva ore petrecute împreună? După participarea la acest curs vei ști să:
gestionezi situațiile în care copiii simt emoții intense;
formulezi cerințe astfel încât copiii să fie motivați să coopereze;
găsești echilibrul între blândețe și fermitate;
îi ajuți pe copii să-și schimbe comportamentul motivați de consecințe, nu de pedepse;
lauzi copii astfel încât să pui bazele stimei de sine și a “growth mindset”;
descrii în loc să etichetezi;
Mai multe detalii despre eveniment puteți afla AICI.
Așa-i că-ți vine să-ți lauzi copilul și simți că ți se umple sufletul de bucurie atunci când vezi că face ceva ce te mulțumește sau te bucură? Lauda este o recompensă verbală pe care ne dorim să o oferim atunci cand comportamentul copilului nostru ne încântă, însă ea poate face și rău și bine!
Copiii lăudați constant astfel, cresc cu convingerea că cineva le evaluează mereu performanța. Ei devin mai nesiguri în exprimarea propriilor păreri și idei, iar teama de a dezamăgi li se sădește adânc în suflet “Dacă tatălui/mamei nu-i va plăcea, oare merită să încerc ceva nou? Mai bine nu…”.
Pe tot parcursul vietii, ei vor aștepta confirmarea valorii din exterior, fără a se putea bucura de propriile realizări, dacă alții nu-i laudă: și ce dacă am avut un proiect de succes la serviciu? Dacă nu a venit șeful să mă bată pe umăr, parcă nu mai are nici o valoare. Îți lauzi piticul când își oferă lopățica la locul de joacă, dar parcă a început să facă asta doar ca să primească aprecierea ta, fără a vedea de ce gestul în sine este important? Ba chiar nu-i mai vine să facă deloc, decât dacă primește lauda? Acest lucru se întâmplă deoarece lauda are efect numai atunci când suntem acolo să o oferim. Atunci când sunt mereu lăudați pentru că împart, copiii împart mai puțin în absența adulților, spun studiile de psihologie. Când adulții sunt de față, lauda și aprecierea lor este prețioasă! Dar dacă adultul nu e acolo să te laude? Obiectul însuși devine mai prețios și preferi să îl păstrezi pentru tine.
Lauda nu este suficientă pentru a-l învăța pe copil bucuria de a fi generos. Cum devin copiii cu adevărat darnici? Oferindu-le ocazia să păstreze lucrul pe care îl folosesc pentru ei și încurajându-i în același timp să ofere și altora: “Uite, băiețelul și-ar dori lopățica ta! Ai vrea să faceți schimb?” Dacă alege să-și cedeze bunul, este momentul să îi oferim o recompensă în acțiunea însăși, care îl va motiva și când noi nu vom fi de față: “Ia uite ce se bucură băiețelul pentru că i-ai dat lopățica, ai văzut ce încântat e și cum zâmbește?” “Ce deștept ești, ai reușit să faci puzzle-ul” sau “Ce copil deștept, întotdeauna iei notă mare la test” sunt lucruri care ne vin cu ușurință pe buze când recunoaștem calități ieșite din comun. Însă dacă îi lăudăm astfel, copiii înțeleg că ceea ce la aduce succes sunt calități înnăscute asupra cărora ei nu au niciun impact. Acești copii se vor lupta să mențină aparențele, nu vor face eforturi reale pentru a se dezvolta, pentru că nu știu cum. Felul în care îl lăudăm, definește în mintea copilului ce înseamnă succesul. Lăudarea calităților duce la un tipar de gândire “fix”, spune Carol Dweck, promotoarea cercetărilor în acest domeniu, pe când lăudarea efortului și a strategiei, pe lângă rezultatul final, le oferă copiilor acel mod de gândire “de dezvoltare”care îi va ajuta să fie motivați, să persevereze și să facă față eșecului pe tot parcursul vieții. Copiii lăudați constant pentru o calitate înnăscută percep de obicei greșelile ca fiind eșecuri. Pentru că au învățat că sucesul se atribuie felului de a fi, asupra căruia nu au control, ei percep și eșecul ca fiind static, de neschimbat. Teama de eșec este foarte mare în cazul acestor copii, deoarece a avea o nereușită înseamnă că ei înșiși, ca persoane, nu sunt suficienți de buni. Astfel, ei vor fi mai preocupați să pară deștepți în loc să învețe ceva nou. De asemenea, ei devin mai puțin dispuși să se confrunte cu cauzele insuccesului, mai puțin dispuși să facă eforturi și își recunosc cu greutate greșelile.
Despre cum lăudăm copilul în mod constructiv, vom devzolta în articolul următor, unde vom explica prin exemple concrete cum poți folosi lauda de tip descriptiv pentru a aprecia reușitele copilului.
*Prietenii noștri de la Parenting prin iubire, prin Alexandra Ilieș, ne sunt alături printr-o serie de articole utile pe teme de parenting, cu inserturi de infografice practice și materiale documentate, din care ne putem inspira.
Fii un Modern Dad informat! Abonează-te la newsletter-ul nostru AICI și fii parte din cea mai cool, informată și implicată comunitate de tați! Ne poți urmări și pe pagina de Facebook sau Instagram, unde te așteptam cu materiale numai bune de comentat!
Luna august este poate cea mai frumoasă preioadă a verii, un prilej minunat de reconectare între tătici şi copii. O poveste amuzantă citită în grădină, în răcoarea dimineţii, o lectură de seară, acompaniată de cântecul greierilor sau o carte citită în avion sau în tren, pot crea momente unice pentru cei mici, dar contribuie in acelasi timp la consolidarea relatiei cu propriul copilul.
Editura Cartea Copiilor recomandă tăticilor mai multe cărţi numai bune de răsfoit cu cei mici. Iată opt povești pentru zilele de vară:
„Roată, roată prin lumea toată” de Richard Scarry – 33 de poveşti din întreaga lume. Richard Scarry ne poartă pe toate continentele și ne invită să cunoaștem o mulțime de țări și orașe prin de întâmplări pline de umor și ilustrații care abundă în detalii. Construită pe principiul clasic al fabulei – locuitorii acestei lumi sunt animale – cartea oferă copiilor și un mesaj mai subtil și mereu actual. Dacă am încerca să trecem râzând peste diferențele dintre noi, de multe ori neînsemnate? Oare nu am descoperi cât suntem de asemănători?
„Chemarea mărilor” de Ali Mitgutsch – o istorie a navigaţiei pentru copii, numai bună de explorat în timpul vacanţelor la mare. Oamenii au fost dintotdeauna fascinați de ape. Au început să străbată râurile și fluviile, mările și oceanele acum mult timp. Apele au fost mereu o sursă de hrană, dar și importante căi comerciale. Ambarcațiunile au evoluat de la simpli bușteni la corăbii cu pânze și vapoare cu aburi, iar astăzi există adevărate orașe plutitoare care transportă sute de containere de marfă, cantități imense de petrol ori mii de turiști. Cu foarte multe informații istorice bine documentate, cu planșe detaliate și pline de culoare și, nu în ultimul rând, cu mult umor, Ali Mitgutsch ne poartă prin povestea fascinantă a navigației și ne invită să descoperim lumea, așa cum au visat, acum zeci de mii de ani, primii îndrăzneți care s-au aventurat pe ape.
„Robinson” de Peter Sís – o carte perfectă de luat în bagaje, cu un mesaj puternic pentru cei mici. „Robinson” este o carte despre prietenie, imaginație și puterea vindecătoare a poveștilor, care s-a născut dintr-o experiență prin care trec, într-o formă sau alta, toți copiii: confruntarea cu părerea celorlalți.
„Dincolo de mare” de Tarō Gomi – o carte japoneză care încurajează curiozitatea şi creativitatea copiilor. Pe fiecare pagină a cărţii, ilustrată în nuanţe reci de verde şi turcoaz şi nuanţe calde de arămiu, veţi descoperi un copil care contemplă marea. Textul este compus în întregime din întrebări și posibile răspunsuri, care invită cititorul la visare.
„Aventurile lui Peter în Țara Afinelor” de Elsa Beskow – o carte de pus în rucsac, când mergeţi la cules de afine pe cărări de munte. Caldă și senină ca o zi de vară, această poveste în care un băiețel vrea să-i facă un dar mamei sale ne aduce aminte cât de important este să le arătăm mereu celor dragi că-i iubim.
„Lupul cel Mare și Lupul cel Mic. O preafrumoasă portocală” de Nadine Brun-Cosme, cu ilustrații de Olivier Tallec – o lectură frumoasă cu portocale, plaje şi palmieri. Pe dealul lor cel însorit, Lupul cel Mare și Lupul cel Mic descoperă o portocală. Rotundă, delicată, strălucitoare. Lupul cel Mare vrea s-o mănânce. Lupul cel Mic vrea s-o mângâie. Însă preafrumoasa portocală se rostogolește la vale și se pierde undeva, departe. Plecat în căutarea ei, Lupul cel Mic se pierde și el. Dar un Lup Mare nu-l poate lăsa singur prea mult pe un Lup Mic.
„Plimbarea domnului Pleașcă” de John Burningham: această poveste, spusă cu mult umor de John Burningham, poate fi un mod foarte atractiv și ușor de înțeles de a le vorbi copiilor mici despre un aspect esențial pentru o integrare armonioasă în societate : ce drepturi și ce responsabilități avem în relațiile cu ceilalți? Domnul Pleașcă pleacă la plimbare cu barca și toată lumea vrea să vină cu el. Nu e prea mult loc, dar dacă pasagerii sunt înțelegători, va fi o plimbare frumoasă și liniștită pe râu. Dar… dacă nu?
„Licurici își caută amici” de Eric Carle – o poveste de seară pentru cei mai mici dintre cititori. Un licurici abia venit pe lume pornește în noapte să-și caute prieteni. Dar nu e chiar atât de ușor să-i găsească. Luminile pe care le vede licărind și către care se îndreaptă plin de speranță se dovedesc a fi altceva, nu alți licurici: ba o lanternă, ba o lumânare, ba farurile îndepărtate ale unei mașini. Nu e întotdeauna ușor să găsim ceea ce căutăm, multe „luminițe” care ne atrag și, din depărtare, par promițătoare, pot fi altceva, nu ceea ce avem nevoie. Dar trebuie să căutăm mai departe și mai ales să avem grijă ca „luminița” proprie să nu se stingă, ci să rămână mereu strălucitoare și plină de viață.
V-am stârnit interesul? Atunci spor la lectură și așteptăm impresii la cald 😉
Documentarea pentru animația “The Lion King / Regele leu” i-a purtat pe 13 membri cheie ai echipei de producție într-o călătorie de două săptămâni într-un safari din Kenya, unde au putut observa în voie felul în care trăiesc leii. Aici s-a folosit aproape o tonă de echipament pentru a captura peste 12 TB de fotografii. Au fost implicați șase fotografi și patru cameramani, care au făcut peste 240.000 de fotografii și peste 7.000 de clipuri video, călătorind pentru asta aproape 18.000 de kilometri.
Organizarea mega producției a presupus o lume nouă creată pe computer. Universul acesta se întinde pe 150 de kilometri pătrați, iar în momentele cheie 102 artiști și coordonatori s-au aflat pe platourile de filmare. Producția a presupus 66 de locații de filmare, crearea de 25 de specii unice de copaci, a 49 de plante unice, a 18 feluri de iarbă. Pentru asta, de-a lungul filmărilor, au fost implicați 130 de animatori din 30 de țări, care au lucrat în Londra, Los Angeles și Bangalore, creând 86 de personaje unice pentru film.
Producția a presupus folosirea, ca timp, a 478 de ani de unități de procesare. Practic, dacă ar fi existat o singură unitate, filmul ar fi fost gata în anul 2495. Pentru a reda cât mai autentic peisajul african, au fost simulate peste 100 de milioane de fire de nisip și folosiți 1085 de gândaci în 628 de cadre, din cei peste 670.000 de gândaci creați pe calculator
Unui animator îi ia aproape 8 ore să simuleze o blană de leu, iar unele personaje au avut nevoie de peste 70.000 de rotunjimi simulate pentru a le reda mișcările coamei.
Iar pentru a randa această mega producție a fot nevoie de o adevărată uzină de randare, cu peste 15.000 de unități. A durat aproape 60 de ore, în medie, pentru a randa un singur frame la calitatea finală. Pentru a randa întregul film la calitatea finală ar fi fost nevoie de 20.929.080 de ore, ceea ce i-ar lua unui singur computer 2.389 de ani.
8 detalii din categoria #casastiti
Tânărul Simba a fost creat de designerul de producție James Chinlund și supervizorul de animație Andy Jones, având ca model un pui de leu văzut în Kenya. Celor doi li s-a părut amuzant că puii de leu o atitudine cu totul incredibilă și au încercat să redea asta în toate detaliile care-l fac pe Simba unic: privirea, postura.
Simba adult devine un leu formidabil, după ce trece printr-o scurtă etapă adolescentină când părul îi intră în ochi, detaliu introdus tocmai pentru a face tranziția către maturitate. Ehipa de producție a stabilit o serie de nuanțe bogate de portocaliu și maro pentru Simba, Mufasa și Sarabi, un fel de culori regale, care se regăsesc pe blana lor. Designerii au fost foarte atenți să păstreze aceleași expresii faciale, dar să îi schimbe postura lui Simba pentru a transmite exact mesajul că este gata să devină, cu adevărat, un rege.
Nala tânără a presupus o muncă enormă pentru a redea dexteritatea și mișcările ei coregrafice. Iar Nala cea adultă se transformă într-o leoaică atletică căreia îi dă voce Beyoncé Knowles-Carter, care și cântă o piesă specială în film, “Spirit”, ce poate fi auzită exact într-o scenă cheie cu Nala.
Mufasa a fost creat pe baza a mii de lei, unii fotografiați într-un safari din Africa, alții văzuți în documentare sau pe internet. Producătorii au ținut cont și de versiunea originală a lui Mufasa din primul film Disney din 1994. Mufasa se distinge prin gura sa mare și bărbia albă, dar și mișcările specifice din gât create de animatori, iar răgetul lui, aidoma unui leu puternic, se aude de la peste 8 kilometri distanță.
Sarabi a fost creată cu un maxilar pătrat pentru a redea forța și puterea ei. Corpul ei este mai solid decât al altor femele leu, e cea mai mare dintre ele, iar ochii ei sunt mari și de un galben pătrunzător.
Rafiki trăiește într-un baobab pe care animatorii l-au umplut de gândaci strălucitori și păsări variate.
Scar are diferite culori față de fratele său Mufasa și este mai slab, cu urme vizibile ale unor răni vechi, printre care cea mai distinctivă este cicatricea de pe frunte, deasupra ochiului stâng. Cel mai des, el este redat în umbră pentru a transmite nota sinistră a personalității lui.
Timon și Pumbaa sunt responsabili cu partea de comedie din film. Pentru a-i crea, animatorii au observat suricatele și porcii mistreți și personalitățile lor unice.
Filmul “The Lion King / Regele leu” este distribuit în cinematografele din România de Forum Film și a avut premiera pe 19 iulie, fiind disponibil în formatele 3D și IMAX 3D.
Românii cumpără de cele mai multe ori ochelarii de soare sau de vedere direct din magazine sau din malluri, dar Videt, un magazin online de optică vrea să spargă gheața și să încline balanța tot mai mult în favoarea online-ului.
Videt.ro, magazinul de lentile și ochelari, a venit cu o soluție care scutește de drumurile la magazinele de optică și elimină complet riscul nepotrivirii: probarea online a ramelor de ochelari, printr-un try on video, care afișează live modul în care ochelarii arată pe fața oricăruia dintre noi.
Devenit lider în materie de lentile de contact în România, Videt vrea să transforme experiența de shopping a ochelarilor nu doar în ceva extrem de plăcut, ci și util astfel încât clienții să fie 100% mulțumiți de achiziție.
Am discutat cu Alexandru Alecu, CEO Videt, despre noua tehnologie de probare a ochelarilor, dar și cum poate fie ea folosită în mod concret.
Cum funcționează tehnologia Augmented Reality care permite probarea online a ochelarilor
Românii sunt mari împătimiți ai tehnologiei și noul feature pe care Videt.ro l-a implementat pe site este simplu de utilizat, dar și foarte eficient. Prin intermediul acestuia oricine poate să probeze online oricâte perechi dorește și să le arate prietenilor în timp real cum le vin ochelarii.
Practic, utilizatorii au senzația că se află în fața unei oglinzi.
„Tot ce trebuie să faci este să lași camera deschisă ca și cum ți-ai face un selfie și să vezi cum îți vine o anumită pereche de ochelari”, ne-a spus Alexandru Alecu.
Aplicația le permite celor ce doresc să le ceară părerea prietenilor să facă acest lucru printr-un video pe care îl fac chiar din aplicație: „Din experiența noastră, toți clienții se sfătuiesc cu cineva atunci când cumpără ochelari. Acest lucru se întâmpla ori de câte ori cumpărau ochelari din showroom, fie că erau de vedere sau de soare. Tocmai de aceea ne-am gândit că va fi util să introducem în online posibilitatea de a trimite rapid un video cu proba virtuală a ochelarilor.”
Tehnologia a fost implementată de Alensa, grupul din care face parte Videt, de origine cehă, care vinde dispozitive în mai multe state europene, si care a intrat în România prin intermediul Videt, atunci cand au demarat un proces „merge and aquisition” definitivat în 2016.
Softul a fost dezvoltat de o companie terță, dar Alensa s-a ocupat de implementarea lui. Acesta folosește, practic, tehnologia realității augumentate (AR) care este folosită de companii celebre precum Snapchat, Instagram sau Facebook și suprapune obiecte 3D peste imagini reale astfel încât creează senzația că e palpabilă. Mai mult, se adaptează mediului înconjurător.
„Practic, pentru ca ochelarii să poată fi probați online, ei sunt fotografiați cu aparatură de ultimă generație, după care li se creează un model 3D. Ochelarii trebuie să fie randați astfel încât să se apropie cât mai mult de realitate pe fața celui care îi probează. Punem accent pe acest aspect. De când am implementat tehnologia AR, am observat o creștere a ratei de conversie și preconizăm că vom avea mai puține retururi deoarece clienții care nu pot veni la showroom, cum ar fi cei din restul țării, vor cumpăra ramele știind deja foarte bine cum le vin.”, a completat Alexandru Alecu.
Tehnologia le permite utilizatorilor să fie mai siguri pe alegerea lor atunci când cumpără online. Rata de retur se diminuează semnificativ și rezultă într-o situație win-win atât pentru Videt, cât și pentru cumpărători.
Mai mult, platforma oferită de Alensa, atât prin partea de interfață pe care o văd clienții, cât și partea de back-end, a ajutat la eficientizarea comenzilor Videt pentru a fi trimise într-un timp record, foarte scurt. Mai exact, dacă unele magazine de lentile de contact livrează anumite tipuri de lentile în 2-4 săptămâni, Videt le livrează în 3 zile (sau sub) în 90% dintre cazuri.
“Oglinda virtuală” a primit un upgrade: de la simularea ochelarilor pe poza, la video
Până nu demult, Videt avea disponibilă, asa cum au in general site-urile de ochelari si optica, o oglindă virtuală sau un virtual try on clasic, prin intermediul căreia clienții puteau urca o fotografie pe site, pe care programul simula cum ar arăta ochelarii pe fața celui în cauză.
“Ni s-a parut ca optiunea de a vedea ochelarii peste o poza este depasita de posibilitatile tehnologice cu care userii sunt deja obisnuiti prin intermediul platformelor cum sunt Facebook sau Instagram. De aici si trecerea catre un simulator video.
Online-ul (live virtual try on) și offline-ul (showroomul) se completează
Deși online-ul a luat avânt în toate domeniile, partea offline nu a dispărut în întregime și acest lucru se aplică și pentru Videt. Astfel, cei care vor să probeze online ochelarii pot să îi comande acasă ori la showroom-ul Videt din Calea Dorobanților nr. 126 – 130, care funcționează și precum un pick-up point.
Pentru Alexandru Alecu, tehnologia de live try on și showroomul sunt complementare: „Am considerat că pentru a vinde ochelari e nevoie de o experiență cât mai utilă pentru clienți și de aceea am încercat să transpunem mai întâi experiența offline într-o experiență online. Acest soft este disponibil în mai multe părți, dar noi l-am implementat și pentru România – să poți proba efectiv ochelarii. Și ne apropiem cât de cât de realitate.”
Apetența românilor de a cumpăra online este mult mai mare în prezent față de cum era în trecut. Omul de afaceri consideră că această tehnologie va ajuta să crească vânzările semnificativ, cu până la 30%.
Dacă în 2018 cifra de afaceri a depășit un milion de euro, anul acesta Videt preconizează că se va dubla și va ajunge la 2,2 milioane de euro.
Cu toate acestea, piața tot este cea mai mică de la nivel european. Piața este foarte fragmentată, iar în online competiția este una acerbă. În pofida acestui acestui lucru, Videt a reușit să se impună precum lider de piață în segmentul lentilelor de contact. Acest lucru a fost posibil datorită promptitudinii cu care a tratat comenzile, indiferent de complexitatea lor. Dacă în alte magazine de optică o persoană poate să aștepte până la o lună pentru o pereche de lentile multifocale sau torice, la Videt acestea sunt livrate în maxim trei zile.
Deși o mare parte a business-ului este concentrat pe lentile, Videt a început să mizeze tot mai mult pe segmentul de ochelari de vedere și de soare. Principala strategie de creștere este onestitatea față de clienți deoarece nu folosește tehnici de discount la toate produsele cu prețuri inițiale foarte mari ca apoi să afișeze discount-uri masive special create pentru marketing.
Cum a impactat tehnologia creșterile în vânzări?
Videt a mizat pe această tehnologie pentru a crește vânzările, dar nu doar din ecommerce. Rata de conversie a crescut semnificativ și se preconizează că va ajuta foarte mult businessul în perioada următoare.
„Timpul petrecut pe paginile noastre de produs a crescut siminficativ deoarece oamenii aleg cu atenție ochelarii, îi probează, îi compară și uneori iau decizia de a-i comanda direct, alteori vin în showroom pentru a se convinge că într-adevăr le vin bine. Mai este de muncă pentru a-i convinge că softul implementat este unul atât de similiar cu realitatea, dar trendul general este îmbucurător”, a spus Alexandru Alecu.
Potrivit acestuia, o persoană poate petrecere în medie 3-4 minute pe o pagină de ochelari dacă vrea să încerce doar un model, și până la 10 minute pentru a încerca mai multe.
Planuri de viitor: Ce servicii se vor mai digitaliza?
Tehnologia de probare este acum disponibilă doar pe calculator si pe tabletă, iar Videt lucrează la varianta pentru mobil în următoarele luni.
Nu credem că vom digitaliza vreodată vizita la oftalmolog și măsurarea dioptriilor online.„Câțiva jucători mari din US au încercat măsurarea dioptriilor cu ajutorul camerei video frontale – am urmărit rezultatele, însa nu ni s-au părut concludente și stabile. Chiar dacă tehnologia va mai avansa, când este vorba de probleme legate de vedere, vizita la oftalmolog nu trebuie să fie înlocuită. Noi am mizat și vom continua să susținem vizita la oftalmolog care dispune de aparatură și pregătirea temeinică.”
2019 a fost și anul upgrade-urilor pentru Videt. Nu doar că echipa a inaugurat un nou sediu pe Calea Dorobanților, ci a devenit un loc important cu peste 2.000 de perechi de perechi de rame de vedere și ochelari de soare.
Mai mult, oricine poate să beneficieze de consult oftalmologic gratuit, să ridice ochelarii comandați online, ori să își stabilească dioptriile pentru ochelarii de soare care necesită corecție.
Una dintre cele mai mari realizări ale acestui an este parteneriatul cu Luxottica, cel mai mare producător de ochelari de brand din lume. Această colaborare va permite Videt să își extindă gama de branduri pe care o deține în prezent.
„În prezent comercializăm peste 2000 de perechi de ochelari de soare și de vedere de la 40 de branduri, printre cele mai populare fiind Ray-Ban, Polaroid, Tommy Hilfiger, Carerra și Gucci, și ne extindem constant portofoliul. În scurt timp vom începe să implementăm parteneriatul cu Luxottica, cel mai mare producător de ochelari de brand din lume. Astfel ne vom extinde selecția de branduri și mai mult cu ajutorul Luxottica”, a declarat CEO-ul Videt.ro.
Fii un Modern Dad informat! Abonează-te la newsletter-ul nostru AICI și fii parte din cea mai cool, informată și implicată comunitate de tați! Ne poți urmări și pe pagina de Facebook sau Instagram, unde te așteptam cu materiale numai bune de comentat!
De obicei, părinții apelează la psiholog, atunci când copilul are deja probleme de comportament, de adaptare, randament scăzut la școală, anxietate, depresie etc. Ei sunt preocupați mai mult de eliminarea anumitor comportamente nedorite și mai puțin de cultivarea comportamentelor dorite.
De ce părinții apelează la psiholog doar în cazuri extreme?
Atunci când totul merge bine, nu ne gândim că am putea beneficia de vreun ajutor, deoarece ni se pare că ne descurcăm mulțumitor. Suntem obișnuiți cu imaginea părintelui care, fiind autoritate, cel puțin în ochii copilului sau, nu are cum să greșească. Însă putem admite, fără rezerve, ca niciun părinte nu poate fi perfect.
Da, ceea ce vrem să spunem este că părintele poate învăța tot timpul câte ceva, pentru a oferi copilului mai mult din ceea ce are nevoie.
Părinții își doresc independența copilului, dar le este greu să-și restrângă controlul și astfel apar conflictele, iar consecințele lor psihologice sunt aproape inevitabile. O influență ulterioară o au și evenimentele din copilărie care au un impact foarte mare asupra dezvoltării armonioase.
De aceea, este important ca primele manifestări ale unei probleme dificile să nu fie neglijate și să se ceară sprijin dacă este cazul, evitându-se repercursiunile asupra dezvoltării și personalității copilului.
Acest articol a fost scris de psihologul Adreia Vlăsceanu. Rubrica „Kinetoterapie pediatrică pe înțelesul tău” este realizată cu ajutorul Kinetobebe.
* Fii un Modern Dad informat! Abonează-te la newsletter-ul nostru AICI și fii parte din cea mai cool, informată și implicată comunitate de tați! Ne poți urmări și pe pagina de Facebook sau Instagram, unde te așteptam cu materiale numai bune de comentat!
Până acum câțiva ani termenii de parenting cu blândețe, iubire nu existau în vocabularul multor părinți. Mulți îi aplicau cu succes fără a ști că există astfel de terminologii, alții s-au descurcat folosind modelul părinților lor. De aici și nevoia noilor generații de părinți de a îmbunătăți moștenirea primită.În trecut, a pune limite, stabili reguli nu era despre copil, ci despre părinte și nevoia lui, care nu lua în calcul dorințele copilului.
Pentru a construi o relație echilibrată și empatică cu copilul avem nevoie să învățăm că pe lângă marea iubire pe care le-o purtăm copiilor, avem de lucrat cu copilul din noi, să ne trasăm limitele pe care nu le-am știut și putem face asta. Spre deosebire de părinții noștri, acum există resurse care ne pot fi de ajutor în relația cu copilul – cărți de parenting, instructori de parenting care oferă consiliere sau pot fi urmăriți în cadrul unor conferințe live, on-line, pe site-uri și platforme dedicate de parenting.
Prietenii noștri de la Parenting prin iubire, prin Alexandra Ilieș, ne vor fi alături printr-o serie de articole utile pe teme de parenting, cu inserturi de infografice practice, din care ne putem inspira. Astăzi povestim despre L I M I T E.
Alexandra Dana Ilieș -Formator certificat Circle of Security International
Pentru început –de ce sunt limitele necesare fiecărui copil?
Vedem adesea o mare confuzie în ceea ce privește diferenta între autonomie și libertinism. De multe ori în rolul de părinți educați, ne gândim să nu știrbim autonomia copilului, să nu îi tăiem „aripile” și din această dorință de a respecta libertatea, rareori reușim să impunem limite, așa cum copiii au nevoie ca să se simtă în siguranță altăuri de noi – să prindă și „rădăcini” – să fie empatici, să nu considere că li se cuvine totul, să își manifeste spiritul liber, atât timp cât nu încalcă libertatea celor din jur.
Știți mitul acela: „Dacă îl iubesti și îl ții prea mult în brate, îl răsfeți?” Da, acesta este un mit! Nu iubirea necondiționată ci acceptarea necondiționată a comportamentelor este cea care naște copii manipulativi, reactivi, care se simt îndreptățiți și care fac adesea crize de furie, chiar și după ce vârsta tipică pentru acestea a trecut.
Cum punem limite?
Nu numai că nouă părinților ne e greu de la o vârstă încolo să gestionăm relația cu copiii care nu au beneficiat de limite ferme, și lor le este greu: greu în relația cu ceilalți, greu la grădiniță/școală unde există limite și reguli, greu pentru că punem decizii și responsabilități de adult pe umerii lor! Când citești undeva: „Vorbește-i copilului ca și unui adult„, asta se traduce prin „Vorbește-i copilului ca și unui om” – explică-i ce faci, de ce alegi să faci asta, oferă-i alternative, ia-i în seamă punctul de vedere și empatizează! Când îți tratezi copilul ca și pe un adult, îi pui în spate alegeri, decizii și dificultăți de adult, lucruri pe care sigur nu le poate duce.
„Haide, m-am saturat să mă tot rog de tine să plecăm din parc! Mereu mai vrei o tura. Dacă nu vii acum, plec fără tine!” Sună cunoscut?
Când poruncim sau comandăm copiilor, de teama amenințării sau din teama de abandon, ei devin obedienți, fără să înțeleagă și să internalizeze valorile comportamentelor pe care încercăm să le transmitem. Când ne comportăm astfel, copiilor le poate fi teamă de noi sau se pot simți neînțeleși, neiubiți – ”ce îmi doresc eu nu contează”.
Când negociem sau ne rugăm la infinit, sfârșim deseori tot prin a ne pierde răbdarea. Insuflăm copiilor un alt tip de teamă și le punem în cârcă o povara mult prea greu de dus: “Părintele meu nu este stăpân pe situație, eu trebuie să dictez în această relație.” Copilul nostru nu va învăța ce înseamnă frustrarea, cum să o tolereze, nu își va dezvolta abilitatea să aștepte, va negocia de fiecare dată sau va sfârși prin a avea o criză sau a deveni manipulativ la vârste mai mari.
Cum să pui limite ferme, cu blândețea de care copilul tău are nevoie ca să poată face față frustrării sau celorlalte emoții care ies la suprafață în diverse momente?
Iată câteva idei în infograficul de mai jos:
Sperăm că informațiile prezentate în infografic îți vor fi de ajutor și în situațiile în care, pe viitor, va fi nevoie să pui limite în relația cu copilul, să te asiguri că BLÂNDEȚEA este cuvântul de la care pornești.
* Fii un Modern Dad informat! Abonează-te la newsletter-ul nostru AICI și fii parte din cea mai cool, informată și implicată comunitate de tați! Ne poți urmări și pe pagina de Facebook sau Instagram, unde te așteptam cu materiale numai bune de comentat!
Copilul tău iubește tehnologia, este pasionat de cum funcționează jocurile și cum poate să își creeze propriile jocuri? Ei bine, acesta este un teren de abilități ce poate fi explorat.
Am făcut un mic research cu cei de la Academia Micilor Developeri despre ce trebuie să știm înainte de a înscrie copilul la un curs de ”informatică” și cum lucrează cei de aici.
Academia Micilor Developeri a luat ființă în anul 2013. În cadrul academiei sunt dezvoltate și predate cursuri de programare software, robotică și grafică pentru copii și adolescenți. Cursurile academiei se desfășoară pe următoarele principii:
Învățare prin practică: fiecare concept este explicat și învățat prin implementarea unui proiect.
Distracție pentru copii: informația este structurată sub formă de jocuri și aplicații cu grafică, design și exerciții special concepute pentru copii și adolescenți.
Transparență și tehnologie: cursanții beneficiază de acces gratuit la platforma de e-learning, kituri de robotică și copiilor care nu au propriul laptop, Academia Micilor Developeri le pune unul la dispoziție.
Iată, pe scurt și concis, informații utile de la AMD:
1. Când este pregătit un copil pentru a începe un curs de programare?
Vârsta de începere a cursului este 8 ani.
2. Cunoștințe minime necesare înainte de a începe?
Pentru a alege comenzile corecte copilul trebuie să stie să citească corect și să aibă răbdare pentru a urmări scopul lecției.
3. Pasiunea pentru programare se poate dezvolta pe parcursul cursului?
Da. Este un ‘microb’ foarte contagios.
4. Cum stimulez copilul să participe la un astfel de curs?
Nu recomandăm nici un fel de stimulare. Copiii sunt atrași nativ spre tehnologie.
Cursul este distractiv și copiii îl adoră. Învățarea se produce într-un mod intuitiv, prin descoperire.
Dacă copilul nu se simte confortabil sau considera cursul prea greu, recomandăm întreruperea.
5. Cum este prezentată partea teoretică?
În primele luni de studiu nu studiem teorie. Tot cursul este realizat prin proiecte practice.
6. Ce fac copiii la partea practica?
La fiecare lecție lucrăm un proiect nou și distractiv. În acest fel, după fiecare lectie, copilul are satisfacția lucrului construit cu propriile mâini.
7. O academie fără note. De ce ați ales sistemul fără note?
Un sistem non-competițional ajută copiii sa crească armonios. Păstrând vie scânteia curiozității, copiii sunt predispuși la învățare.
Notele și examenele de nivel provoacă teama. Teama inhibă neocortexul și blocheaza învățarea și creativitatea. Prin lipsa presiunii notelor și lipsa poziționării elevilor pe o scară de la “bun” până la “mai-puțin-bun” se stimulează curiozitatea și creativitatea copiilor.
Copiii sunt liberi să fie așa cum vor ei să fie.
Profesorul este un îndrumător care îi ajută pe copii să ajungă acolo unde doresc. Nu vor ajunge cu toții în același loc, firește, dar importantă este amintirea experienței acestei călătorii. Peste ani, când toate informațiile inutile se vor fi uitat de mult, copilul devenit adult își va aminti cât de ușor și plăcut a fost să învețe programare și cât de frumoasă a fost această călătorie.
Nu ne propunem ca fiecare elev să acumuleze aceeași cantitate de informații. Nu este posibil datorită diferențelor dintre copii dar nici nu este necesar deoarece:
Informațiile tehnologice accumulate astăzi vor deveni depășite în câțiva ani. Drumul în viață nu este decis și ingredientele necesare pentru obținerea unor poziții în competiția viitoare nu sunt încă clarificate. Nu putem presupune de câte noțiuni de programare va avea nevoie în viitor tânărul adult.
Prin cursurile noastre ne propunem să ajutăm copiii să depășească statutul de simplu utilizator și să vadă calculatorul prin ochii creatorilor de tehnologie și să devina ei înșiși programatorii care vor schimba lumea prin tehnologie. Cursurile noastre creeaza o introducere prietenoasă în lumea tehnologiei și ajută copiii să-și dezvolte gândirea de calcul (computational thinking) un ingredient cheie pentru secolul XXI.
Noi, ca părinți si profesori, putem să expunem copiii la cât mai multe experiente încurajatoare. Putem să le dăm ingredientele din care ei își vor construi aripile dar nu vom putea zbura în locul lor, numai ei vor decide când și încotro o vor face.
Așadar, pentru a testa compatibilitatea copilului cu progamele celor de la Academia Micilor Developeri, AICI îl puteți înscrie la o lecție demo gratuită. Programa cursurilor poate fi consultată AICI.
Fii un Modern Dad informat! Abonează-te la newsletter-ul nostru AICI și fii parte din cea mai cool, informată și implicată comunitate de tați! Ne poți urmări și pe pagina de Facebook sau Instagram, unde te așteptam cu materiale numai bune de comentat!
Toată vacanța de vară, copiii au o plajă doar a lor, cu acces gratuit, special amenajată de echipa Itsy Bitsy FM, la Mamaia. Părinții care vor să își știe copiii în cel mai interactiv și distractiv loc de joacă de la mare, au acum Radioplaja Itsy Bitsy. Cele mai iubite jocuri, cea mai dansabilă muzică, cele mai răcoroase concursuri și provocări, foosball gigantic și multe alte surprize sunt ingredientele unei veri pe gustul copiilor și părinților. Super Zăpă, Cătălina și Andrei, transmit în direct de la Mamaia în fiecare zi și se distrează cu toți copiii la Itsy Bitsy Summer Party!
Încă nu ai plecat în concediu? Atunci…
Dacă nu ți-ai făcut încă planuri de vacanță cu cel mic, ai acum un motiv în plus să treci și pe la Mamaia. Radioplaja Itsy Bitsy este locul unde găsești zone cu activități sportive și jocuri pentru copii, zone de relaxare, Radiomobilul unde orice copil devine vedetă de radio, scena pentru petrecerea copiilor din fiecare seară. De dimineaţă până seara, copiii au aici tot felul de provocări. Un labirint gonflabil cu obstacole îi aşteaptă pe cei mici şi cine reuşeşte să parcurgă tot labirintul, va fi premiat cu tatuaje temporare şi cărţi educative. Vânătoarea de comori, sârituri în saci, scaunele muzicale, art & craft, tras de sfoară, jocul distractiv în care copiii îi acoperă pe părinți cu nisip, traseu sportiv cu hidratare și protecție solară sunt doar câteva dintre provocările care îi așteaptă pe copii și părinți la Radioplaja Itsy Bitsy, de dimineață până seara la ora 21:00.
Eroii Itsy Bitsy își invită ascultătorii în această vară, la marea petrecere radio, atât pe frecvența Itsy Bitsy FM, cât și direct pe malul mării. Asculți și te răcorești, dar te și distrezi cu prietenii tăi cei mai buni, de dimineață până seara!
„Vara aceasta am vrut să oferim tuturor copiilor bucuria de a se juca cu eroii Itsy Bitsy și să devină vedete radio. Așa că ne-am amplasat Radiomobilul și zona de distracție chiar la Mamaia, locul preferat al românilor de pretutindeni, când vine vorba de vacanță cu copiii în România.” declară Nadia Tătaru, fondatoarea Itsy Bitsy.
Radioplaja și emisia live din Mamaia nu sunt singurele noutăți pentru copii. Grila de vacanță de vară a Itsy Bitsy FM este foarte fresh și plină de glume, jocuri, provocări și veselie pentru copii și părinți. Și în fiecare zi de la ora 16:00 poți afla o nouă aventură pe care extratereștrii Itsy și Bitsy au avut-o ca apărători ai Galaxiei Xarazon.
Harta și detaliile despre Radioplă se găsesc pe www.itsybitsy.ro și în Aplicația gratuită Itsy Bitsy FM. Partenerii care susțin distracția la Radioplajă sunt: Primăria Municipiului Constanța, AQUA Carpatica Kids, BCR – Banca Comerciala Română, ETI – Milk Burger, Elmiplant, Fulga, Nivea Sun.
*sursa Itsy Bitsy
Fii un Modern Dad informat! Abonează-te la newsletter-ul nostru AICI și fii parte din cea mai cool, informată și implicată comunitate de tați! Ne poți urmări și pe pagina de Facebook sau Instagram, unde te așteptam cu materiale numai bune de comentat!
”Are imunitatea scăzută”, ”e bolnăvicios din fire”, ”l-a moștenit pe taică-su care răcește frecvent” le știți, nu? Ai încercat toate leacurile de la mama, iar suplimentele care promit un sezon rece fără răceli dau să cadă din dulapul cu medicamente, nu? Au răcit copiii? DA, și cu ”mierea și cătina” de la bunica. Noi, părinții, începem să ne precipităm în legătură cu imunitatea copiilor spre finalul lunilor de vară, când răcelile nu sunt atât de frecvente și dorim să menținem această frecvență scăzută. Intrarea în colectivitate și multele îmbolnăviri din timpul anului școlar și în lunile reci ale anului, fie ele ușoare sau cu ceva complicații ne dau de furcă și, totodată, ne fac sensibili la reclamele cu produse ce promit miracole medicale pentru copiii nostri. Dr. Alexis- Virgil Cochino a răspuns în interviul de mai jos, la câteva întrebări despre imunitate, sistemul imun și despre produsele destinate creșterii imunității membrilor familiei.
Mai întâi de toate, ce este imunitatea?
Sistemul imun este o rețea de celule și substanțe capabile să ne recunoască pe noi (dar și pe agresori – microbi, celule maligne etc) și să ne apere individualitatea (prin eliminarea elementelor străine). Sistemul imun este capabil să învețe astfel încât, la întâlnirea ulterioară cu același agresor, boala nu se mai produce, pentru că el este eliminat înainte să facă rău.
Mulți părinți se plâng de imunitatea scăzută a copiilor. Care sunt principalele cauze care afectează negativ imunitatea copiilor de azi?
Ideea că imunitatea copiilor este scăzută este larg răspândită dar greșită. Dimpotrivă, copiii au un sistem imun foarte activ. Această impresie greșită se bazează pe numărul mare de infecții manifeste (vizibile) pe care ei le fac. Aceasta se întâmplă, însă, din cauza lipsei de experiență a sistemului imun, din cauza nevoii de a învăța cum să se apere de fiecare microb în parte și nu unei slăbiciuni a lui.
Ce pot face tăticii în plus pentru imunitatea copiilor lor?
Organismul nostru nu este proiectat să funcționeze cu suplimente. O alimentație echilibrată (cu multe fructe și legume, în special crude), consumul de lichide în cantități suficiente, sportul, activitățile în comun cu părinții și cu frații, armonia în familie, sunt factori care asigură cea mai bună funcționare posibilă a întregului organism, inclusiv a sistemului imun.
Există produse care pot stimula sistemul imun, fără însă să știm exact cum o fac. Folosirea lor este periculoasă, mai ales pe termen lung, existând pericolul suprastimulării, cu posibila declanșare/agravare a unor boli autoimune.
Există simptome vizibile care indică o imunitate scăzută și la care părinții ar trebui să fie atenți?
Infecțiile severe, mai ales dacă sunt repetate (otita medie, pneumonia cu condensare, diareea cu sânge, septicemia, meningita, abcesele), cele prelungite, cele cu microbi „ciudați”, pot sugera defecte ale sistemului imun. De multe ori, acestea duc și la o creștere nesatisfăcătoare (care, desigur, poate avea foarte multe alte cauze).
Dacă un copil este bolnăvicios de mic va fi bolnăvicios și la vârstă adultă?
Cea mai mare parte a defectelor sistemului imun sunt vizibile din primii ani de viață. Totusi, există mai multe forme de imunodeficientă care pot deveni manifeste și la vârsta de adult, prin infecții severe, prelungite sau „ciudate”, stare de oboseală cronică nejustificată, boli inflamatorii cronice, cancere.
Un mesaj pentru tăticii din comunitatea Modern Dads
Făceți-vă loc în agendă pentru a petrece timp de calitate cu copiii vostri. O salată sau un suc făcute împreună, un fotbal ad-hoc old-school în parcul de lângă voi (cu doua pietre pe post de poartă), o corabie făcută dintr-o bucată de lemn și lansată pe un lac, o parașută dintr-o pungă și un dop, sunt toate amintiri prețioase pentru ei, piloni pe care se vor sprijini în lupta frumoasă dar grea care este viața modernă. Lucrurile bune și importante sunt simple, nu au 4K UHD și nici Gorilla Glass 6, nu au Octa core și nici 6 GB de RAM. Au suflet pus în ele.
Dr. Alexis-Virgil Cochino, specialist în alergologie și imunologie clinică
Fii un Modern Dad informat! Abonează-te la newsletter-ul nostru AICI și fii parte din cea mai cool, informată și implicată comunitate de tați! Ne poți urmări și pe pagina de Facebook sau Instagram, unde te așteptam cu materiale numai bune de comentat!
Kinetoterapia pediatrică se recomandă pentru recuperarea medicală a copiilor, pentru diverse afecțiuni sau poate fi făcută în scop profilactic.
Specialiștii de la Kineto Bebe ne-au explicat ce înseamnă kinetoterapia pediatrică și care sunt afecțiunile ce necesită evaluarea copilului și urmarea unei terapii de recuperare. Întreg articolul este AICI.
Atunci când medicul curant al copilului recomandă kinetoterapia, întrebarea imediat următoare a părinților va fi întotdeauna – în cât timp se rezolvă, de câte sedințe are nevoie copilul pentru a se observa progrese?
Ce spun specialiștii Kineto Bebe?
Este foarte important să înțelegem că sedințele de terapie nu încep dintr-o dată, ne-am programat la un kinetoterapeut și după prima sedință apar imediat rezultate. Prima acțiune după programarea la kinetoterapie: sedința de evaluare motorie a copilului. În urma evaluării copilului, documentării pe baza dosarului medical și a istoricul povestit de părinte, terapeutul creionează un tablou complet de dezvoltare neuro-motorie și cognitivă a celui mic.
Cum se realizează tabloul de dezvoltare neuro-motorie și cognitivă?
Pentru ca acest tablou să fie cât mai complet, în avantajul copilului, se cer cât mai multe documente medicale și se dorește o discuție sinceră, reală, detaliată cu membrii familiei.
În urma acestei sedințe de evaluare se vor stabili obiectivele terapiei și programul de terapie. Acum este un prim moment în care specialistul poate răspunde dacă vorbim despre o perioadă mare sau mică de timp (luni sau ani) pentru terapia de recuperare.
După începerea sedințelor de terapie, după un timp în care cel mic se obisnuiește cu activitatea de recuperare și începe să participe activ la sedințele de terapie, după un număr de ședințe de terapie, terapeutul organizează împreună cu părintele o sedință de reevaluare a rezultatelor terapeutice.
În cadrul ședinței de reevaluare părinții sunt informați asupra progreselor copilului legate de modul în care copilul reacționează la terapie și asupra progreselor obținute în funcție de obiectivele stabilite la prima sedință și ce urmează să facă pe viitor pentru atingerea obiectivelor terapeutice.
De obicei, din momentul reevaluării, după ce a primit informații asupra modului în care decurge terapia, părintele nu mai întreabă cât va dura terapia, pentru că deja a înțeles că timpul în recuperare este foarte variabil, depinde de modul în care cel mic participă și răspunde la ședințele de terapie, de istoricul medical, de starea generală din timpul ședințelor și de o multitudine de alți factori.
Așadar, timpul nu este factorul decisiv în recuperarea prin kinetoterapie, există mai mulți factori care influențează momentul recuperării. Ritmul în care cel mic evoluează, atinge momentele de dezvoltare neuro-motorie depind mult și de implicarea familiei, tutorilor, de tipul afecțiunii pentru care se face recuperarea. Partenerii terapeuților sunt părinții și cei din jurul copiilor. Dezvoltarea neuro-motorie se face împreună și cu cei de acasă, prin jocuri și activități de stimulare, obiectivele terapeutice stabilite în cabinet fiind cele care coordoneaza ansamblul activităților copilului în direcția recuperării.
Cu specialiștii de la Kineto Bebe vom continua discuțiile despre diversele terapii de recuperare pentru copii, într-o serie de articole dedicate.
Fii un Modern Dad informat! Abonează-te la newsletter-ul nostru AICI și fii parte din cea mai cool, informată și implicată comunitate de tați! Ne poți urmări și pe pagina de Facebook sau Instagram, unde te așteptam cu materiale numai bune de comentat!
Acum vreo 2 săptâmâni în urmă am fost invitați de trupa Sufletos la spectacolul ”Mami și Tati se poartă ciudat”. Pentru că ne-a plăcut mult, am primit feedback bun și de la alți tați, fetele din trupă ne-au trimis povestea lor inspirațională și un mesaj extrem de drăguț. Cine știe, poate că o trupă de tați se va lansa, în curând. Să dați de veste, da?
Bun, să descoperim:
Cine sunteți voi? Cum a luat naștere trupa Sufletos?
Sufletos este trupa de teatru pentru copii născută într-o vară calduroasă de 2018. Scriem și jucăm piese educative, interactive, umoristice, ce includ momente de muzică live (chitară și voce), piese ce tratează aspecte sufletești și nu numai, subiecte de larg interes pentru părinți și prichindeii lor. Titluri cum ar fi “Ce ție nu îți place altuia nu îi face”, “Doamna Răbdare” sau “Mulțumesc, Te rog, Iartă-mă” sunt edificatoare pentru modul în care SUFLETOS abordează subiecte pe care părinții încearcă și acasă să le dezvolte alături de propii copii.
Numele trupei: SUFLETOS s-a născut din îngemănarea a două suflete care s-au întâlnit, aparent întâmplător, aparent doar “colege” într-o cu totul altă conjuctură. Am dorit de la bun început și sperăm că reușim să fim și să rămânem autentice în felul de a ne exprima pe scenă, autentice în relația cu copiii care ne trec pragul teatrului și în relația cu ai lor părinți. Cel mai bun barometru al autenticității sunt tot ei: copiii. Ei nu mint, nu se prefac și asteaptă ca nici tu, cel care apari în fata lor, să nu o faci.
Amândouă suntem în primul rând mame: Ioana Rizea, mămica de Alexandru – 6 ani și Anca Mădălina Grosu, mama de Alexandru – 20 de ani și Andrei – 5 ani.
Ioana Rizea – sunt terapeut, fost corporatist, actual absolvent al cursurilor de teatru – actorie ale școlii de teatru DREAM & ACT București. Despre rolurile sociale deținute, într-o mică descriere, aș putea spune următoarele: sunt mamă, soție, prietena pe care te poți baza, colega super zăpăcită, actor în trupa de teatru pentru copii SUFLETOS și responsabilă cu “the funny stuff” în cadrul pieselor de teatru, aduc sarea și piperul, atât în scenariu cât și în partea regizorală – mișcare scenică. Sunt un copil în haine de om mare.
Anca Madalina Grosu este“artista – chitarista de serviciu” – sunt tot un fost corporatist, actual actor în trupa de teatru pentru copii SUFLETOS. Am fost, timp de 3 ani, actor într-o altă trupă de teatru pentru copii, înainte de a exista SUFLETOS. Sunt responsabilă cu schițarea, realizarea scenariilor, cu dramatizarea unor cărți scrise de Prințesa Urbana și cu compunerea și interpretarea live (chitară și voce) a cântecelor (muzică și versuri) specifice temei fiecărei piese de teatru în parte. Sunt absolventă a 3 școli de teatru – actorie din București. La fel ca și colega Rizea, sunt tot un copil în haine de adult.
Care este sursa inspirației voastre?
Ioana Rizea: copilașul meu este cea mai bună sursă de inspirație: el îmi spune mereu că își aduce aminte ideile, mesajele din piese. Ceea ce ajunge la el sunt de fapt întâmplări din piesele noastre, nu neapărat mesajele pe care încerc să i le transmit ca o simplă informație. Cu el și lângă el trăiesc situații pe care ulterior le transformăm în titluri. De exemplu “Doamna Răbdare” a pornit de la Alexandru, fiul meu, (6 ani), care pur și simplu nu avea răbdare deloc înaintea unei mese sau în varii ocazii în care eu doar îi transmiteam verbal că mi-aș dori să aibă mai multă răbdare – când e vorba de cumpărat o jucărie sau despre orice altceva ce necesita un timp mai îndelungat. De aici ne vin ideile pieselor de teatru. Acestea sunt pur și simplu situații pe care și voi, la rândul vostru, le întâmpinați ca părinți, nu-i așa?
Anca Grosu: “Mulțumesc, Te rog, Iartă-mă” sau “Ajută-mă, te rog” își au obârșia în situații reale de viață. Fiul meu, Andrei (5 ani) a început să mă imite de fiecare dată când, la magazin, spuneam “ Mulțumesc” la plecarea de la casa de marcat, sau îi ceream iertare dacă îl călcam din greșeală pe picior (se mai întâmplă, sunt mai impiedicată de fel), sau o situație în care era vorba despre o diferență de vârstă și de naționalitate între el și un alt copil din parc, însă aceste lucruri nu au stat în calea începutului unei prietenii de durată între ei (în cazul piesei “Ajută-mă, te rog”) .
Ce planuri de viitor aveți?
Sufletoasele: Suntem în pregătiri intense cu alte doua piese de teatru pentru copii, prima despre dărâmarea mitului temerii exprimate de către copii față de existența monstruleților, în piesă vom afla faptul că și monstruleții au nevoi, au și ei temerile lor proprii, au nevoie de îmbrățișări, câteodată le miros și lor picioarele) și a doua piesă care are legătură cu mediul înconjurător: cât o să ne mai permită Pământul să îl poluăm? Ce putem face pentru ca viața pe Pământ să devină cât mai sănătoasă iar gradul poluării să se diminueze simțitor? Ce putem face pentru a lăsa în urma noastră pentru copiii nostri o planetă curată?
Dorim în același timp să abordăm și “plaja VOCILOR” – dublaje în filme de animație, audiobookuri etc.
În curând vom lansa ateliere de dezvoltare personală pentru copii, prin tehnici teatrale. Încă lucrăm la detaliile acestea.
Un joc preferat cu copilul vostru și care nu implică teatrul?
Anca Grosu: ne place cel mai mult să ne murdărim, să ne stropim cu diferite chestii: noroi, apă, muștar, ketchup etc. Încerc să îi induc copilului meu ideea că este în regulă să te murdărești, că nu este capăt de lume dacă se scămoșează, se murdărește sau se rupe un pantalon sau o bluză. Evident, partea cu curățarea locului bătăilor cu apă, noroi este mai dificilă și cade în general pe umerii mei dar bucuria și râsul de pe chipul copilului meu sunt neprețuite.
Ioana Rizea: ne place foarte mult să ne strâmbăm unul la celălalt, pe rând. Unul se strâmbă, iar celalalt nu are voie să râdă. Cel care reușește să nu râdă deloc, câștigă. Ne place mult și jocul cu ghicitori inventate.
Un gând pentru tații din comunitatea Modern Dads
Sufletoasele: A fi tată nu este un lucru tocmai ușor. Un tată implicat, prezent, activ este ceva exraordinar. Ne bucurăm atunci când vedem copilași mici pe umerii tăticilor, când vedem tătici care se așază în genunchi pentru a fi la nivelul celor mici pentru a le explica ce este bine și ce nu, nu avem cum să nu ne bucurăm când vedem tătici care vin cu copiii lor la teatru și le explică, uneori chiar și în timpul spectacolului ce se întâmplă în piesă, pentru ca cei mici să înțeleagă cât mai bine mesajul nostru. Și toate acestea ei le fac după ore în șir petrecute la birou sau chiar pe fondul unor probleme care îi frământă.
Jos pălăria pentru cei ce reusesc să redevină copii pentru proprii lor prichindei, atunci când este nevoie. Keep doing it, guys! Dați-vă jos hainele de adulți și redeveniți copii pentru proprii voștri copii! Copilăria și râsul păstrează sufletul fericit. Iar măsura fericirii nu poate fi decât zambetul!
Mulțumim fetelor de la Sufletos pentru deschidere și inspirație.
Fii un Modern Dad informat! Abonează-te la newsletter-ul nostru AICI și fii parte din cea mai cool, informată și implicată comunitate de tați! Ne poți urmări și pe pagina de Facebook sau Instagram, unde te așteptam cu materiale numai bune de comentat!
Părințeală “cu barbă” înseamnă pentru tați să se împartă între ritualuri de îngrijire personală și copil. Cu proporțiile aferente unui parenting sănătos, desigur.
Barba la bărbați a provocat de-a lungul timpului controverse în zona de încadrare socială, riguozitate când vina vorba despre igiena corporală, despre exprimarea masculinității.
Preferințele femeilor pentru bărbații cu barbă au diferit de la o generație la alta. Studiile recente privind efectele părul facial la bărbați asupra sexului opus și rata de succes a relațiilor cu un purtător de barbă înclină către bărboși. Se pare că un obraz proaspăt ras nu este la fel de atractiv ca al unui “proprietar” de barbă.
Miturile care au încercat să pună la colț bărboșii au fost demontate: “barba = un loc unde microbii își fac resort” a căzut de mult, “barba = lipsă educație, status social precar” – la fel.
Am făcut un mic research pentru tații bărboși din comunitatea noastra și iată câteva tips-uri pentru un parenting bărbos de succes:
1. barba scurtă este confortabilă din mai multe considerente: timp de îngrijire optimizat, bebelușii și copiii mici sunt extrem de atrași de barba lungă, astfel o barbă scurtă ar elimina neplăcerile legate de trasul și smulsul accidental. Un tată cu barbă implicat în rutina de masă a copiilor ar avea mai puțin de curățat pe lângă copil, propria barbă nu ar fi bavețică.
Bineînțeles, pentru un tata beard-committed niciunul dintre punctele atinse, mai sus, nu ar reprezenta un inconvenient.
2. barba moale, soft la atingere va fi apreciată de copil și de parteneră – se poate obține cu ajutorul unor produse speciale.
3. balsamul de păr – funcționează foarte bine și pentru barbă. Așa că pentru a scurta timpul dedicat îngrijirii soft poți încerca balsamul pentru părul de pe cap și pentru barbă.
Pentru tații bărboși din București, există mai multe saloane dedicate tip barber shop.
Iată 5 barber shopuri din București unde vă puteți ocupa de barba voastră:
1. Barber Shop Barbierii – promit că nu sunt doar o altă frizerie din capitală, ci un loc cool în care barbații nu vin doar să se tundă, să fie aranjați ci și să socializeze.
Mereu aceeași experiență! este motto-ul lor.
2. The House of Barbers– un barber shop cu o gama completă de servicii de îngrijire și estetică pentru bărbați, produse profesionale și parteneriate cu branduri renumite de ceasuri bijuterii și îmbrăcăminte. The House of Barbers vine către bărbați cu trei concepte diferite: VIP ROOM, CLASSIC ROOM și UNDERGROUND ROOM , astfel încât fiecare să își găsească propriul STIL.
Important pentru tați – cei de la HB au program prelungit astfel că puteți beneficia de serviciile lor și după programul de muncă.
3. Barber House – pe lângă serviciile oferite, bărboșii se pot bucura de 10 sortimente de cafea bună, preparată ca acasă. Cei de la Barber House spun următorul lucru – fie că aștepți programarea la stilistul preferat sau personal, sau pur și simplu te duci să bei cafeaua și să citești ziarele preferate, la ei ești mereu binevenit.
4. Creative Barber – la Creative Barber ai următoarele opțiuni: ”Nu îti place, nu plătești!, Retușăm tunsoarea, Plătim un UBER (Comanda maxima de 20 lei)”. Merită un drum până acolo, se pare.
5. Atelierul de tuns – clasic pentru bărbați – la ADT scopul este următorul: să vadă clienții că zâmbesc la finalul unui tuns de calitate, deoarece lucrul asta oferă echipei cea mai mare bucurie și împlinire.
Acestea sunt cele 5 opțiuni de barber shopuri din București prezentate de noi, asteptăm feedback-ul vostru după ce le-ați încercat.
Și, în final, vă lăsăm și cu un infografic cu stadiile de creștere a bărbii. Voi pe la ce nivel ați ajuns?
credit foto Pinterest
Fii un Modern Dad informat! Abonează-te la newsletter-ul nostru AICI și fii parte din cea mai cool, informată și implicată comunitate de tați! Ne poți urmări și pe pagina de Facebook sau Instagram, unde te așteptam cu materiale numai bune de comentat!
Atunci când auzim despre kinetoterapie sau fizioterapie avem în minte micile traumatisme (entorse, fracturi etc) ale coplilăriei, acelea care au necesitat recuperare și sunt amintiri pe care nu le rememorăm cu drag. Sălile de spital, aparatura rudimentară ne urmăresc și astazi. Acum, când suntem părinți, spaima este și mai mare, însă din fericire lucrurile s-au schimbat, au evoluat, programele de recuperare sunt mult mai bine puse la punct, specialiștii lucrează în centre de recuperare moderne, chiar în sistemul de stat, și sunt instruiți în tehnici folosite cu succes în lumea larga.
Am stat de vorba cu specialiștii de la centrul de recuperare pediatrică Kineto Bebe, care ne-au răspuns la o serie de întrebări despre kinetorerapie și necesitatea intervenției pe diverse afecțiuni ale celor mici.
1. Ce este kinetoterapia pedriatică?
Asadar, kinetoterapia pediatrică reprezintă ansamblul de tehnici și metode utilizate în scopul recuperării somato-funcționale, motrice și psihice a copiilor. Programele kinetice sunt particularizate și urmăresc atingerea obiectivelor caracteristice vârstei cronologice a copilului. Kinetoterapia se poate începe din primele zile de viata ale unui bebeluș dacă diagnosticul impune intervenția precoce sau dacă părintele dorește să facă acest lucru profilactic, pentru dezvoltare neuro-motorie.
credit foto – Kineto Bebe
2. Care sunt tipurile de afecțiuni ce necesită recuperare prin programe susținute de kinetoterapie?
La copii recuperarea se face pentru următoarele tipuri de afecțiuni:
1. Recuperarea în afecțiuni ortopedice – deviații de statică vertebrală (scolioza, cifoza, lordoza), deviații ale membrelor superioare și membrelor inferioare (tal valg, platfus, var-equin, matatarsus adductus, talus varus, genuvalgum, geruvalgum, coxa-vara, etc)
2. Recuperarea post-operatorie – în caz de fracturi, operații de sold, operații de corectare a scoliozei
3. Recuperarea post-traumatică
4. Afecțiuni neurologice precum paralizii cerebrale (parapareza, tetrapareza, hemipareza) și paralizii de tip periferic
5. Boli neuromusculare precum distrofii musculare, amiotrofii spinale, mielomelingocel, hidrocefalie, microcefalie
6. Sindromuri: West, Down, Hipoton
7. Intârzieri motorii: tulburare de coordonare și echilibru, prematuritate severa
Terapiile de recuperare au rezultate satisfăcătoare pentru copil atunci când părinții se implică alături de specialiști în terapie. Sunt părinți care consideră că mersul (prin asigurarea transportul copilului) la terapia de recuperare este suficient. Continuarea terapiei acasă cu suportul părinților ajută copilul să se recupereze mai repede, să coopereze mai bine cu terapeutul.
3. Care este rolul părinților în schema de recuperare construită de kinetoterapeut?
În prima sedință de terapie pe care copilul o face într-un centru de recuperare, părinții și aparținătorii sunt invitati, în mod obișnuit, să participe activ, aceasta fiind o sedință în care se face cunoștiință cu pacientul, familia și istoricul medical. Terapeutul explică inițial care este stadiul de dezvoltare motorie a copilului, totodată expune și explică planul de recuperare pe etape.
Întotdeauna planul de recuperare se împarte în terapia care se face în centrele de recuperare specializate și între ce fac părinții acasă cu copiii lor. Acasă, de multe ori este vorba de jocuri de stimulare motorie, de corectare a atitudinii și de susținere a exercițiilor pe care copiii le primesc de la terapeut de făcut și acasă.
Noi sugerăm părintilor atunci când sunt în sala de terapie cu copiii să pună cât mai multe întrebări terapeuților, să participe activ la sedință și să ia în considerare sfaturile primite. Și să nu fie surprinși atunci când terapeutul întreabă: ”Și…acasă ce ați facut?”
Cu specialiștii de la Kineto Bebe vom continua discuțiile despre diversele terapii de recuperare pentru copii, într-o serie de articole dedicate.
Fii un Modern Dad informat! Abonează-te la newsletter-ul nostru AICI și fii parte din cea mai cool, informată și implicată comunitate de tați! Ne poți urmări și pe pagina de Facebook sau Instagram, unde te așteptam cu materiale numai bune de comentat!
Acest site utilizează diferite tipuri de cookie-uri. Unele cookie-uri sunt plasate de către servicii părţi terţe care apar pe paginile noastre. Consimţământul dvs. se aplică următoarelor domenii: moderndads.ro Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Hai în comunitatea moderndads.ro și fii la curent cu noutățile din zona de parenting! Idei de activități și evenimente la care poți merge împreună cu copilul, concursuri, interviuri cu specialiști și materiale informative cu și despre tați, sunt disponibile acum la un click distanță. Trimitem doar cele mai relevante informații.
NOU!!! Primul curs de parenting pentru tati - DAD TO BE Academy este disponibil online!
Ești acel părinte care își dorește să schimbe în bine viața fiicei sale?
Atunci avem o veste bună! A reînceput cea mai mare competiție de IT și leadership din lume dedicată fetelor cu vârste între 8 și 18 ani.
Technovation Girls este un program internațional gratuit, desfășurat anual, în cadrul căruia mii de eleve din întreaga lume se înscriu, descoperă cu câtă ușurință pot să dezvolte aplicații, dobândesc cunoștințe noi și leagă prietenii.
Da informatia in grupul tau de parinti si contribuie alaturi de noi!