Acum vreo 2 săptâmâni în urmă am fost invitați de trupa Sufletos la spectacolul ”Mami și Tati se poartă ciudat”. Pentru că ne-a plăcut mult, am primit feedback bun și de la alți tați, fetele din trupă ne-au trimis povestea lor inspirațională și un mesaj extrem de drăguț. Cine știe, poate că o trupă de tați se va lansa, în curând. Să dați de veste, da?
Bun, să descoperim:
- Cine sunteți voi? Cum a luat naștere trupa Sufletos?
Sufletos este trupa de teatru pentru copii născută într-o vară calduroasă de 2018. Scriem și jucăm piese educative, interactive, umoristice, ce includ momente de muzică live (chitară și voce), piese ce tratează aspecte sufletești și nu numai, subiecte de larg interes pentru părinți și prichindeii lor. Titluri cum ar fi “Ce ție nu îți place altuia nu îi face”, “Doamna Răbdare” sau “Mulțumesc, Te rog, Iartă-mă” sunt edificatoare pentru modul în care SUFLETOS abordează subiecte pe care părinții încearcă și acasă să le dezvolte alături de propii copii.
Numele trupei: SUFLETOS s-a născut din îngemănarea a două suflete care s-au întâlnit, aparent întâmplător, aparent doar “colege” într-o cu totul altă conjuctură. Am dorit de la bun început și sperăm că reușim să fim și să rămânem autentice în felul de a ne exprima pe scenă, autentice în relația cu copiii care ne trec pragul teatrului și în relația cu ai lor părinți. Cel mai bun barometru al autenticității sunt tot ei: copiii. Ei nu mint, nu se prefac și asteaptă ca nici tu, cel care apari în fata lor, să nu o faci.
Amândouă suntem în primul rând mame: Ioana Rizea, mămica de Alexandru – 6 ani și Anca Mădălina Grosu, mama de Alexandru – 20 de ani și Andrei – 5 ani.
Ioana Rizea – sunt terapeut, fost corporatist, actual absolvent al cursurilor de teatru – actorie ale școlii de teatru DREAM & ACT București. Despre rolurile sociale deținute, într-o mică descriere, aș putea spune următoarele: sunt mamă, soție, prietena pe care te poți baza, colega super zăpăcită, actor în trupa de teatru pentru copii SUFLETOS și responsabilă cu “the funny stuff” în cadrul pieselor de teatru, aduc sarea și piperul, atât în scenariu cât și în partea regizorală – mișcare scenică. Sunt un copil în haine de om mare.
Anca Madalina Grosu este“artista – chitarista de serviciu” – sunt tot un fost corporatist, actual actor în trupa de teatru pentru copii SUFLETOS. Am fost, timp de 3 ani, actor într-o altă trupă de teatru pentru copii, înainte de a exista SUFLETOS. Sunt responsabilă cu schițarea, realizarea scenariilor, cu dramatizarea unor cărți scrise de Prințesa Urbana și cu compunerea și interpretarea live (chitară și voce) a cântecelor (muzică și versuri) specifice temei fiecărei piese de teatru în parte. Sunt absolventă a 3 școli de teatru – actorie din București. La fel ca și colega Rizea, sunt tot un copil în haine de adult.
- Care este sursa inspirației voastre?
Ioana Rizea: copilașul meu este cea mai bună sursă de inspirație: el îmi spune mereu că își aduce aminte ideile, mesajele din piese. Ceea ce ajunge la el sunt de fapt întâmplări din piesele noastre, nu neapărat mesajele pe care încerc să i le transmit ca o simplă informație. Cu el și lângă el trăiesc situații pe care ulterior le transformăm în titluri. De exemplu “Doamna Răbdare” a pornit de la Alexandru, fiul meu, (6 ani), care pur și simplu nu avea răbdare deloc înaintea unei mese sau în varii ocazii în care eu doar îi transmiteam verbal că mi-aș dori să aibă mai multă răbdare – când e vorba de cumpărat o jucărie sau despre orice altceva ce necesita un timp mai îndelungat. De aici ne vin ideile pieselor de teatru. Acestea sunt pur și simplu situații pe care și voi, la rândul vostru, le întâmpinați ca părinți, nu-i așa?
Anca Grosu: “Mulțumesc, Te rog, Iartă-mă” sau “Ajută-mă, te rog” își au obârșia în situații reale de viață. Fiul meu, Andrei (5 ani) a început să mă imite de fiecare dată când, la magazin, spuneam “ Mulțumesc” la plecarea de la casa de marcat, sau îi ceream iertare dacă îl călcam din greșeală pe picior (se mai întâmplă, sunt mai impiedicată de fel), sau o situație în care era vorba despre o diferență de vârstă și de naționalitate între el și un alt copil din parc, însă aceste lucruri nu au stat în calea începutului unei prietenii de durată între ei (în cazul piesei “Ajută-mă, te rog”) .
- Ce planuri de viitor aveți?
Sufletoasele: Suntem în pregătiri intense cu alte doua piese de teatru pentru copii, prima despre dărâmarea mitului temerii exprimate de către copii față de existența monstruleților, în piesă vom afla faptul că și monstruleții au nevoi, au și ei temerile lor proprii, au nevoie de îmbrățișări, câteodată le miros și lor picioarele) și a doua piesă care are legătură cu mediul înconjurător: cât o să ne mai permită Pământul să îl poluăm? Ce putem face pentru ca viața pe Pământ să devină cât mai sănătoasă iar gradul poluării să se diminueze simțitor? Ce putem face pentru a lăsa în urma noastră pentru copiii nostri o planetă curată?
Dorim în același timp să abordăm și “plaja VOCILOR” – dublaje în filme de animație, audiobookuri etc.
În curând vom lansa ateliere de dezvoltare personală pentru copii, prin tehnici teatrale. Încă lucrăm la detaliile acestea.
- Un joc preferat cu copilul vostru și care nu implică teatrul?
Anca Grosu: ne place cel mai mult să ne murdărim, să ne stropim cu diferite chestii: noroi, apă, muștar, ketchup etc. Încerc să îi induc copilului meu ideea că este în regulă să te murdărești, că nu este capăt de lume dacă se scămoșează, se murdărește sau se rupe un pantalon sau o bluză. Evident, partea cu curățarea locului bătăilor cu apă, noroi este mai dificilă și cade în general pe umerii mei dar bucuria și râsul de pe chipul copilului meu sunt neprețuite.
Ioana Rizea: ne place foarte mult să ne strâmbăm unul la celălalt, pe rând. Unul se strâmbă, iar celalalt nu are voie să râdă. Cel care reușește să nu râdă deloc, câștigă. Ne place mult și jocul cu ghicitori inventate.
- Un gând pentru tații din comunitatea Modern Dads
Sufletoasele: A fi tată nu este un lucru tocmai ușor. Un tată implicat, prezent, activ este ceva exraordinar. Ne bucurăm atunci când vedem copilași mici pe umerii tăticilor, când vedem tătici care se așază în genunchi pentru a fi la nivelul celor mici pentru a le explica ce este bine și ce nu, nu avem cum să nu ne bucurăm când vedem tătici care vin cu copiii lor la teatru și le explică, uneori chiar și în timpul spectacolului ce se întâmplă în piesă, pentru ca cei mici să înțeleagă cât mai bine mesajul nostru. Și toate acestea ei le fac după ore în șir petrecute la birou sau chiar pe fondul unor probleme care îi frământă.
Jos pălăria pentru cei ce reusesc să redevină copii pentru proprii lor prichindei, atunci când este nevoie. Keep doing it, guys! Dați-vă jos hainele de adulți și redeveniți copii pentru proprii voștri copii! Copilăria și râsul păstrează sufletul fericit. Iar măsura fericirii nu poate fi decât zambetul!
Mulțumim fetelor de la Sufletos pentru deschidere și inspirație.
Fii un Modern Dad informat! Abonează-te la newsletter-ul nostru AICI și fii parte din cea mai cool, informată și implicată comunitate de tați! Ne poți urmări și pe pagina de Facebook sau Instagram, unde te așteptam cu materiale numai bune de comentat!