Teatrul Ion Creanga

Ce se vede în luna noiembrie la Teatrul Ion Creangă? Toate personajele copilăriei se găsesc la Teatrul Ion Creangă.

Fie că vorbim de împărați sau zâne, pinguini sau galaxii, animale vorbărețe sau joaca ca-n povești, în fiecare lună poposesc la noi să le spună copiilor și tuturor celor curioși, povești. Educația este mereu pe primul loc, iar mai apoi distracția și explorarea tărâmului din povești.

Pe copii, împreună cu părinții îi așteptăm la cele două săli ale noastre: la Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21-23) cu spectacole pentru piticii cu vârsta cuprinsă între 0 și 6 ani; iar la partenerii noștri de la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” cu spectacole pentru cei mai voinci, peste 6 ani. La Sala Mică cei mici sunt invitați să exploreze lumea senzorială cu obiecte și forme interesante, iar la prietenii de la Teatrul de Operetă, cei un pic mai mari sunt așteptați cu super aventuri, cum ar fi „Vrăjitorul din Oz” și „Jack și vrejul de fasole”.

Pentru a descoperi mai multe despre Teatrul Ion Creangă, vă invităm să accesați noul website, lansat la începutul acestei stangiuni – www.teatrulioncreanga.ro.

PROGRAM NOIEMBRIE 2022

 

Cei trei purceluși (3-6 ani)

05.11 & 19.11, ora 17:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Când vrei să te apuci de construcția unei căsuțe trebuie să te gândești serios la materialul din care o vei face. Cei trei purceluși se gândesc și ei cam tot atât de serios. Numai că o vor acum, imediat. Dar un lucru bun necesită timp, mai ales când acesta trebuie să reziste împotriva unui lup flămând cu planuri malefice pentru micuții protagoniști. Noroc că din trei purceluși, măcar unul e cu băgare de seamă.

 

Povești cu fire (1-4 ani)

06.11, ora 10:00 & 27.11, ora 17:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Știați că în acest univers, cu toții suntem legați printr-un fir invizibil? Dacă începi să-i urmărești parcursul, vei descoperi nenumărate lumi și posibilități. „Povești cu fire” este călătoria a trei personaje misterioase, fie ele zeițe, zâne sau alte ființe magice, care pornesc pe urmele firelor care ne leagă. Dacă asculți cu atenție povestea firelor, nu se știe ce minuni poți întâlni. Dar tocmai acest caracter enigmatic face ca aventura să fie interesantă.

 

Ursul păcălit de vulpe (3-6 ani)

06.11, ora 17:00 & 17.11, ora 18:00 Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

De ce a rămas ursul fără coadă? Toată lumea dă vina pe vulpea vicleană. Dar nici ursul nu e chiar așa inocent în povestea aceasta. Doar propria lăcomie l-a determinat să se plaseze într-o poziție nefavorabilă. De săracii pești ce să mai zicem, ei cu ce au greșit de-s vânați așa întruna de animale? Nu vă mai zicem, totuși, c-o să vă zică ei. Mai exact, el, Peștele Discordiei, într-o montare inedită a famoasei povești.

 

Amintiri într-o valiză (1-4 ani)

10.11, ora 18:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Cele mai importante lucruri care ne rămân sunt amintirile. De-am fi luați pe sus și duși undeva, valiza noastră de călătorie ar conține doar amintiri. Și ar fi de ajuns. Când dăm de greu, deschidem valiza și scoatem din ea o amintire, fie ea sub forma unui nas de clovn, o cutiuță muzicală sau orice am mai păstrat noi în băgăjelul nostru de-a lungul timpului. Spectacolul „Amintiri într-o valiză” este o frumoasă incursiune prin trecut și o descoperire a vieții de zi cu zi sub o altă formă.

 

Hainele cele noi ale împăratului (3-6 ani)

11.11, ora 18:00 & 12.11, ora 10:00 & 26.11, ora 17:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Un conducător ar trebui să fie înțelept, să pună mai presus de toate binele poporului. Împăratul nostru a cam chiulit de la orele de „cum să fii un conducător bun”, așa că este fix opusul. Mândru și un pic cam narcisist, tot ce îl interesează sunt hainele lui noi și cum să facă mai bine paradă cu ele. Din păcate pentru el, va fi nevoit să învețe pe propria piele că vanitatea și egoismul nu sunt caracteristici demne de apreciat.

 

Fata babei și fata moșului (3-6 ani)

12.11, ora 17:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Uneori în viață, e greu să fii bun, să iei decizii punându-i pe ceilalți mai presus de propria persoană. Dar se spune că bunătatea se întoarce, este răsplătită. Poate părea greu de crezut, dar povestea lui Ion Creangă, „Fata babei și fata moșului” ne învață despre bunătate, despre altruism. Fata moșului, fiind curată la suflet, în călătoria ei inițiatică câștigă mulți aliați prin bunătate, pe când fata babei, cu gândul doar la ea însăși și la bogății, rămâne singură și fără ajutor în călătoria ei.

 

Vrăjitorul din Oz (+5 ani)

13.11, ora 11:00, găzduit de Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” (Bd. Octavian Goga nr. 1)

V-ați întrebat vreodată cum ar fi să vă treziți într-o zi luați pe sus de o furtună și plasați într-un tărâm necunoscut, pe o potecă galbenă care nu știți unde duce? Dorothy, tânăra noastră protagonistă se trezește deodată într-o astfel de situație. Norocul ei este că întâlnește mulți prieteni de nădejde care-și doresc și ei ceva: curaj, inimă, minte. Iar în acest loc total necunoscut, Vrăjitorul din Oz e singurul care-i poate ajuta, dar pentru asta personajele trebuie să izbândească în provocările întâmpinate în drum spre el. Vor afla, însă, că ei sunt singurii care-și pot îndeplini dorințele.

 

Punguța cu doi bani (3-6 ani)

13.11, ora 17:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Găinile fac ouă, cocoșii fac… galbeni? De obicei nu, să nu dăm cuiva speranțe false. Dar în basmul lui Ion Creangă protagonistul nostru, un cocoș năstrușnic, reușește ca prin minune să se îmbogățească. De fapt, nu e chiar o minune. E o poveste despre determinare și perseverență și capacitatea de a face față tuturor obstacolelor care apar în cale, plină de umor și voie bună și un personaj tare simpatic.

 

Mica sirenă (3-6 ani)

18.11, ora 18:00 & 19.11, ora 10:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Iubirea îi face pe oameni să facă lucruri la care nu s-ar fi gândit niciodată. De fapt, nu doar oamenii sunt afectați astfel. Ariel, fiica cea mică a Zeului apelor, se îndrăgostește de un om. Pentru a-și împlini iubirea, face sacrificiul suprem. Renunță la propriul suflet pentru a-și preschimba coada în picioare. Pornește apoi într-o aventură plină de peripeții și înfruntă întreg universul pentru iubire, într-un spectacol muzical fascinant care vă va face s-o adorați pe mica sirenă.

Jack și vrejul de fasole (+5 ani)

20.11, ora 11:00, Găzduit de Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” (Bd. Octavian Goga nr. 1)

 

Tu la ce spectacol ai vrea sa ajungi cu copilul tau?

 

*Sursa: Teatrul Ion Creanga

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.