Este imposibil să ignorăm realitatea apăsătoare, însă avem nevoie, cu siguranță, să mai și zâmbim un pic și, mai ales, să fim împreună. În acest weekend, Teatrul EXCELSIOR vine în întâmpinarea spectatorilor cu câteva dintre cele mai apreciate spectacole din repertoriul său – povești care vorbesc despre puterea binelui și a adevărului de a învinge orice obstacol.
Mai mult, Teatrul EXCELSIOR se alătură campaniei naționale Rugă pentru Pace, o inițiativă Radio România Cultural. Pe 5 martie 2022 va difuza un scurt fragment din volumul Ultimii martori, semnat de scriitoarea ucraineană Svetlana Aleksievici, câștigătoare a Premiului Nobel pentru Literatură, în lectura poetei Ana Blandiana.
🇺🇦 Încă de la începutul acestei săptămâni, clădirea teatrului este iluminată în culorile drapelului Ucrainei, în semn de solidaritate cu victimele acestei tragedii.
Program spectacole Teatru Excelsior
- Vineri, 4 martie, ora 19:00, Teatrul EXCELSIOR (Sala „Ion Lucian”): Turandot, adaptare după basmul teatral omonim de Carlo Gozzi, regia Sânziana Stoican
Una dintre cele mai fascinante povești ale lumii orientale își dezvăluie misterul într-un spectacol care îmbină elemente inspirate din cultura chineză și din tradiția Commediei dell’Arte, cu inserții de storytelling și realism psihologic. Actorii sunt naratori, dar și personaje ale enigmaticei povești pe care spectatorii sunt provocați să o descifreze cu cheia propriei imaginații.
- Sâmbătă, 5 martie, ora 19:00, Teatrul EXCELSIOR (Sala „Ion Lucian”): Familia Addams, spectacol de musical, libretul de Marshall Brickman & Rick Elice, regia, coregrafia și costumele Răzvan Mazilu
Redescoperiți-i pe excentricii Addams așa cum nu i-ați mai văzut până acum – într-un spectacol de musical efervescent, marca Răzvan Mazilu! În premieră, Gomez și Morticia se confruntă cu o situație limită: fiica lor, Wednesday, acum adolescentă, s-a îndrăgostit (!). O suită de complicații transformă totul într-o noapte de pomină care va spulbera frici și prejudecăți, redefinind limitele (a)normalității.
- Duminică, 6 martie, ora 11:00, Teatrul EXCELSIOR (Sala „Ion Lucian”): Prâslea cel voinic și merele de aur, adaptare după basmul omonim de Petre Ispirescu, regia și muzica Eduard Petru Jighirgiu
Știți, desigur, povestea lui Prâslea și a Ilenei Cosânzeana, dar versiunea de la Teatrul Excelsior vă va surprinde cu siguranță! Vă veți (re)întâlni cu binecunoscutul basm al lui Petre Ispirescu într-un spectacol muzical care vă va face să cântați și să dansați împreună cu actorii de pe scenă!
- Duminică, 6 martie, ora 19:00, Teatrul EXCELSIOR (Sala „Ion Lucian”): Arlecchino și pierdutele iubiri, după o canava de Commedia dell’arte, scenariul și regia Enrico Bonavera
Doi tineri se iubesc în secret și pentru a se sustrage împotrivirii părinților lor decid să apeleze la o licoare cu efecte speciale. Sună „shakespearian” acest început, dar când pe scenă apar cele mai savuroase personaje din Commedia dell’Arte – în frunte cu Arlecchino, descurcărețul „încurcă-tot” – comedia devine… infinită!
Programul complet este disponibil aici: https://teatrul-excelsior.ro/program/. Biletele la spectacole pot fi achiziționate de pe website-ul teatrul-excelsior.ro, platforma bilet.ro și de la Casa de bilete a Teatrului EXCELSIOR.