Nu suntem obișnuiți să vedem tătici care optează pentru concediul de creștere a copilului. Iar când am aflat că Ciprian Stănescu, tătic și Partnerships Manager Ashoka România, a ales să rămână acasă cu copilul său, am făcut ochii cât cepele de admirație și l-am luat, negreșit, la întrebări. A ieșit un interviu tare frumos! Mulțumim, Ciprian, pentru sinceritate și destăinuiri!
Ești printre puținii tați care au optat pentru concediul de creștere copil. Care a fost raționamentul acestei alegeri?
Ciprian Stănescu: În 2016 când am intrat în concediu de îngrijire al copilului am fost mai mulți, de fapt. 🙂 A fost o alegere de familie, în care a contat evident și faptul că am primit un procent semnificativ din salariu, ceea ce ne-a permis să ne concentrăm pe timpul petrecut împreună.
Acum, când te uiți în urmă, cum descrii perioada în care ai stat acasă cu copilul?
Ciprian Stănescu: A fost una din cele mai bune decizii pe care le-am luat vreodată. Am avut ocazia să o văd pe Mara cum crește în fiecare zi, cum învață totul de la zero și cât de importantă a fost prezența mea. Mai importantă pentru mine decât pentru ea, cred. Am crescut și eu odată cu ea. În același timp, am crezut că voi avea mai mult timp când am început CIC-ul. M-am și apucat de un doctorat, având o imagine naivă cum că Mara doarme jumatate de zi și am timp să citesc despre transformările geopolitice din regiunea României. Nu e chiar așa, chiar dacă o lungă perioadă de timp am fost amândoi acasă.
Ce poate să facă un tată toaaată ziua cu copilul său? Ce trăsnăi ne poți dezvălui din povestea voastră?
Ciprian Stănescu: Cu o singură excepție – alăptatul – cred că un tată poate să facă acasă cu al sau copil fix aceleași lucruri pe care le face și o mamă. Am făcut de toate: de la citit, muzică, jocuri până la scutece, făcut baie, mâncare sau plimbări. Sau, pur și simplu, am petrecut timp uitându-mă la ea când doarme.
Cred că depinde și de imaginația fiecăruia, dar și de interesul pe care îl pui în dezvoltarea copilului. Unii ar putea crede că le știu pe toate și alții – că trebuie să citească zeci de cărți sau să participe la cursul despre parenting. Eu am fost și sunt undeva la mijloc. Cred că avem cu toții un instinct suficient de bun în a ne crește copiii și, în același timp, că trebuie să încercăm să învățăm atât din experiența altor părinți, dar și a unor experți ce am putea îmbunătăți.
Cum crezi că te-a schimbat experiența statului acasă?
Ciprian Stănescu: M-a schimbat destul de mult. A fost ca o scoală intensivă care m-a purtat prin ”cursuri” de la managementul timpului și al crizelor la dezvoltare a empatiei și a răbdării. Cred că sunt mai atent cu oamenii din jurul meu și mai răbdător. Și am înțeles cu adevărat ce înseamnă să crești un copil, cel puțin în primii ani de viață.
Când ți-a fost cel mai greu?
Ciprian Stănescu: A fost mai greu la început când nopțile erau fragmentate des de trezit. Dar, în rest, în cele 20 de luni de ”stat acasă” cel mai greu cred că mi-a fost când nu eram acasă, ci plecat cu diverse proiecte civice în care mi-am oferit timpul.
Se vorbește atât de insistent despre nevoile mamei. Dar… nevoile unui tată care sunt?
Ciprian Stănescu: Cred că unele nevoi sunt asemănatoare.
Un mesaj pentru tăticii din comunitatea ModernDads.
Ciprian Stănescu: Am cunoscut în cadrul organizatiei în care lucrez din 2017 pe Ashoka Fellow Riccarda Zezza care a dezvoltat “Maternity as a Master” (MaaM) – un program oferit companiilor care transformă experiențele parentale ale angajaților în oportunități de creștere profesională prin dezvoltarea de abilități noi, precum rezolvarea eficientă a problemelor, luarea deciziilor, managementul timpului și al priorităților, empatia – care sunt elemente cheie pentru productivitatea și succesul lor.