1 ASAP Joc_credit foto Andrei Șendrea

Începutul de an școlar vine cu activități în zona reciclării și colectării separate pentru liceenii din București, prin atelierele de educație prin joc desfășurate de ASAP România.

6 astfel de ateliere se vor desfășura la finalul acestei luni în 3 licee și colegii importante din București: Liceul Teoretic Jean Monnet”, Colegiul Național Iulia Hașdeu” și Colegiul Național Grigore Moisil”.

Pentru ca sesiunile să fie cât mai interactive și experiența să fie completă, ele vor fi desfășurate și ghidate de Alex Zamfir, cunoscut în mediul online ca Cel mai bun tată”. Jocul Adevăr sau Reciclare” va fi modalitatea prin care el va încerca să îi facă pe liceeni să se apropie de subiectul colectării separate, un instrument care le va oferi și o doză de curiozitate sau de amuzament, dar și provocări despre plastic și utilizarea lui sau informații importante despre reciclare.

Atelierele organizate în liceele din București fac parte dintr-o campanie mai amplă pe care o desfășurăm pentru elevi, în capitală, de conștientizare a importanței colectării separate, a reciclării și a impactului față de mediu cu fiecare mic gest prin care arătăm că ne pasă. Premisa de la care plecăm este că tinerii răspund mai bine unor teme serioase, dacă acestea sunt prezentare într-o manieră ludică, de aici și ideea de a le furniza jocul „Adevăr sau Reciclare” ca instrument. 

Prin această campanie ne dorim să creștem atât gradul de informare și de educare a elevilor pe tema menționată, cât și modificarea sau influențarea comportamentului acestora în ceea ce privește colectarea separată. Îi mulțumim lui Alex Zamfir că ne ajută să-i împrietenim pe liceeni cu acest subiect nu chiar așa de simplu sau ușor de înțeles și de pus în practică”, a menționat Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP.

 

2. Adevar sau Reciclare_1_foto Andrei Șendrea

Jocul Adevăr sau Reciclare”, în liceele din București

Ca parte din această inițiativă, începând cu luna noiembrie, echipa ASAP va trimite către 100 de licee și colegii naționale din Municipiul București un kit educațional pentru cadrele didactice, care va include o fișă de lucru pentru orele de dirigenție sau educație pentru mediu, dar și un joc Adevăr sau Reciclare”.

Pornim de la un grup restrâns, atelierele cu adolescenți în 3 licee, ca mai apoi să ducem campania la nivel macro, în 100 de instituții de învățământ, către sute de elevi. Gândul nostru e să le stârnim interesul liceenilor pentru acest subiect și sperăm ca jocul să le fie pe plac și să îi ajute să conștientizeze ce impact are plasticul în viața noastră și ce putem concret face ca viitorul să fie mai sustenabil”, a continuat Mihaela Tutunaru.

Creat ca un instrument extrem de util și ca o modalitate ludică de a vorbi despre reciclare în rândul adolescenților, jocul Adevăr sau Reciclare” a fost utilizat, din aprilie și până acum, în multe acțiuni și evenimente unde programul ASAP a fost prezent, cele mai recente fiind proiectul România Limpede”, în 3 orașe de pe malul Dunării, și la Brașov, în cadrul Forumului Orașelor Verzi.

Toate informațiile despre campania desfășurată în liceele din București se regăsesc pe site-ul oficial al programului, în pagina dedicată. 

*Proiect realizat cu sprijin de la bugetul local al Municipiului București. Conținutul acestui proiect nu reflectă neapărat poziția Primăriei Municipiului București / Consiliului General al Municipiului București și nu implică nicio responsabilitate din partea Autorității Finanțatoare.

 

***

Parteneri media: Ambasada Sustenabilității în România, Hotnews, Rock FM.

 

***

Despre ASAP România

ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectare separată și reciclare. Obiectivul ASAP este acela de a contribui activ la promovarea educației pentru mediu în rândul publicului țintă și de a crea cea mai mare infrastructură unitară pentru colectarea separată a deșeurilor în vederea reciclării în toate școlile din România. În prezent, programul e activ în aproape 1,000 de școli din 32 de localități și municipii reședință de județ din România, informațiile despre colectare separată și reciclare ajungând la peste jumătate de milion de elevi din ciclurile preuniversitare.

ASAP este un program susținut de Lidl România, care contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea designului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.

Toate informațiile despre programul ASAP sunt disponibile pe site-ul oficial ASAP România și pe conturile de social media, Facebook, Instagram și TikTok.

 

*Sursa: ASAP

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.