Brr, iarna și-a intrat în drepturi. Urmează o lună plină și, ne dorim noi, cât mai veselă. O lună cu multe activități, întâlniri cu rude și prieteni, ceai cald, miros de scorțisoară, filme bune și desene animate cu mesaj educativ.
Tocmai am primit recomandările lunii decembrie la Disney Channel și Disney Junior și suntem nerăbdători să vi le transmitem și vouă.
DISNEY CHANNEL
NOI EPISOADE DIN SEZONUL 2 AL SERIALULUI CASA LUI RAVEN
Serialul urmărește poveștile amuzante și aventurile a două prietene Raven și Chelsea, fiecare divorțate și cu proprii copii – gemenii lui Raven, Booker și Nia, și fiul lui Chelsea, Levi – și care locuiesc împreună într-o casă agitată, dar amuzantă în care uneori apare și cea mai bună prietenă a gemenilor și vecina lor, Tess. Fără ca cei mici să știe, Raven are viziuni din viitor și, fără ca ea să știe, Booker descoperă că are aceeași abilitate.
📌 De luni până vineri la 17:00
HOTEL TRANSILVANIA: EPISOADE NOI
Bazat pe filmul de succes, serialul se axează pe anii adolescenţei fiicei lui Dracula,Mavis, şi a celor mai buni trei prieteni ai ei,Hank N Stein, Pedro şiWendyBlob. Dracula este plecat cu afaceri oficiale de vampiri, așa că Mavis se bucură în sfârşit de oportunitatea de a-i arăta tatălui ei ce poate face.
📌 Din 10 decembrie, de luni până vineri, la ora16:00
STRADA DALMAȚIENI 101– VIZIONARE ÎN EXCLUSIVITATE
O surpriză specială de Sărbători pentru telespectatorii Disney Channel: o privire pe furiș din serialul Strada Dalmațieni 101 ce urmărește aventurile a celor doi frați mari dalmațieni Dollyși Dylan, ale părinților lor,Delilahși Doug, și ale celor97 de frați și surori mai mici ale căror nume încep toate cu D. Întrucât părinții lucreazăși nu au un stăpân care să le poarte de grijă, Dylan si Dollyfac eforturi sa păstreze lucrurile în ordine acasă, în ciuda faptului căși ei sunt copii. Haosul și umorul se dezlănțuie atunci când încearcă să păstreze un echilibru între distracție și simțul datoriei.
📌 Vineri 21 decembrie la ora 18:00
PROGRAM SPECIAL DE SĂRBĂTORI: In fiecare zi de vacanta, copii si familiile lor au parte de programe speciale: maratoane zilnice din episoadele cele mai populare de la 7:15 la 11:30 si si filme clasice sau moderne Disney in fiecare zi de la 11:30 si de la 21:30:
DISNEY JUNIOR
NOI EPISOADE DIN GOLDIE& URSULEȚ (Sezonul 2)
Fiți pe fază pentru a vedea cele mai noi aventuri ale lui Goldie și ale prietenului ei, Ursuleț!
Goldie, o fată curajoasă și aventuroasă cu părul ca de aur, și Ursuleț, ursul cel mic din bine-cunoscuta poveste, au devenit prieteni inseparabili și pornesc în aventuri în Pădurea de Basm împreună cu personaje cunoscute din basme și povești pentru copii.
📌 În zilele de weekend, la 9:00
PREMIERA SERIALULUI FANCY NANCY CLANCY
Bazat pe seria de cărți de la New York Times, serialul Fancy Nancy Clancy este cea mai nouăproducție animată de comedie de la Disney Junior. În centrul său se află micuța Nancy, în vârstă de 6 ani, căreia îi place să fie prețioasa în tot ceea ce face, de la vocabularul variat până la ținuta creativăși studiată. Nancy este întotdeauna încântatăde tot ce îi oferă viața și reușește să transforme orice experiență obișnuităîntr-una extraordinară alături de prietenii și familia sa.
📌 Pe 31 decembrie la ora 11:00
CRĂCIUNUL LA DISNEY JUNIOR
Între 17-28 decembrie, cu începere de la ora 9:00, cei mai mici telespectatori și familiile lor pot urmări programul special de Sărbători: episoade duble cu Eroii în Pijama, urmate de episoade din Prietenii Cățeluși, Mickey și Piloții de Curse, Vampirina, Garda Felinăși Micii Muppets.
*Sursa informatii & poze: Disney