Platforma de engleza

Să-ți crești copilul în manieră bilingvă reprezintă una dintre cele mai bune decizii pe care le-ai putea lua ca părinte în ziua de azi. De ce? Pentru că vine la pachet cu numeroase oportunități de dezvoltare profesională, însă și cu beneficii mai puțin cunoscute, precum îmbunătățirea activității cognitive, predispoziție creativă accentuată, încredere sporită în capacitățile de comunicare sau încetinirea procesului de îmbătrânire.

Spre fericirea juniorilor, limba lui Shakespeare – sărbătorită anual pe 23 aprilie ca un omagiu adus marelui dramaturg și poet – poate fi asimilată foarte facil prin intermediul învățării ludice. Ca atare, narațiunile și jocurile pot reprezenta un instrument eficient pentru elevi. Desigur, la fel de importante sunt și caracteristicile individuale ale copiilor sau tehnicile de predare adoptate, iar asta ne-a demonstrat-o în repetate rânduri platforma de engleză pentru copii Novakid.

Pentru a înțelege mai bine valoarea unei curricule bazate pe divertisment, Elena Campanella, Director al Corpului Profesoral Novakid, ne-a acordat un interviu plin de esență, capabil să schimbe maniera în care priveai pedagogia și… engleza ca a doua limbă pentru micuțul tău.

Elena Campanella Novakid

Care consideri că sunt principalele atuuri ale unui profesor?

Există multe calități ce fac un profesor bun, printre ele numărându-se răbdarea, cunoașterea temeinică a materiei predate sau adaptarea limbajului, respectiv a activităților educative la nevoile cursanților. Cu toate acestea, noi credem că principalul atu este empatia. Un profesor grozav va fi capabil să stabilească o conexiune personală cu elevul, conturând un mediu prietenos și relaxat pentru studiu.

Pe ce piloni cheie este fundamentat conceptul școlii de engleză Novakid?

În primul rând, este vorba despre implicare, deoarece folosim gamificarea pentru a crește interesul studenților și a face învățarea distractivă. Utilizăm metode de predare interactive, inclusiv realitate virtuală și resurse online captivante, făcând lecțiile interesante și menținând atenția copiilor.

Novakid oferă jocuri, cântece și povești adaptate vârstei și cunoștințelor de limba engleză deținute de elev. Așa cum jocurile se pliază pe nivelul de calificare al jucătorului, învățarea ludică ține cont de competențele și de ritmul de învățare ale cursantului. Acest lucru asigură un conținut educațional nici prea ușor, nici prea dificil, capabil să mențină gradul de provocare optim.
Pe lista pilonilor cheie se adaugă și curriculumul bazat pe standarde internaționale, abordarea individualizată, utilizarea tehnologiei și dezvoltarea abilităților (dincolo de cele lingvistice).

Cum se diferențiază metodologia de predare Novakid de cea utilizată în predarea tradițională?

Metodologia noastră pune mai mult accent pe „distracție” în sala de clasă. Nu considerăm că învățarea poate fi efectuată doar într-o manieră puternic structurată. La Novakid, elevii vor avea parte de jocuri, vor cânta, vor desena și vor interacționa în limba engleză. Toate aceste activități îi vor menține determinați și dispuși să-și însușească noi informații.

Care sunt cele mai mari provocări întâmpinate în acest tip de predare și cum pot fi ele transformate în avantaje?

Trebuie menționat faptul că juniorii sunt cufundați în limba engleză încă de la început. Profesorii noștri nu folosesc și adesea nu cunosc limba maternă a copiilor. Acest lucru poate fi intimidant în primă fază atât pentru elevi, cât și pentru părinți, dar prin repetiție, utilizarea gesturilor și a metodei de răspuns fizic total (TPR), chiar și începătorii pot să învețe și să înțeleagă literele, să formeze cuvinte și să urmeze instrucțiunile profesorului.

Cum reușesc să valorifice profesorii Novakid interesele individuale ale elevilor?

Marea majoritate a lecțiilor noastre conțin secțiuni care permit elevilor să se exprime desenând pe diapozitive sau fiind activi în mediul lor. Aceștia le fac profesorilor cunoștință cu animăluțele lor de companie sau cu jucăriile preferate, împărtășind diverse experiențe. Elementele amintite le permit apoi cadrelor didactice să înțeleagă interesele studenților și să le valorifice în timpul orelor. Profesorii procedează adesea similar în cadrul lecțiilor – folosesc recuzită pentru a îmbunătăți înțelegerea copiilor și pentru a le menține atenția.

Ce caracteristici de bază sunt luate în calcul atunci când sunt elaborate noi jocuri și nivele dedicate micilor studenți?

Dezvoltarea jocurilor și nivelelor pentru tinerii cursanți în cadrul unei platforme precum Novakid necesită analizarea atentă a mai multor caracteristici cheie, pentru a se asigura un conținut atât educațional, cât și captivant. Câteva dintre aspectele de bază sunt: adecvarea conținutului în funcție de vârstă (jocurile ar trebui să fie potrivite pentru grupa de vârstă vizată), valoarea educațională (fiecare joc și nivel necesită un obiectiv educațional clar aliniat curriculei), implicarea și distracția (jocurile trebuie să fie amuzante, pentru a potența interesul copiilor), interactivitatea (nivelurile ridicate de interactivitate ajută la menținerea angajamentului și, de asemenea, susțin învățarea activă).

Deopotrivă esențiale sunt urmărirea progresului și adaptarea (jocurile noastre fiind concepute astfel încât să-și ajusteze dificultatea în raport cu performanța cursantului, oferind mai mult sprijin atunci când copilul întâmpină probleme și crescând dificultatea atunci când acesta excelează), sensibilitatea culturală și incluziunea (încercăm să ne asigurăm că jocurile sunt neutre din punct de vedere cultural și incluzive, punând la dispoziție mai multe personaje și setări cu care copiii din diferite părți ale lumii pot rezona), interfața și experiența de utilizare (este necesar ca interfața să fie simplă și intuitivă pentru juniori, cu instrucțiuni clare și feedback constant), scalabilitatea și actualizarea (întrucât designul jocurilor ar trebui să permită actualizări și extensii).

Cum se echilibrează joaca și învățatul pentru obținerea celor mai bune rezultate?

Fiecare lecție de la Novakid are în vedere obiective de învățare specifice, asigurându-se un conținut educațional integrat perfect în joc. Această integrare înseamnă că, în timp ce copiii sunt ocupați cu ceea ce se simte ca o joacă, ei învață și exersează simultan noi abilități lingvistice. Folosim metode interactive, care includ povestiri, cântece, jocuri și experiențe din realitatea virtuală. Ele sunt în mod inerent atractive, făcând învățarea să semene mai puțin cu o lecție tradițională și mai mult cu o activitate plăcută.

Și cea mai importantă parte, Novakid se asigură că toate activitățile și cursurile sunt provocatoare în mod corespunzător, oferind suficient suport pentru a împiedica apariția frustrării la copii. Acest echilibru este decisiv pentru dezvoltarea angajamentului și promovarea unei experiențe de învățare pozitive.

Cum reușesc elevii să asimileze informații în formatul de lecții Novakid?

În etapa inițială, elevilor le sunt introduse noi funcții de vocabular, gramatică sau limbaj. Novakid folosește instrumente digitale dinamice, cum ar fi videoclipurile animate sau scenariile din realitatea virtuală, pentru a expune conceptele într-un context ușor de înțeles și de rezonat pentru copii. Prezentarea implică adesea povești sau teme fascinante, adecvate vârstei, ce reușesc să capteze interesul copiilor chiar de la început. Această metodă ajută la ancorarea noii limbi într-un cadru plin de viață și memorabil.

Mai mult, activitățile inedite, feedbackul imediat, repetiția, utilizarea limbajului în contexte variate (prin jocuri de rol), sarcinile creative, elementele gamificate, căile de învățare adaptative, revizuirile periodice și consolidarea cunoștințelor prin joc, toate facilitează interiorizarea informațiilor.

Cum ajung elevii să dezvolte și abilități sociale în timpul lecțiilor de engleză, pe lângă cele lingvistice?

În lecțiile 1 la 1, profesorii se concentrează exclusiv pe un elev, ceea ce le permite să adapteze lecțiile în funcție de interesele și nevoile individuale, construind astfel o relație puternică, de încredere. Acest raport este crucial pentru elevii mai mici, deoarece îi ajută să se simtă în siguranță și sprijiniți, încurajând comunicarea deschisă și participarea activă. De asemenea, în timpul cursurilor de grup (cu până la șase elevi) organizăm activități care necesită colaborare și interacțiune între colegi. Acestea pot include proiecte colective sau jocuri lingvistice, care stimulează elevii să comunice, să împărtășească gânduri și să lucreze împreună.

Profesorii inițiază numeroase discuții, îndemnându-i pe elevi să-și facă ideile și experiențele legate de temele lecției auzite. Această practică nu numai că ajută la exersarea limbii engleze, dar îi determină pe copii să-și îmbunătățească abilitățile de ascultare și să respecte perspective diverse. Totodată, tutorii folosesc jocuri de rol, simulări sau chiar scenarii din viața reală, ce solicită aplicarea abilităților lingvistice în contexte asemănătoare celor presupuse de interacțiunile zilnice. Astfel sunt valorificate competențele lingvistice, dar și abilitățile generale de comunicare.

Cum este tratată frica și reticența elevilor, astfel încât să se imerseze complet în mediul lingvistic și să depășească barierele conversaționale?

Se poate întâmpla ca cei mici să fie timizi sau pur și simplu să nu aibă starea necesară pentru participarea la curs. Profesorii noștri sunt pregătiți pentru aceste situații și au o experiență vastă în a face lecțiile pentru copii captivante. Secretul sună în felul următor: nu trebuie pusă presiune asupra copilului pentru a performa imediat. În plus, jocurile, cântecele, zâmbetele și ursuleții de pluș nu provoacă deloc teamă!

Cât de importantă este coparticiparea familiei în acest proces educațional și cum poate impacta progresul?

Coparticiparea familiei este extrem de benefică și poate avea un impact semnificativ asupra progresului unui copil din multiple puncte de vedere. Atunci când membrii familiei se interesează activ de procesul de învățare al juniorului, oferă suport emoțional și motivație. Bonus, transformă sesiunile educaționale în experiențe extrem de plăcute, crescând disponibilitatea față de lecții și angajamentul în privința practicării limbii în afara orelor de învățare formală. În special pentru cei de vârste fragede, faptul că un părinte sau o figură cunoscută participă sau sprijină studiul poate fi util la reducerea anxietății asociate cu învățarea online și cu interacțiunea alături de un profesor dintr-un mediu cultural diferit.

Ce sfat ai da părinților care își doresc să-i învețe pe copii limba engleză?

Asimilarea timpurie a limbajului joacă un rol vital pentru modul în care copilul poate înțelege o limbă, la fel și practica regulată. Consecvența în învățarea și utilizarea englezei va consolida abilitățile lingvistice și le va face parte din rutina zilnică a juniorului. Este de dorit ca limba engleză să fie introdusă prin cărți, muzică, emisiuni TV și filme. Alegeți un conținut adecvat vârstei și plăcut, deoarece în acest fel veți crește probabilitatea efectelor pozitive.
Nu în ultimul rând, faceți din învățarea limbii engleze un proces distractiv – mai degrabă un joc decât o altă materie școlară de exersat! Puteți folosi platforme educaționale precum Novakid, care oferă experiențe de învățare interactive, bazate pe gamification. Nu puteți da greș cu aceste sisteme concepute pentru a face studiul captivant și distractiv!

Așadar, învățarea limbii engleze nu reprezintă un efort unidirecțional din partea copiilor, ci o mobilizare generală de forțe, atât din partea elevilor, cât și a familiei sau profesorilor, grație căreia mediul de studiu devine unul sigur și plin de amuzament. Deși adesea trecute cu vederea, detaliile legate de vârstă, durata de atenție și chiar pasiuni sunt cele care transformă lecțiile într-o adevărată plăcere, iar platforma online Novakid o știe prea bine.
Pentru a oferi juniorilor o experiență imersivă în universul limbii engleze, în care poveștile, benzile desenate și jocurile ghidează întreaga activitate didactică, poți programa aici, total gratuit, prima lecție de engleză pentru copii.

Descoperă din acest videoclip mai multe avantaje ale metodologiei Novakid și trezește plăcerea pentru cunoaștere în cei mici!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.