Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei și Copilului ,,Alessandrescu- Rusescu’’ București (INSMC) a anunțat finalizarea primei etape a proiectului de renovare și utilare a rezervelor pentru copiii internați în Spitalul de Pediatrie al INSMC. La finalul acestei etape au fost inaugurate primele 9 rezerve din secția Pediatrie III, lucrările fiind realizate  cu sprijinul companiilor partenere implicate în acest proiect de suflet.

 

Anual, în compartimentul de urgență al Spitalului de Pediatrie al INSMC primesc îngrijire medicală aproape 50 de mii de copii din București, o mare parte dintre ei având nevoie de îngrijire medicală prelungită, respectiv de internare cu însoțitor. Acest proiect realizat cu implicarea companiilor partenere (A&D Pharma, Secom, Boiron, Aqua Carpatica, Bebe Tei, Zepter, Anchor Grup) completează serviciile medicale oferite în cadrul INSMC și oferă pacienților INSMC condiții la standarde europene. Cele 9 rezerve renovate și modernizate aparțin Secției de Pediatrie III și sunt dotate cu televizoare, frigidere, aer condiționat, fotolii extensibile pentru însoțitori, baie proprie.

 

Lucrările au început în luna iunie 2019, iar investiția totală s-a ridicat la aproximativ 60 de mii de Euro, fonduri puse la dispoziție de către companiile partenere. Dorim să continuăm proiectul cu renovarea, utilarea și dotarea completă a compatimentului de primiri urgențe pediatrie.

Sursă: Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei și Copilului ,,Alessandrescu- Rusescu’’

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.