După cum bine știți, la sfârșitul lunii februarie am organizat cea de-a 12-a ediție Modern Dad’s Challenges, iar tema întâlnirii a fost legată de bani – gestionarea finanțelor persoale și cum îi învățăm pe copii valoarea banilor sau, altfel spus, ”Educație financiară pentru tătici și cei mici”.
Invitații acestei ediții au fost: Roxana Bucur, Expert financiar & Manager; Adrian Asoltanie, Trainer Educație Financiară adulți și copii; Valentin Popovici, Adriana Istrate și Gabriela Guta, Profesori de educație financiară BCR. Moderator eveniment – Alex Zamfir, Tătic, Blogger & Realizator Radio.
Cum facem educație financiară copiilor? cu Roxana Bucur
Roxana Bucur, Expert financiar, le-a povestit tăticilor despre importanța educației financiare a copiilor și despre cum ne putem folosi de acest subiect pentru a le dezvolta micuților noștri creativitatea, responsabilitatea, concentrarea, gândirea antreprenorială, răbdarea și generozitatea.
Ați auzit de testul prăjiturii? Dacă nu, urmăriți experimentul AICI. Practic, e dovedit științific, capacitatea de a amâna recompensa duce la succes personal sau profesional.
Roxana spune că educația financiară se predă copiilor prin joc, discuții, activități practice, lectură și vizite. Ce putem face? Să le oferim informații despre cum au apărut banii (trocul); să purtăm discuții despre ce putem și ce nu putem cumpăra cu banii și, astfel, să-i învățăm despre valoarea banilor; să-i ajutăm să înțeleagă că banii nu cresc în copaci, ci se câștigă prin muncă; să le explicăm care e diferența dintre nevoie (de exemplu, rechizite) și dorință (rechizite de la un anumit brand), etc.
Roxana ne-a recomandat și câteva titluri de carte pe acest subiect: ”Greierul și furnica”, ”Mărunțilă și Bancnoțilă”, ”Banul muncii”, ”Copil bogat, copil isteț” de Robert Kiyosaki, ”Punguța cu doi bani”, ”Fata babei și fata moșului”, ”Regele Midas”, ”Misterul din podul casei”, ”Inimioare, inimioare”.
Iar la capitolul ”Jocuri”, recomandările Roxanei sunt: ”Ce am eu și nu ai tu?”, ”Alege banul!”, ”Ghici ce-i!”, ”De unde vin banii?”, ”La magazin”, ”Ce poți să cumperi?”, ”La bănci”, ”Cash flow pentru copii”.
Printre activitățile practice propuse de Roxana se regăsesc: ”Colorează bancnotele, monedele”, ”De la mic la mare”, ”potrivește banul” – puzzle, ”Ce vreau și ce îmi trebuie?”, confecționare pușculiță, ”Dăruind bine ne simțim!” – vizionare, etc.
”Educația financiară nu e despre bani, e despre VIAȚĂ!” Adrian Asoltanie
Cu acest citat și-a început prezentarea Adrian Asoltanie, Trainer Educație Financiară adulți și copii. Și apoi i-a întrebat, scurt și la obiect, pe tăticii din sală: TU CINE EȘTI? De ce a făcut asta? Pentru că Adrian consideră că finanțele personale sunt strâns legate de personalitatea fiecărui om în parte. Astfel că, în relația cu banii, e foarte posibil să ne regăsim în una din următoarele 4 categorii de persoane: SPENDER (adică mână-spartă), SAVER (sau strâns la pungă), AVOIDER (este inocentul) sau MONK (călugărul).
Adrian recomandă metoda plicurilor – ”Money Map” – o metodă clasică care ne ajută să avem mai mult control asupra banilor pe care îi avem. Sau, altfel spus, ”la începutul fiecărei luni, spune tu banilor unde să se ducă în loc să te întrebi pe unde s-au rătăcit!”
Adrian Asoltanie: ”Recomandarea mea este să vă faceți câteva fonduri: fond de urgență: 1500 – 2000 lei, pe care să îi aveți cash în casă; fond de economii (3-6 luni cheltuielile familiei) și abia apoi vă gândiți la investiții!”.
„Cele mai multe greșeli le facem atunci când ne grăbim. Vrem totul acum. Secretul este sa o luăm mai încet!” a mai spus Adrian Asoltanie, Trainer.
O altă idee cu care am rămas în urma întâlnirii cu Adrian este ”În familie, deciziile se iau de comun acord!” Așadar, de luat aminte! 🙂
”Plătește-te pe tine prima dată!” – workshop BCR
Evenimentul s-a încheiat cu un workshop extrem de util, susținut de profesorii de educație financiară BCR – Valentin Popovici, Adriana Istrate și Gabriela Guta.
Sfatul lui Valentin Popovici, Profesor de educatie financiara BCR, este: „Investiți doar banii pe care vă permiteți să-i pierdeți”!
„Este foarte important să facem diferența dintre nevoi și dorințe, să ne setăm obiectivele de viață și banii necesari pentru a le îndeplini, cât și planificarea obiectivelor pe termen scurt, mediu și lung”, a spus Gabriela Guta, Profesor de educație financiară BCR.
Adriana Istrate, Profesor de educatie financiara BCR, ne-a povestit despre A V E R E A personală și cum calculăm unde ne situăm pornind de la activele și pasivele pe care le deținem.
Principalele lecții cu care am plecat acasă în urma workshop-ului Școala de bani by BCR pot fi sumarizate astfel:
- Prima regulă a economisirii: PLĂTEȘTE-TE PE TINE PRIMA DATĂ! Economiile se fac din timp, făcând diferența între nevoi și dorințe.
- Independența financiară se construiește în timp, cu disciplină!
- Puteți folosi cu încredere www.scoaladebani.ro pentru planificarea bugetului personal!
- Învață să ai o relație bună cu banii!
- Pune deoparte 5 lei pe zi și aplică regula 20/50/30
- Banii nu sunt răi sau buni, ci modul în care îi întrebuințăm ne poate face viața mai ușoară sau, dimpotrivă, dacă îi gestionăm greșit ne pot face foarte nefericiți.
Sperăm ca informațiile mai sus prezentate să vă fie de folos!
****
Acest eveniment n-ar fi fost posibil fără susținerea Lidl Romania, BCR, Aqua Carpatica, Domeniile Samburesti. PlaYOUTH. Mulțumim!
Rămânem recunoscători și partenerilor media: Itsy Bitsy, Qbebe & Școala Părinților Responsabili, SfatulParintilor.ro, Un soi de blog, RomaniaPozitiva, Supermamici.com, solonaria.ro AncaArau.ro SebaBaby Dana Predu Prescolar.ro Povești din Bebelonia Bebe H, Youplay.
Evenimentul Modern Dads este un concept creativ marca Creative Energy Corner.