Înainte de a vă prezenta programul spectacolelor din următoarea perioadă, vrem să vă anunțăm că – în premieră pentru o instituție culturală din România – Opera Comică pentru Copii (OCC) lansează o emisiune pe postul de televiziune N24 Plus.
Emisiunea TV ”Nino și Maria”
Noua emiusiune ,,Nino și Maria” de pe N24Plus este dedicată exclusiv spectacolelor OCC și va fi difuzată sâmbăta și duminica, de la orele 11:45, respectiv 09:00. În cadrul emisiunii doi dintre cei mai populari artiști de la OCC vor prezenta detalii despre programele Operei Comice pentru Copii, plus spectacolele în serial.
,,Alice în Țara Minunilor” și ,,Erus și Valea Răbdării”
Cei care nu au apucat să vadă premiera lunii martie la OCC – spectacolul de balet ,,Alice în Țara Minunilor” în regia și coregrafia Corinei Dumitrescu – mai pot să își cumpere bilete la reprezentațiile din 16 și 17 martie, la Sala Mare, de la orele 11:00 și 17:00. Năzdrăvana Alice îi invită pe cei mici să ia parte la o adevărată aventură, alături de binecunoscutele personaje magice – Iepurele Alb, Pălărierul sau Pisica Cheshire.
Tot pe 16 și 17 martie cei mici au ocazia să îl întâlnească pe curajosul Erus și să pornească alături de el în călătoria fantastică prin Valea Răbdării, la Sala Undergrant. Spectacolul de teatru ,,Erus și Valea Răbdării”, în regia Irinei Slate, este o adaptare după cartea cu același nume a lui Alec Blenche, o frumoasă poveste despre prietenie și înțelegere, dar mai ales despre răbdare și a ajuns la 50 de reprezentații de la premiera din toamna trecută!
Primăvara Jocurilor revine la OCC
Din 23 martie, Opera Comică pentru Copii vă invită să vă bucurați din plin de primăvară și să petreceți timp cu cei mici în Grădina OCC, locul perfect pentru un weekend în familie. Sâmbăta între orele 11:00 – 19:00 și duminica între orele 11:00 – 17:00, la sediul instituției din Calea Giulești, nr. 16, cei mici vor avea la dispoziție numeroase jocuri în aer liber, ateliere de creație, board games, foto corner, food court și o mulțime de alte surprize.
Petreceri de ziua de naștere la Aventura Parc
Tot din 23 martie, Aventura Parc revine la OCC cu numeroase activități amuzante pentru cei mici. Copiii vor putea să încerce peretele de escaladă, tirolienele, dar și să își pună la încercare aptitudinile sportive, urmând cu atenție traseele marcate prin copaci. Aventura Parc se adresează tuturor copiilor cu vârsta minimă de 5 ani, iar biletul costă 20 de lei pentru 30 de minute de activitate.
De asemenea, părinții care doresc să le pregătească copiilor lor o zi de naștere cu totul specială sau pur și simplu o petrecere surpriză, vor avea ocazia, în fiecare weekend, începând cu 23 martie, să închirieze zona Aventura Parc. Pentru asigurarea disponibilității spațiului, rezervările se vor face din timp. Astfel, în decurs de un an de zile, apare al treilea spațiu de petrecere a zilei de naștere la OCC, după cel de la balconul Sălii Mari și cel de la Escape Room.
Musicalul ,,Madagascar, a Musical Adventure JR.”, o nouă premieră la OCC
În luna iunie, Opera Comică pentru Copii prezintă premiera musicalului ,,Madagascar, a Musical Adventure JR.”. Pe 14, 15 și 16 iunie, bucureștenii sunt invitați să vadă spectacolul realizat de Jaqueline Bratu, o aventură muzicală cu și pentru copii, adaptată după superproducția cinematografică cu același nume realizată de DreamWorks. Timp de 60 de minute, amuzantele personaje din film – leul Alex, zebra Marty, girafa Melman, hipopotamul Gloria și, bineînțeles, pinguinii – vor urca pe scena OCC și promit să le ofere copiilor o experiență muzicală uluitoare. Biletele pot fi achiziționate de pe platforma bilete.ro.
*Sursă material și poze: Opera Comică