Am discutat cu Adina Giurgea despre volumul colectiv „Părinți pe sârmă” și despre provocările din viața de părinte. Iată ce ne-a răspuns:
- Ce te-a inspirat să inițiezi volumul colectiv Părinți pe sârmă și să aduni toate aceste perspective despre provocările din viața de părinte?
Părinții din comunitatea noastră sunt cei care m-au inspirat în mai toate proiectele noastre, iar în acesta cel mai mult. După ce am citit sute, poate mii de mesaje de la părinți – sub formă de postări și comentarii – am simțit cu toată ființa că ceea ce-i alină cel mai mult, ceea ce-i face să se simtă conectați, mai puțin singuri, mai înțeleși în această aventură a parentajului, sunt poveștile. Poveștile reale, necosmetizate ale părinților, mai presus de sfaturi, soluții ori informații de la specialiști. Și atunci am realizat cât de valoros ar fi să avem o carte pe noptieră pe care să o putem lua în mâini, răsfoi, citi măcar 5 minute în momentele în care ne simțim jos, avem nevoie de o vorbă bună, de o poveste care să normalizeze greul pe care adesea îl simțim prea apăsător. Sau să ne facă să râdem – că avem o mulțime de pastile de umor – când vrem să ne înveselim sau să facem haz de necaz.
2. Care a fost partea cea mai provocatoare când ai coordonat contribuțiile autorilor diferiți?
Sincer? Eu iubesc partea creativă, dar sarcinile repetititve și hârțogăria mă dărâmă, îmi ia toată energia. Așa că una din cele mai nesuferite taskuri a fost întocmirea contractelor de drepturi de autor pentru toți cei 44 de autori, toate emailurile cu date personale, completat, scanat, m-a obosit rău. Dincolo de asta, cu adevărat provocatoare a fost campania de precomandă pe care a trebuit s-o orchestrăm foarte bine cu fiecare comunicare, cu implicarea co-autorilor, cu comunicări pe grup și în afara lui pentru ca în săptămâna când au fost deschise precomenzile să vindem cele 500 de exemplare care ne permiteau să plătim tiparul. A fost cu mari emoții, că de asta depindea totul.
3. În carte au scris și câțiva tați – ce subiecte importante au adus pe agenda discuțiilor?
Da, sunt 4 tați care au scris în cartea noastră, am ales chiar să începem și să terminăm cartea cu un tata. Prima poveste îi aparține lui Gabriel Panțiru, tată de băiat și psihoterapeut care atinge subiecte grele (din experiența lui cu băiatul și cu familia) precum furia, agresivitatea și traumele transmise din generație în generație și cum a reușit să spargă acest tipar. Un alt tata a scris despre onorarea emoțiilor și limitelor fiicei lui de 3 ani, iar Alex Zamfir, creatorul jocurilor The Funny Brands și prieten al comunității Părinți pe sârmă a împărtășit o întâmplare de când a crezut că și-a pierdut fiul la mare. Plină de încărcătură emoțională, dar și umor. În final, avem o poezie despre ce înseamnă să fii tata.
4. Din ceea ce ai citit în experiențele celorlalți părinți, ce lecții sau surprize ai descoperit pentru tine personal?
Poate suna ciudat, dar am simțit că nu suntem așa de diferiți noi, părinții. Că deși fiecare poveste este unică și fiecare își simte propriile zbateri și provocări cele mai mari, ceilalți părinți trăiesc expriențe similar. Și ei se luptă, și ei plâng, și ei râd, și ei se bucură, și ei se întreabă la finalul zilei: oare am fost un părinte suficient de bun azi?
Am mai descoperit părinți care au trecut prin experiențe grele, dureroase, diferite de ale mele – cum e pierderea unei sarcini, să trăiești departe de copilul tău câșiva ani sau teama de a-ți pierde copilul – și am simțit foarte multă admirație pentru ei și puterea lor de a rezista, de a trăi, de a nu-și pierde speranța și credința.
5. În ce fel crezi că schimbul de experiențe între părinți poate influența creșterea și dezvoltarea copiilor?
Copiii noștri cresc la umbra noastră – am in minte o imagine a unui copac – se hrănesc din rădăcinile noastre, se bucură când ne văd fericiți sau mulțumiți, se încarcă când noi suntem bine. Iar noi suntem bine atunci când ne simțim conectați și cu alți adulți, când ne găsim tribul, când simțim că aparținem, când ne încărcăm cu speranță, cu povești și bucurie de la oameni cu valori și principii similare.
6. De ce ai recomanda părinților să citească această carte, fie ei tați sau mame?
Îți dau seama că eu sunt foarte subiectivă, fiindcă e cumva un copil al meu pe care-l hrănesc și cu care mă laud de atâta timp. Dar cred că cea mai bună recomandare nu vine din partea mea, ci din partea cititorilor. Am în minte două feedbackuri despre carte pe care vi le voi împărtăși.
O mama a scris că Povești pe sârmă e o carte ca o îmbrățișare, o alta a spus că e balsam pentru suflet. Iar altcineva (nu știu sigur dacă e mama sau tata) a scris:
Cartea asta NU e despre părinți perfecți. Și tocmai de aceea e bună.Sunt povești din viața reală, cu oboseală, vină, frici, dar și momente din alea mici care salvează ziua.
Nu dă lecții și nu moralizează.
Te face să zici:
„Ok, deci nu doar la mine e haos… bun, respir!”
Se citește ușor, dar îți rămâne lipită de suflet. Pentru că fiecare poveste îți atinge câte un colț de inimă pe care îl ții de obicei ascuns.
Recomand părinților care vor adevăr, nu perfecțiune.
Și celor care au nevoie să audă măcar o dată:
„Ești om. Și e suficient.”
