Opera Comică pentru Copii încheie stagiunea 2022-2023 cu un weekend de premieră! Pe 16, 17 și 18 iunie are loc premiera spectacolului de balet „Prințesa din Adâncuri” în Sala Mare a instituției din Calea Giulești nr. 16.
Producția poartă semnătura creatoarei Jaqueline Bratu (regie, coregrafie, concept scenografic) și are o distribuție alcătuită exclusiv din copii. Acțiunea se desfășoară atât pe pământ, cât și pe tărâmul fermecat marin, iar publicul are astfel ocazia să descopere atât personaje obișnuite, cât și creaturi supranaturale.
Când Bayou, un marinar puternic și priceput, găsește, întâmplător, medalionul cu diamant al Prințesei Anahita, are de ales între a i-l oferi iubitei sale, Lyn, sau a-l returna Prințesei din Adâncuri, astfel aflându-i întreaga poveste neștiută de oamenii de pe uscat. Biletele sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.
„Un nou spectacol captivant, cu copii pentru copii. O poveste minunată despre prietenia dintre oameni și făpturile din adâncul mării. O poveste minunată despre două lumi: de o parte veselia și exuberanța oamenilor, de cealaltă parte grația și misterul adâncurilor. Dragostea adevărată, curajul, prietenia contribuie la un final fericit, chiar dacă puțin neobișnuit. Vă așteptăm să aflați împreună cu noi povestea prințesei din adâncuri.”, a declarat Jaqueline Bratu, creatoarea spectacolului.
De aproape două decenii, Jaqueline Bratu predă baletul clasic copiilor, formând generații întregi de viitori mari dansatori ai scenelor românești și internaționale, la Școala de Balet „Jaqueline”. Din anul 2016, Jaqueline Bratu a intrat în echipa OCC, în cadrul programului educativ Atelierele „Micul Artist”, unde pregătește copiii pentru minunata lume a dansului. La Opera Comică pentru Copii, Jaqueline Bratu a realizat până acum spectacolele „Frumoasa Vasilisa”, „Prințul Crab”, „Prințesa florilor” și „Licornia, ultimul unicorn”. De asemenea, a pregătit copiii care au participat în spectacole ale teatrului precum „Flautul fermecat”, „Madagascar – A musical Adventure Jr.”, „Motanul încălțat”, „Carmen și toreadorul” și „Poveste de Crăciun”.
„Coregrafia și regia lui Jaqueline Bratu aduc pe scenă o lume magică și spectaculoasă, iar muzica, un mozaic de lucrări semnate de compozitori consacrați, inclusiv Adolphe Ch. Adam, Antonio Vivaldi și Piotr Ilici Ceaikovski, îndeamnă la reverie. Creatoarea ne oferă această poveste prin intermediul talentului și pasiunii copiilor pe care îi coordonează cu atâta măiestrie. Ei sunt eroii care ne poartă în această călătorie plină de emoții și surprize. Fiecare mișcare de dans de pe scenă este realizată cu dăruire și bucurie autentice.”, a declarat Felicia Filip, managerul Operei Comice pentru Copii.
Festivalul Opera Copiilor a ajuns la final
Cea de-a șaptea ediție a Festivalului Opera Copiilor s-a desfășurat în perioada 26 mai – 11 iunie 2023, în fiecare weekend, între orele 10-21. Programul evenimentului a cuprins numeroase activități pentru întreaga familie, organizate la sediul instituției din Calea Giulești nr. 16, printre care se numără 30 de reprezentații pe cele trei scene de la sediu, târg și zone de relaxare, pașaport de vacanță, jocuri și concursuri, dar și ateliere creative. Ediția din acest an a adus în atenția vizitatorilor evenimente și spații inaugurate special cu această ocazie. Printre acestea s-au numărat Bebe F.O.C., o secțiune special concepută pentru cei mai mici spectatori, cu vârste cuprinse între 0-3 ani, Misterium, un spațiu misterios și fascinant, precum și conferințele Librăriei OCC, unde copiii au avut oportunitatea de a explora lectura și de a se întâlni cu autori contemporani și personalități ale lumii culturale.
Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii îi apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole de calitate – operă, balet, musical, concerte-lecție, operetă, teatru muzical – cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare precum festivaluri de vară și de iarnă, Atelierele „Micul Artist”, ,,Magazinul OCC”, Tururile „În Spatele Cortinei”, ,,Petreceri de ziua de naștere”, ,,Escape Room”, „Aventura Parc”, „Abonamente” sau „Voluntariat”.
Pentru informații de presă, vă rugăm să contactați Biroul de Presă al OCC, prin e-mail la occ.revista@gmail.com sau apel telefonic la 0745 45 56 45.