Ai traversat vreodată pe roşu? Pe lângă trecere? Sau pur şi simplu pentru că „strada era liberă şi nu venea nimeni”? Dacă răspunsul e da, nu eşti o excepție.
Un studiu derulat la cererea KilometrulBine, pe 808 respondenți la nivel național, a evidențiat ceva ce ştim cu toții, dar preferăm să nu recunoaştem cu voce tare: traversăm neregulamentar, ştim că nu e ok şi o facem în continuare. Din grabă, din obişuință, pentru că „de data asta chiar nu vine nimeni”.
Mergem mult pe jos. Dar nu ne simțim în siguranță.
Aproape 60% dintre respondenții studiului merg pe jos peste 30 de minute în fiecare zi. Suntem pietoni activi, prezenți constant în trafic. Și totuşi, doar 12% se simt în siguranță ca pietoni în oraşul lor. Peste 30% se simt parțial sau deloc în siguranță.
Și totuși continuăm să mergem pe jos. De ce? E un mecanism psihologic cunoscut drept normalizarea riscului – atunci când un pericol devine familiar, creierul îl reclasifică ca fiind „normal”. Nu mai simțim amenințarea la fel de acut, pentru că am traversat strada de mii de ori și nu ni s-a întâmplat nimic. Experiența repetată fără consecințe negative ne convinge, treptat, că riscul e mai mic decât e în realitate.
Exact asta explică paradoxul din cifre: știm că nu e sigur, dar continuăm. Nu din inconștiență, ci pentru că mintea noastră a învățat să trateze traficul ca pe un fundal – ceva cu care coexistăm, nu ceva față de care suntem în alertă.
Traversarea neregulamentară – în topul comportamentelor problematice
Studiul a identificat traversarea neregulamentară drept cel mai frecvent comportament problematic în traficul pietonal – prezentă în 67,7% dintre comportamentele negative raportate.
Motivele? Le recunoşti imediat, pentru că probabil le-ai avut şi tu:
- Strada era complet liberă – în peste 70% dintre cazuri
- Trecerea era prea departe – 47,5%
- Eram grăbit şi în întârziere – 29%
Cu alte cuvinte: traversăm neregulamentar când calculăm rapid că „nu vine nimeni”, când e incomod să mergem câțiva metri în plus până la trecerea de pietoni şi când agenda zilei ne presează. Adică fix în situațiile obişnuite, de zi cu zi.
Vedem greşelile altora. Pe ale noastre, mai greu.
Aici e poate cel mai interesant paradox din tot studiul.
Peste 60% dintre respondenți au observat şoferi care încalcă regulile rutiere. Jumătate au remarcat şi comportamentul neglijent al pietonilor din jur – traversare pe roşu, pe lângă trecere, cu căştile în urechi şi atenția în altă parte.
Dar când vine vorba de propriul comportament? Doar 10,5% recunosc că fac acelaşi lucru.
Și acelaşi mecanism funcționează când vine vorba de cauze: 80,4% consideră că principala cauză a accidentelor rutiere este neatenția pietonilor. Viteza excesivă a vehiculelor şi neglijena şoferilor completează podiumul. Știm unde e problema. Doar că o plasăm, de obicei, la alții.
Știm că e riscant. Traversăm oricum.
Una dintre concluziile cele mai clare (şi mai incomode) ale studiului este că oamenii sunt conştienți de riscuri, dar conştiința asta nu le schimbă prea mult comportamentul.
Respondenții evaluează traversarea pe roşu şi mersul neatent drept comportamente foarte riscante. Și totuşi, le practică. Motivele? Diverse: graba, din obişnuință, pentru că strada părea liberă în acel moment.
Asta e diferența dintre teorie şi a pune în practică. Iar ea explică de ce informația singură nu e suficientă – 36,3% dintre respondenți spun că ar respecta mai strict regulile dacă ar fi mai multe treceri de pietoni şi amenzi mai mari, nu neapărat dacă ar şti mai multe despre riscuri.
Schimbarea de comportament începe prin cunoaştere. Dar se aprofundează prin obişnuință nouă, construită repetat, zi de zi.
Ce înseamnă asta pentru noi, ca părinți
Datele studiului nu sunt despre „alții”. Sunt şi despre oricare dintre noi, cei care mergem zilnic pe stradă, cu sau fără copii lângă noi.
Dacă traversezi când strada e liberă, copilul tău nu reține că a fost o excepție. Reține că acesta e felul în care funcționează lucrurile, că traversarea înseamnă să te uiți rapid și dacă “nu vine nimic” traversezi chiar dacă nu ai trecere de pietoni sau semafor.
Studiul confirmă că suntem conștienți de reguli. Problema nu e lipsa de informație – e distanța dintre ce ştim şi ce facem efectiv. Iar acea distanță se transmite mai departe, exact prin comportamentele pe care le considerăm minore sau bine justificate în acel moment.
Primul Pas Contează – campania KilometrulBine cu susținerea Dacia
Tocmai din aceste concluzii s-a născut campania „Primul Pas Contează”, lansată de KilometrulBine – platforma de responsabilitate socială a Dacia.
Ideea de la care porneşte e simplă şi directă: tu contezi. Și nu doar pentru tine. Fiecare decizie pe care o iei în trafic are un efect în jur – asupra şoferilor, asupra celorlalți pietoni, asupra copilului care se uită la tine şi construieşte, fără să ştie, propriile reflexe pentru mai târziu.
Campania nu e despre reguli pe care nu le ştii. E despre gesturile mici pe care le ştii, dar le amâni: o privire în plus înainte să traversezi, o secundă de răbdare când eşti grăbit, alegerea conştientă de a merge până la trecere chiar şi când strada pare liberă.
Primul pas contează. Al doilea vine de la sine!
