Teatrul EXCELSIOR – singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor adulți – anunță premiera spectacolului ADRENALINĂ de Gabriel Sandu – o producție ce explorează tema adicției contemporane în diferite forme și cultura pop recentă.
Spectacolul se joacă la Sala Studio a Teatrului EXCELSIOR și va avea premiera oficială sâmbătă, 9 martie 2024, ora 19:00.
Despre spectacolului ADRENALINĂ
Adrenalină reprezintă o călătorie în timp, în inima Anilor 2000, prin prisma unei trupe dance formate din trei adolescente care au șocat o întreagă țară. Succesul lor fulminant a durat doar o vară, dar emoția de a fi pe scenă în fața mii de oameni care le scandau numele le-a legat destinul pe viață. 20 de ani mai târziu, cele trei decid să se reunească pentru un concert aniversar, oferind oamenilor o incursiune sinceră în lumea faimei de-o vară și în toate controversele ce au urmat.
Spectacolul devine o oportunitate de a revizita și de a aduce în discuție estetica Anilor 2000, sunetul, valorile și obsesiile vremii, prin prisma a trei personaje puternice.
Costumele reflectorizante și ritmurile dance le însoțesc pe cele trei tinere de la glorie până în adâncurile vieții fiecăreia. Dependențele și relațiile toxice se împletesc într-o poveste organică. Reuniunea trupei nu reprezintă doar un moment de sărbătoare, ci și o ocazie de autodescoperire, în care decorul vibrant al anilor 2000 se transformă sub ochii noștri, reflectând realitățile actuale.
Gabriel Sandu, autorul spectacolului
Alături de Gabriel Sandu, care semnează textul și regia spectacolului, din echipa de creație a spectacolului fac parte și Clara Ștefana (scenografie), Ruxandra Bobleagă (coregrafie și lighting design), Miruna Croitoru (video și lighting design), PLUSHY (muzică), Andreea Găzdaru (consultant psihologic), Maria Alexievici (pregătire muzicală).
Distribuția spectacolului ADRENALINĂ este alcătuită din actrițele Teatrului EXCELSIOR: Dana Marineci, Oana Predescu, Iulia Samson. Apariție video: reallyrux.