Magicianul Costin Teodorescu
Poza cu magicianul Coostin Teodorescu

Cred că în această perioadă avem nevoie de puțină M A G I E în viața noastră, fie că suntem copii, adulți sau vârstnici. Așadar ne-am gândit să stâm de vorbă cu magicianul Costin Teodorescu, de la Teo Magic Show, care ne-a povestit despre cât de important este să „împrumutăm” vârsta copiilor atunci când construim povești pentru ei și încercăm să îi surprindem cu momente magice.

Costin Teodorescu, alias Teo, este un om de spectacol prin excelență și un magician cu experiența sutelor de show-uri în ultimii 10 ani. “Se spune că magia există doar atunci când crezi cu adevărat în ea, dar eu plusez cu experiența unui performer autentic care poate convinge publicul să intre în această onvenție și să se bucure de mine ca formă de spectacol”.

ModernDads: Copiii sunt mari fani ai momentelor de magie. De ce crezi că le plac atât de mult?

Costin Teodorescu, Magician: Eu cred că magia înseamnă … poveste. Înseamnă o poveste în care eu, magicianul, iau cu mine toată gașca de copii care participă la spectacol. Este obligatoriu ca eu să îi atrag de partea mea, iar acest lucru nu este posibil decât dacă pe perioada spectacolului “împrumut” vârsta copiilor. Și mai este ceva: spectacolul meu este construit astfel încât și eu dacă aș fi propriul meu spectator să fiu surprins. Dacă eu râd când exersez sau creez povestea unui anumit truc, sunt 100% convins că vor râde și cei care mă urmăresc la show.

ModernDads: Care este cel mai special mesaj pe care l-ai primit de la un copil după un act de magie?

Costin Teodorescu, Magician: Sunt multe, milioane de stări pe care le simt după fiecare spectacol. Sunt mesaje non-verbale care sunt transmise prin îmbrățișări, prin fâstâceala pe care o au atunci când mă văd, prin lacrimile pe care le au unii copii atunci când se termină spectacolul. Cu toate astea, un băiețel foarte simpatic, un fel de Kevin din Singur Acasă, vrând să se remarce după un show, mi-a spus: “Teo, orice s-ar întâmpla, eu sunt fanul tău numărul zero!”

ModernDads: Ce joculețe simple, dar magice putem face acasă cu copiii? Dă-ne câteva exemple și pune-ne la treabă! 😉

Costin Teodorescu, Magician: Sunt foarte multe lucruri pe care cei mici le pot face acasa. Cred că important este ca ei să creadă că ce fac este magic, nu să plece pe ideea că … oricum părinții știu că am ascuns la spate sau că am aruncat într-un colț trucul și spun că a dispărut sau nu știu ce. La începutul interviului am spus că magia este poveste. Păi atunci când o spui, este musai să ne curățăm de “falsele impresii” pe care le putem lăsa celor care ne privesc. Atunci când un artist își joacă bine rolul, îi sunt iertate automat toate imperfecțiunile, pentru că ele nici nu mai sunt sesizabile …

ModernDads: Acum cred că și adulții au nevoie de puțină MAGIE, să mai iasă din stărtile în care sunt. Momentele de magie funcționează și la oamenii mari? Reușești să-i faci să uite de problemele zilnice, să se relaxeze și să se bucure de moment?

Costin Teodorescu, Magician: Eu zic că da. Publicul meu are și adulți și copii. Iar eu fac, în același timp, Stand-Up pentru cei mari si magie pentru cei mici. De ce spun asta? Pentru că cei mici se bucură de truc și de povestea din spatele lui, iar adulții se bucură de “gluma” pe care eu o strecor fără ca cei mici să o remarce. E o trecere foarte fină pe care o fac asumat, știind că nu lezez integritatea niciunei părți.

ModernDads: Cum ai descoperit pasiunea ta și ai devenit magician?

Costin Teodorescu, Magician: Eu în primul rând sunt actor. Deci pasiunea de a juca și de a mă juca a existat întotdeauna. Am avut șansa să cunosc doi oameni extraordinari (fiind foarte discreti nu le voi da numele) care m-au ajutat să învăț. Și dintr-un timid, am ajuns un om care a dezvoltat până la urmă un brand.

ModernDads: Dacă ar fi să ne spui 3 lucruri pe care le-ai învățat în general de la tatăl tău sau pe care le apreciezi la el, care ar fi acelea?

Costin Teodorescu, Magician: Eu de la părinții mei am învățat în primul rând cum să mă comport și în al doilea rând să mă bucur de ceea ce fac. Și acum pentru că este o publicație destinată taților (mama nu te supăra), pot să îți spun un lucru pe care i l-a spus sora mea (mamă de două fetițe de 1 an și 5 ani): “Tata, tu ești cea mai bună bunică din lume!”

Vreau totuși să îți răspund cuprinzând așa cum mi-ai cerut, 3 lucruri pe care le-am învățat de la tata: am învățat că un tată adevărat o iubește în primul rând pe mama copiilor săi, am învățat că un tată lasă la ușa casei problemele de la job și am învățat că un tată adevărat renunță la orice pentru a aduce bucurii copiilor. Și o să îți spun o întâmplare reală, pe când eu aveam cam 2 ani și am rămas acasă singur cu el. Tata, și-a tăiat blugii lui nou nouți și mi-a făcut o pereche de blugi potriviți pe măsura mea. Și așa am plecat la maică-mea la birou. Evident că a fost foarte amuzant momentul pentru că pe vremea aceea nu existau jeansi pentru copii. Practic am fost primul copil în blugi din Ploiești. Thx, tată!

***

#ModernDads

Hai și tu în comunitatea taților cu adevărat implicați! Te ținem informat și pe pagina de Facebook sau în grupului privat ModernDadsRomania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.