O generație mai curajoasă de tați

Și ceea ce remarc tot mai des este deschiderea pe care o manifestă tot mai mulți tați de a vorbi deschis și despre lucruri mai puțin confortabile: ce nu a funcționat pentru noi, ca și copii; unde știm că greșim azi și cum încercăm să reparăm; ce nu înțelegem și ce am vrea să schimbăm.

Despre lucrurile astea nu vorbea niciun bărbat până cum câțiva ani. De fapt, vorbeau și foarte puține femei, dar bărbați… nici nu se punea problema, căci să vorbești despre cât de greu ți-a fost sau îți este ție, despre greșeli, despre sentimente… uau, astea sunt vulnerabilități, și despre vulnerabilități nu se cade să vorbim, bărbați fiind. Știam că a ne afișa făr’ de greșeală și făr de frică era normal social acceptată și oricine ar fi încercat să facă altfel ar fi fost arătat cu degetul și pus la zid. Poreclit în fel și chip: fătălău, prostănac, vai de mama lui etc.

Dar, cumva, ușor, ușor, am început să pricepem și noi că asta am văzut la tații noștri. Și că nu ne-a folosit în nicun fel, ba din contră. Am fost păcăliți să credem că ei nu pot să greșească, iar atunci când au făcut-o, ni s-a dărâmat o lume întreagă. Am fost păcăliți să credem că nouă, bărbaților, nu trebuie să ne fie frică și când ne-a fost, dar n-am putut s-o spunem cu voce tare, ne-a fost foarte rău și greu. Am văzut și am trăit toate acestea și, din fericire, am înțeles ceva din toate astea: am înțeles că nu vrem ca și copiii noștri, fie ei fete sau băieți, să treacă prin ce a mtrecut noi. Am înțeles că e mai important ca ai noștri copii să ne vadă așa cum suntem cu adevărat, cu greșelile și imperfecțiunile noastre, pentru că astfel le va fi mult mai ușor să-și accepte propriile imperfecțiuni. Am înțeles că trebuie să ne vadă când greșim, ca să învețe și ei să greșească și să nu facă o tragedie de proporții epice din asta. Am înțeles, într-un final, ce înseamnă curajul.

Curajul nu are nicio legătură cu ce credeam noi că înseamnă. Curajul nu este doar apanajul supereroilor, al celor care nu știu ce înseamnă frică, al celor care trec prin foc pentru a-și atinge focul. Poate că și acelea sunt forme de curaj, dar curajul are multe alte fațete.

Curaj este și când îți iei copilul în brațe să-l speli prima oară, neștiind ce naiba ai de făcut. Curaj este să le spui bunicilor sau vecinilor sau cui vrei tu că nu vrei să facă anumite lucruri cu copilul tău și că nu știu ei mai bine, doar pentru că sunt mai în vârstă. Curaj este să îți las copilul să te rujeze și să te machieze și să ieși așa pe stradă pentru că te-a rugat ea sau el. Curaj este… completați voi de aici înainte.

Pentru că, dragi tați, suntem cu adevărat o generație curajoasă. O generație mult mai conștientă de sine, de puterile sale, dar și de slăbiciuni. O generație mult mai capabilă să se accepte așa cum e. O generație mult mai dispusă să petreacă timp cu copiii. O generație care a înțeles importanța conectării și importanța prezenței tatălui în viața copilului (și vorbesc atât de prezența fizică, cât și de disponibilitatea emoțională).

Suntem o generație de tați care, printre multe altele, a redefinit curajul. Bravo nouă pentru acest lucru!

Alez Zamfir

 

 

 

 

*** Alex Zamfir, Editor moderndads.ro, Blogger & Realizator Radio. Pe Alex il puteti citi pe celmaibuntata.ro sau il puteti asculta la Itsy Bitsy FM, la emisiunea „Tati in dialog”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.