Tata-copil
Father and daughter

Ideea atelierului „Tații și relația sănătoasă cu copiii lor” a venit de la sine. E parte dintr-un proces, început în 2016 din curiozitate, urmat de un studiu academic și mai apoi de o cercetare de mică anvergură.

În ultimii ani, tema tatălui e ambivalentă: absent din viața copilului, la separarea de parteneră sau prezența acestuia, din ce în ce mai evidentă, în plimbările cu landoul sau la locul de joacă alături de copil sau copiii săi.

”Despre emoții vorbești cu maică-ta, eu nu mă pricep” este ceea ce a auzit dintotdeauna un tînăr de la tatăl lui. M-a sunat în urma unui incident, ”banal” cum l-a numit, la muncă, într-o discuție profesională cu colegii și șeful. A declanșat o stare de anxietate puternică și un mic atac de panică. Dorea să înțeleagă ce se întîmplă cu el și avea nevoie de o consultație.

Nevoia de a fi un tată mai bun în fiecare zi, adesea mai bun decît cel avut cînd erau copii, răzbate și în artă. Volumul ”Cartea cu tați” sau filmul documentar ”Holy father” vin să confirme această nevoie. Figura paternă e deosebit de importantă în lumea personală a copilului. Tatăl e personajul autoritate, care-și exprimă puterea, în fanteziile celor mici, cu blîndețe și înțelegere, ca un adăpost în brațele căruia te așezi. ”Lasă că vine taică-tu acasă” spune mama/ îngrijitorul copilului încercînd și reușind să-l sperie, ceea ce schimbă cu totul dinamică relațională.

La fiecare etapă de creștere tatăl are un rol esențial în formarea copilului, indiferent de gen: fetiță sau băiat. Creșterea și dezvoltarea ființei umane presupune, pas cu pas, desprinderea și separarea de figurile parentale, astfel că dacă prima etapă este în grija mamei (dar nu exclusiv!), în primele luni de viață, prin dependența firească corp la corp, după aceea tatăl este la fel de util precum e mama. Vorbim de toate etapele: vîrsta copilului de grădiniță (preșcolarul), vîrsta prea-adolescenței (școlarul) și mai apoi adolescența (aderarea la grupul de prieteni) și adultul tînăr (liceeanul, studentul, partenerul unei relații de cuplu).

Ieșirea copilului în comunitate, creșă/ grădiniță aduce cu sine și construirea relațiilor sociale, prietenii și certuri, iar tranziția către lumea exterioară familiei presupune să învețe gestionarea și reconcilierea conflictelor. Un studiu din 2013, Olanda, indică că comportamentul stimulativ al tatălui scade inhibiția copilului și permite să-și depășească limitele prin înfrînarea anxietății la nou și la grupul de co-vîrstnici.

În plus, același studiu arată că anxietatea socială a copilului este rezultatul comportamentului ambițios al părintelui, resimțită ca presiune de copil să performeze în acord cu ce vrea/ crede adultul, ca și cum părerea/ înclinațiile copilului nu contează.

În Canada (Montreal), un alt studiu indică că disponibilitatea tatălui pentru interacțiunea cu pre-adolescentul este un predictor în relațiile copilului cu prietenii și cu grupul de co-vîrstnici.

În Israel (TelAviv), studiul pe un grup de adolescenți arată că aceștia se simt mai ascultați, respectați cu propriile opinii de către tați, dezvoltă un sens mai mare al încrederii în sine, chiar dacă părintele este mai puțin prezent zilnic prin comparație cu mama. Pentru a dezvolta relații de calitate, sociale (la școală, la serviciu, cu prietenii, etc) sau relații intime copilul trebuie să aibă o relație de calitate cu ambii părinți, mamă și tată.

Vocabular emoțional al taților se deprinde și se dezvoltă prin interacțiunea constantă și deasă cu copilul. E important de subliniat că tatăl face o distincție între dragostea pentru copil și cea pentru partenera lor. În 2018, un alt studiu din Marea Britanie (Oxford), cu eșantion din două culturi diferite: scoțieni și români, vine cu o descoperire importantă: reflexivitatea emoțională întreține relația apropiată dintre copil și tată. ”Tații descriu dragostea ca pe un proces care permite acesteia să crească în timp, iar în loc să se deplaseze în ambivalență ori suspendare, aceștia descriu mai degrabă un sens durabil al dragostei pentru copilul lor, pe măsură ce îi descoperă personalitatea și petrec timp împreună.”*

” Printre concluziile studiului calitativ individual se pot menționa: orientarea către o alianță parentală în cazul unui relații de cuplu defectuoase, rolul compensatoriu patern prin comparație cu propriul tată, importanța sprijinului din grupul social, pentru a stopa degradarea dinamicii psihice personale, de cuplu și din familie. În plus, se confirmă că un program terapeutic adecvat temei terapeutice și problemelor cu care se prezintă un client poate fi de un real folos în recadrarea în rolurile din viața acestuia.”*

*extrase din lucrarea de disertație a specialistului, pe care le redăm identic, motiv pentru care apar ca citate, pentru respectarea dreptului de autor.  

Grup de lucru pentru tați

Grupul de terapie adresează taților, inclusiv celor în devenire, care caută răspunsuri referitoare la rolul de părinte și asupra derulării propriei vieți. Participarea la acest grup de lucru permite acestora să dezbată, să înțeleagă, să învețe, să regleze și să interacționeze cu alți tați. Nevoia de exprimare a paternității este una psihologică și la fel de importantă, precum este cea a maternității.

Temele abordate la grupul terapeutic sunt:

  1. mituri despre rolul părinților în familie și credințele preluate din familia de bază
  2. etape de vîrstă ale copilului și contribuția taților în relație cu copilul
  3. emoții și comportamente masculine – cum să relaționați mai bine cu copilul
  4. dinamica relației de cuplu – etape ale schimbării

Se cunoaște foarte puțin despre nevoile paternale, despre așteptările taților din acest rol social, pe care-l capătă cînd partenera anunță că așteptă un copil. Menirea acestui atelier este să deslușească puțin aceste necunoscute și să ofere taților cîteva răspunsuri la preocupările lor.

Există însă și piedici pentru a-și clarifica și dezvolta acest rol prin participarea la astfel de ateliere sau workshop-uri. Una dintre ele este rușinea de a recunoaște că are o dificultate și de a se expune într-un spațiu cu necunoscuți, căci a greși e de neacceptat. O alta este fuga în lipsa de timp: muncesc mult, n-au timp acum, disponibilitatea emoțională e redusă, iar toată această fugă adîncește și mai mult disfuncționalitățile în relația cu copilul, cu partenera și cu propria persoană. Putem adăuga în final, că vinovăția și frica, ambele neconștientizate, blocate undeva în bagajul emoțional din propria perioadă de creștere, îngreunează căutarea și menținerea echilibrului în viața de zi cu zi.

Rolul de părinte se învață, pas cu pas, așa cum se învață orice altceva. E firesc să greșim, să luăm decizii nepotrivite, să fim obosiți și fără chef, să nu știm. Toate acestea merită a fi acceptate, căci ne permit să le găsim soluție și să corectăm.

 

Despre Nicoleta Radu:

Nicoleta Radu_psihoterapeut

Nicoleta Radu este psihoterapeut cu dublă specializare, Psihanaliză Relațională și Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală. A ales această profesie după 15 ani de carieră corporatistă.

 

Sursa text: Nicoleta Radu

Sursa poza: Freepik.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.