TIC PITIC – Zilele Small size la Bucuresti

În perioada 31 ianuarie – 2 februarie 2020, Primăria Municipiului București, prin Teatrul Ion Creangă ne invită la ediția cu numărul VI de TIC PITIC – Zilele Small size, un mini-maraton al formelor teatrale create special pentru copiii cu vârsta până în 6 ani, pentru că „Artele nu țin cont de vârstă, ci de curiozitate”.

Zilele Small size se organizează simultan în peste 20 de țări și au ca scop apropierea copiiilor de teatru de la o varstă fragedă, propunând o paletă variată de producții: de la spectacole și ateliere senzoriale dedicate bebelușilor care descoperă lumea din brațele părinților, la spectacole care provoacă imaginația, dezvoltă abilitățile cognitive și conturează sensibilitatea estetică a preșcolarilor.

Totodată, Zilele Small size sunt o oportunitate de a atrage atenția asupra rolului important pe care adultul îl joacă în dezvoltarea și încurajarea curiozității celui mic. Un motiv în plus pentru care, o mare parte din activitățile desfășurate la nivel mondial sub umbrela evenimentului includ și componenta de workshop-uri, conferințe sau dezbateri dedicate artiștilor, părinților și educatorilor.

TIC PITIC – Zilele Small size la București

În București, programul TIC PITIC, aduce publicului o selecție diversificată de activități. Astfel, în perioada 31 ianuarie – 2 februarie la Sala Mică a Teatrului Ion Creangă, vom avea parte de Cinci producții de teatru pentru categoriile de vârstă 0-3 ani, respectiv 3-6 ani, precum și un spectacol invitat, realizat de Asociația MiniReactor din Cluj-Napoca.

PROGRAM

Vineri, 31 ianuarie

18.00 – 18.45, „Despre stele” (4 ani+), Asociația MiniReactor, Cluj-Napoca

Sâmbătă, 1 februarie

11.00 – 11.45, „Despre stele” (4 ani+), Asociația MiniReactor, Cluj-Napoca

16.00 – 16.35, „ÎmpreLună” (sub 3 ani)

19.00 – 19.30, „Bună dimineața!” (sub 3 ani)

Duminică, 2 februarie

10.00 – 10.30, Atelier pentru bebeluși: forme, culori, sunete – și emoții, coord. Julieana Drăghici

11.30 – 12.45, Dezbatere „Educație… cu aplauze!”, moderatori: Lorena Diaconescu și Carmen Palcu

16.00 – 16.30, „Pernuța somnoroasă” (sub 3 ani)

19.00 – 19.30, „Amintiri într-o valiză” (2-5 ani)

Duminică, 2 februarie, la Sala Mică actrița Julieana Drăghici va coordona un atelier senzorial pentru bebeluși (6 – 12 luni) și părinți, unde  micuții participanți alături de mămici sau tătici, sunt invitați pe covorul de dans, pentru o interacțiune cu un curcubeu de culori, sunete, forme, texturi – și emoții.

Tot duminică, 2 februarie, Lorena Diaconescu, psiholog și psihoterapeut cu o vastă experiență în proiecte educaționale și culturale pentru copii, și Carmen Palcu, actriță și regizoare la Teatrul Ion Creangă vor modera Dezbaterea „Educație… cu aplauze!”, ce pune în discuție rolul teatrului în formarea copiilor.  Participarea la dezbatere se face pe bază de înscriere, mai multe informații fiind disponibile în secțiunea Bilete și Acces.

BILETE ȘI ACCES

Biletele pentru spectacole și atelier se pot achiziționa online, pe entertix.ro și myticket.ro, sau de la Casa de Bilete a Teatrului Ion Creangă (Str. Piața Amzei, nr. 13) – tel. 0767 934 374.

Toate activitățile din cadrul evenimentului TIC PITIC – Zilele Small size se desfășoară la Sala Mică a Teatrului Ion Creangă, aflată pe Str. Biserica Amzei, nr. 21-23, Sector 1 (în vecinătatea Sălii Mari a Teatrului, aflată în curs de amenajare și refuncționalizare, din Piața Amzei).

TIC PITIC – Zilele Small size la București

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.