family-toddler-hapy-happy-160688

O proaspata mamica, la fel ca si tatii de altfel, trece prin multe schimbari atunci cand apare pe lume bebelusul. Emotiile, stresul, depresia postnatala, pot fi lucruri care ii influenteaza starea de bine si implicit si modul in care se va raporta la relatia de cuplu. Ca sa treceti mai usor peste aceasta perioada delicata si pentru a fi un partener de incredere si un adevarat sustinator pentru sotia ta, am pregatit o lista cu 10 metode prin care o poti mentine fericita in perioada de dupa nasterea bebelusului.

  1. Nu minimiza importanta rolului de mama! – Indiferent ce cariera ai si cat de mult te solicita, fii sigur ca si efortul fizic, emotional si psihic depus de mama in ingrijirea unui copilas este foarte mare. Nu o intreba ce a facut toata ziua, ci mai degraba intreab-o cum i-a fost ziua si incearca sa-ti arati aprecierea pentru efortul ei.
  2. Incearca sa dedici mai mult timp pentru copilas! – Cu siguranta primul lucru pe care vrei sa il faci cand ajungi acasa este sa-ti iei bebelusul in brate, insa de multe ori dorinta tine cateva minute pentru ca si tu esti infometat si obosit. Asa ca il returnezi in bratele mamei si faci lucruri pentru tine. Desi studiile arata ca tatii petrec mai mult timp cu copiii in prezent fata de anii ’60 (timpul ajungand la aproximativ 7 ore pe saptamana), este in continuare mult prea putin comparativ cu timpul investit de mama. Partenera ta cu siguranta are nevoie de o mica pauza de la copil, asa ca atunci cand ajungi acasa incearca sa petreci ceva mai mult timp cu copilul tau. Aceasta implicare va avea efecte si asupra copilului tau. Inca de la varsta de 5 luni, copii cu tati mai implicati au un punctaj mai mare pe scara cognitiva.
  3. Ofera-i in mod regulat o seara doar pentru ea – Cum ar fi sa-i oferi partenerei tale ceva ce nu poate cumpara in niciun magazin: timp doar pentru ea. Studiile arata ca o mama are undeva intre 17 si 36 de minute pe zi libere. O seara libera din cand in cand va face minuni pentru ea. Pune copilul in carut sau in sistemul de purtare si scoate-l la o plimbare, apoi vino acasa, fa-i o baie si ai grija sa-l adormi. Partenera ta va aprecia fiecare minut dedicat doar pentru ea.
  4. Preia cateva din „task-urile” legate de copil – E una din cele mai simple metode de a pastra o atmosfera fericita. Ea nu va trebui sa te roage de fiecare data sa faci cate ceva, iar tu vei sti exact ce responsabilitati ti-ai asumat. Cateva exemple de astfel de „task-uri” sunt: schimbarea scutecelor pe timpul noptii, datul cu aspiratorul prin casa (mai ales cand bebelusul incepe sa se plimbe prin casa), baia si adormitul copilului, asamblarea mobilierului si jucariilor pentru copii, spalatul hainutelor (pentru ca da, au nevoie de un tratament special!).
  5. Tura de noapte nu e doar pentru mame! – cliseul cu „eu muncesc a doua zi, deci ea trebuie sa se trezeasca”, este complet invalid. Ea nu trebuie doar sa munceasca a doua zi, ea trebuie sa mentina copilul in viata a doua zi. Si nu e o exagerare! Daca partenera ta este extenuata dupa o noapte alba si a doua zi, singura fiind, adoarme cu copilul in brate si acesta se poate sufoca sau ii poate aluneca din brate. 1 din 8 morti infantile au loc prin sufocare pentru ca parintele a adormit pe canapea langa copil. Asta nu inseamna ca trebuie sa te trezesti doar tu. Metoda cea mai simpla si convenabila pentru amandoi este sa va treziti pe rand.
  6. Disconfortul fizic provocat de nastere nu dispare cum a iesit din spital – Presupunem ca toti stim exact cum se petrece nasterea: fie ca este naturala sau prin cezariana este o trauma fizica asupra organismului unei femei, iar in multe cazuri poate dura pana la un an pana cand se va reface complet. E important sa nu uiti ca ea se poate confrunta cu dureri vaginale, rupturi perianale, marirea sanilor (arata bine, dar doare mai rau decat ai crede), contractii postnatale (pana cand uterul revine la dimensiuni normale). Asa ca un simplu masaj din cand in cand sau sa ai grija ca nu-i lipsesc antiinflamatoarele si cremele necesare din dulapul cu medicamente, ar fi perfecte. Cat sa stie ca nu ai uitat prin ce trece. Daca nu te pricepi la masaj, ii poti face o programare. Sigur va fi foarte fericita.
  7. Preia din sarcinile legate de casa – Dupa cresterea copiilor, curatenia si gatitul sunt considerate sarcinile principale ale femeii. Dar e cazul sa uiti de stereotipuri si sa dai o mana de ajutor. Odata cu aparitia unui copil in casa voastra, vasele se vor inmulti, vor fi mult mai multe haine de spalat si intins, iar jucariile vor fi imprastiate peste tot. Un studiu britanic arata ca o femeie dedica aproximattiv 17 ore pe saptamana sarcinilor legate de casa, pe cand barbatii doar 6 ore pe saptamana, iar asta este o imbunatatire recenta a situatiei. O metoda sigura de a-ti bucura partenera proaspata mamica este sa dai cu aspiratorul sau sa speli vasele cat mai des, sa-ti faci un obicei din a strange jucariile din casa in fiecare seara etc..
  8. Mentine romantismul in cuplu – Un studiu despre relatii din 2013 arata ca in cuplurile de parinti timpul dedicat relatiei este diminuat considerabil, ceea ce este de inteles, avand in vedere ca focusul se muta pe copil. Cand nu ai copil este foarte usor sa fugi intr-un weekend intr-o escapada romantica, sau sa pregatesti o cina la lumina lumanarii. Chiar si cu un copil este posibil, dar necesita mult mai multa planificare. Chiar daca partenera ta este acum mama, este in continuare sotia ta, iubita ta, sufletul tau pereche. Micile atentii romantice conteaza: niste flori, un mesaj dragut, o cina comandata acasa, o iesire la o prajitura sau la film (exista si filme lacare puteti merge toti 3). Gestul conteaza!
  9. Ofera-i putin timp pentru hobby-urile ei – Cu siguranta, inainte de a naste, partenera ta avea pasiuni si hobby-uri. Ajut-o sa nu renunte complet la ele. Ia copilul si da-i o sambata dimineata libera in care sa se ocupe doar de ea si de ce ii place ei. Ca bonus, atunci cand vei vrea sa iesi la bere cu baietii, nu va mai avea o lunga lista de motive pentru care nu ar trebui sa o faci. 😉
  10. Comentariile referitoare la aspectul ei sunt interzise – Nu trebuie sa-i spui ca nu arata ca inainte de nastere, ca nu mai incape in rochia aia frumoasa sau ca se aranjeaza mai putin decat inainte. Cu siguranta stie toate astea si deja o deranjeaza. Nu este cazul sa pui paie pe foc. Daca cere incurajare, ofera-i, daca vrea sa mearga la sala, ajut-o sa-si faca timp, dar nu incerca sa-i ceri sa schimbe infatisarea ei, ceva ce este foarte posibil sa nu poata fizic in clipa respectiva.

Bonus: Daca partenera ta va fi fericita si implinita, intreaga familie va resimti energia pozitiva pe care o emana si bucuria de a fi mama, sotie si femeie.

 

*Sursa poza: Pexels.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.