A fi antreprenor nu este o misiune ușoară, ci dimpotrivă, te scoate foarte mult din zona de confort. Cea mai mare parte din timpul zilei este ocupată de telefoane, email-uri, clienți, contracte sau provocări, iar cea mai mică parte este cea dedicată familiei, în special copiilor. Timpul s-a comprimat foarte mult și oricât ne-am dori, nu reușim să petrecem suficient timp cu copiii noștri. Cu atât mai mult, să le facem transferul de valori și spirit antreprenorial în mod clar și eficient.
Părinții sunt primele modele pentru copiii lor, iar afacerile celor mari trezesc curiozități în sufletele celor mici. Orice părinte își dorește tot ce este mai bun pentru copilul lui. Din acest motiv este vital să-i învățăm și încurajăm să gândească în afara tiparelor clasice pentru a-și urma visurile. Este foarte important să le oferim experiențe de învățare alături de noi, ca părinți și antreprenori în același timp.
Utilul se îmbină cu plăcutul
Cine a spus că nu poți învăța lucruri noi și să te simți bine și relaxat în același timp? Ei bine, se poate. Pornind de la această idee am creat un proiect unic în România prin care ne dorim aducem transferul valorilor antreprenoriale în atenția copiilor, în mod natural și distractiv. Se întâmplă lucruri fantastice atunci când oamenii sunt împreună: se construiesc relații, se leagă prietenii, se împărtășesc cunoștințe, se nasc idei noi și se declanșează scântei de inovație.
Prima ediție a acestui proiect va avea loc în perioada 24-26 martie 2023 la Cabana 3 Brazi din Zărnești și ne dorim să organizăm periodic aceste ediții. Este un proiect dedicat părinților și copiilor, care implică activități interactive și jocuri care le vor permite să experimenteze diferite aspecte ale antreprenoriatului, precum:
- ce este networking-ul și cum poate fi integrat și folosit în viața lor;
- ce este perseverența, ce înseamnă să fii perseverent și să nu renunți la visul tău oricât de greu ar părea;
- importanța lucrului în echipă și a colaborării pentru a atinge obiectivele comune;
- cum să își susțină ideile prin vorbitul în public.
Ce activități se vor desfășura
Programa de activități a fost creată special pentru acest proiect de către o echipă de antreprenori, părinți la rândul lor. Conceptul care stă la baza acestui proiect este unic, dedicat scopului propus și orientat către rezultate concrete, aplicabile și măsurabile. Foarte multe detalii nu vom da, păstrăm pentru momentul respectiv. Însă, în linii mari, în cadrul acestui boot camp:
- Vom explora beneficiile unei rutine sănătoase care implică și activitatea fizică în cadrul unei drumeții montate și vom vedea acest parcurs prin ochi de antreprenor;
- Vom avea discuții deschise și momente educaționale în care copiii vor avea oportunitatea de a înțelege cum pot aplica valorile antreprenoriale în viața lor;
- Ne vom juca, ne vom distra și vom lansa provocări care să insufle spiritul antreprenorial;
- Vom aborda subiecte interesante și vom învăța mai multe despre tainele antreprenoriatului de la invitații speciali, cu expertiză pe domeniile abordate.
Invitați speciali
Pe lângă drumeție, jocuri și provocări, invitații speciali prezenți vor da valoare acestui proiect. Expertiza acestora este foarte importantă pentru obiectivele propuse. Vom avea alături pe
- Cosmin Răileanu – antreprenor 10 ani+, consultant de buisness, trainer pentru antreprenori;
- Corina Sterea – antreprenor 5 ani+, consultant de business, organizator evenimente de business;
- Andrei Dicher – trainer comunicare și vânzări
O experiență inedită pentru tine și copilul tău
Pentru prima ediție a acestui boot camp am luat în consider participarea pentru doar 10 familii (max 2 adulți + 2 copii) și totodată, am pregătit și cadouri speciale.
Știm că locurile sunt limitate, și din acest motiv am deschis lista de înscrieri și pentru următoarea ediție.