Fundația Terre des hommes, alături de profesori din toată țara, oferă copiilor acces la sute de mentori, printre care și câteva personalități.
Fundația elvețiană Terre des hommes anunță a opta ediție a campaniei-eveniment Ziua Ștafetei desfășurată în România între 18 -22 noiembrie, pentru a promova dreptul copiilor de a-și alege viitorul și de a-și exprima opinia.
Până la această dată, aproape 200 de profesori-coordonatori din toată țara au confirmat că vor ajuta mii de tineri între 12 și 18 ani să preia pentru o zi joburile la care visează. Altfel spus, coordonatorii au găsit profesioniști care vor primi un copil și îi vor răspunde la întrebări privind meseria lor. Conceptul campaniei este de a implica tinerii și de a-i asculta, nu doar de a-i lăsa să observe, de aceea coordonatorii au grijă ca fiecare copil să aibă un dialog real cu mentorii. În anii trecuți, elevii au avut acces la zeci de meserii variate, precum judecător, pilot, jurnalist, ambasador, control de trafic, bancher, doctor.
Pe de altă parte, la propunerea Fundației, câțiva profesioniști renumiți din București vor preda ștafeta unor copii aleși prin concurs. Accesul la mentori din mediul artistic sau aflați în posturi-cheie în societate (ambasadori, directori, deputați) este important, deoarece tinerii între 12 -18 ani trebuie să pătrundă și în medii aparent exclusiviste, unde să poată participa la luarea unor decizii. De altfel, și mentorii beneficiază de pe urma experienței, aflând opiniile sincere ale copiilor și perspectiva lor.
Astfel elevii între 12 -18 ani vor avea ocazia unică de a vedea ce înseamnă să fii directorul unui institut cultural, ambasador, fotograf-arhitect, organizator de evenimente sau director al unui festival internațional de muzică.
Dl. Nigel Bellingham, director al British Council (București), va preda postul său unui copil, timp de o zi, pe 19 noiembrie. Tânărul îl va însoți pe directorul British Council în activitatea sa timp de câteva ore și va înțelege astfel rolul lui.
Și doamna Simona Spinaru, Ministru plenipotențiar și director în cadrul Institutului Diplomatic Român (București), va primi pe 20 noiembrie, un viitor diplomat. „Abia aștept să împărtășesc din experiența petrecerii ultimilor 18 ani în cadrul acestei meserii frumoase, cum este cea diplomatică”, ne-a transmis ea.
Un alt mentor de excepție din lumea diplomatică va fi Ana Maria Curbet, Political, Economic & Communication Officer la Ambasada Confederației Elvețiene (București), care va primi un tânăr pe data de 22 noiembrie pentru a-i „preda postul”, iar printre momentele prevăzute se numără și o întâlnire cu Excelența Sa Dl Ambasador Arthur Mattli.
Și meseriile creative sunt reprezentate la nivel înalt la această a opta ediție a Zilei Ștafetei : Răzvan Popovici (violist și director al Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo), Corina Leca (proprietar Take 1 events și designer de pălării) și Vlad Eftenie, lector la Arhitectură și fotograf pasionat, au acceptat să predea ștafeta, pentru a-i încuraja pe copii în deciziile lor. Nu în ultimul rând, Fundația Terre des hommes, organizatoarea campaniei, deschide porțile elevilor care doresc să afle ce înseamnă să lucrezi în cea mai importantă organizație elvețiană care crede în drepturile tuturor copiilor și luptă pentru ele.
Spre deosebire de campania desfășurată cu mentori la nivel național, pentru mentorii renumiți are loc un „concurs”: doritorii care au între 12 -18 ani trebuie să trimită până pe 12 noiembrie un e-mail la adresa ziuastafeta@gmail.com și să convingă de interesul lor pentru domeniul și jobul respectiv.
Campania Ziua Ștafetei este implementată de către Fundația Terre des hommes, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC), și nu ar fi posibilă fără implicarea profesorilor și mentorilor voluntari. Detalii și noutăți, pe site și pagina de Facebook Ziua Ștafetei. Campania va avea loc între 18 -22 noiembrie (ziua propriu-zisă fiind aleasă de către cei direct implicați), iar semnificația ei este cu atât mai mare cu cât luna aceasta întreaga lume aniversează cei 30 de ani ai Convenției cu privire la Drepturile Copilului, adoptată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în 1989.
Fundația Terre des hommes încurajează profesioniști din toate domeniile să includă copiii și tinerii în luarea deciziei nu numai în cadrul unei campanii, ci și pe parcursul anului.
Succes tinerilor și abia așteptăm să vă vedem „la lucru” !
Despre Ziua Ștafetei
„Ziua Ştafetei” este o campanie a Fundației Terre des hommes, desfășurată în fiecare an începând cu 2012, și realizată în parteneriat cu instituții de stat și private din toată țara, ce recunosc potențialul deosebit al tinerilor. Ea are loc în preajma Zilei Internaționale a semnării Convenției privitoare la Drepturile Copilului ( 20 noiembrie), iar anul acesta, la aniversarea a 30 de ani a Convenției, este cu atât mai important să ne amintim că unul dintre drepturile esențiale ale copilului este acela de a decide viitorul său.
Scopul campaniei este de a promova :
-dreptul copilului de a lua decizii și de a participa în societate.
-un model educațional modern la nivel național
-incluziunea socială a copiilor vulnerabili -încercăm să asigurăm tuturor copiilor șanse de a participa
Sursă: ziuastafetei.ro